Numărul furnizorilor de internet a scăzut de aproape cinci ori în ultimii 17 ani. Potrivit datelor prezentate miercuri, 18 septembrie, de Asociația InterLAN, numărul furnizorilor de servicii de Internet a scăzut de la 1.400 câți au fost în 2007, la doar 300, cât sunt în prezent.
„Posibilitatea consumatorului final de a alege între mai multe oferte concurente este, în ultimul timp, din ce în ce mai limitată, în timp ce costurile cu infrastructura şi cu serviciile sunt în creştere, lucrul acesta defavorizând operatorii de reţele.
În acelaşi timp, există presiune pe preţuri, iar piaţa de telecomunicaţii din România este dictată cumva de operatorii majoritari. Avem nişte preţuri care sunt de ani de zile îngheţate şi costuri care cresc de la an la an. Numărul de operatori este într-o continuă scădere.
Am plecat de la peste 1.400 de operatori şi am ajuns, în momentul de faţă, în România, la puţin peste 300 de operatori de servicii de acces la Internet. În general, majoritatea operatorilor mici operează în unu, maximum două judeţe.
Deci, dacă împărţim numărul total de operatori la numărul de judeţe, o să vedem că nu sunt chiar foarte mulţi şi oferta nu este chiar aşa de diversă. Competitorul principal deţine, în momentul de faţă, peste 70% din numărul de conexiuni, iar împreună cu ceilalţi doi operatori care domină piaţa, practic au aproape 99% din piaţă. Aşadar, toţi ceilalţi furnizori din piaţa de servicii de telecomunicaţii deţin 1% din total”, a declarat președintele Asociațieie InterLAN, Erin Băleanu, potrivit Agerpres.