Dacă ar fi să facem un scurt rezumat al ultimilor cinci ani din perspectivă imobiliară, am constata că piața imobiliară din București a evoluat semnificativ în sensul că prețul pentru apartamentele noi s-au majorat în unele cazuri chiar și cu 90%.
Mai mult decât atât, pe fondul deficitului de ofertă au fost zone în Capitală unde 20 de potențiali clienți s-au „luptat” pentru fiecare proprietate scoasă la vânzare. Chiar dacă jucătorii mari de pe piața imobiliară au întâmpinat obstacole serioase în ultimele 60 de luni, Bucureștiul a continuat să se dezvolte și să fie un reper pentru progresul localităților din periurban.
În momentul de față sunt în derulare proiecte imobiliare care vor crește numărul apartamentelor noi cu alte 21.300 de unități. „Evoluţia pieţei rezidenţiale în capitala unei ţări încă în plin proces de dezvoltare, precum România, reflectă creşterea economică şi urbanizarea accelerată.
Cererea pentru locuinţe moderne este în continuă creştere, pe fondul creşterii populaţiei şi a nivelului de trai. Piaţa imobiliară din Bucureşti a avansat considerabil în condiţiile în care am traversat două crize majore. Covid, respectiv războiul din Ucraina.
Bucureştiul va continua să se dezvolte accelerat şi în perioada următoare. Iar evoluţia preţurilor va reflecta acest lucru. Sunt anumite semne de întrebare despre cum se vor dezvolta anumite zone din Bucureşti şi periurban. Unde se construiesc preponderent locuinţe mass-market, într-o piaţă unde preţul rămâne principalul criteriu de achiziţie şi statutul de proprietar este ridicat la rang de valoare naţională, în condiţiile în care funcţia de locuire este lăsată aproape în exclusivitate în seama sectorului privat”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.