Infofinanciar > Lumea la zi > PIB-ul UE ar putea scădea cu 1,5% dacă renunțăm la gazul rusesc! Blocul se pregătește de raționalizări de frica iernii
Lumea la zi

PIB-ul UE ar putea scădea cu 1,5% dacă renunțăm la gazul rusesc! Blocul se pregătește de raționalizări de frica iernii

conducte gaze
sursă foto: alephnews

Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene (UE) ar putrea fi redus cu până la 1,5%, dacă iarna din acest an va veni cu temperaturi foarte scăzute. Blocul de state ia în calcul un nou set de recomandări către țările membre.

Principala provocare pentru Uniunii Europene în cazul sezonului rece care vine este să se asigure că vor exista rezerve suficiente de gaze pentru a face față unei situații complicate în ceea ce privește consumul de energie termică şi electricitate. Reducerea livrărilor de gaze ruseşti afectează deja 12 state membre ale Uniunii europene. Liderii UE semnalează că ar putea exista un deficit de 30 de miliarde de metri cubi de gaze în perioada iernii, asta în cazul unor condiţii meteo normale şi aprovizionare continuă cu gaze lichefiate, ceea ce înseamnă un risc foarte mare de golire a depozitelor de gaze în mai multe state membre în luna aprilie 2023.

În acest sens, Comisia Europeană specifică faptul că o eventuală oprire generală a livrărilor de gaze din Federația Rusă către continentul european ar putea reduce PIB-ul UE cu până la 1,5%, dacă iarna care vine ar urma să fie una geroasă.

Într-un posibil astfel scenariu, Comisia Europeană ar urma să emită un avertisment cu privire la oprirea livrărilor de gaze ruseşti, care ar reduce PIB-ul Uniunii de la 0,6% până la 1%, asta în cazul unui sezon rece obișnuit, cu temperaturi normale. Liderii UE iau în calcul inclusiv blocarea termostatului în clădirile publice la 19 grade Celsius în timpul iernii şi la 25 de grade Celsius în timpul verii, conform publicației Bloomberg News, citată de Agerpress.

„Economisiţi gaze pentru o iarnă sigură”

Programul european „Save gas for a safe winter ” (-„Economisiţi gaze pentru o iarnă sigură” – nr.) ar veni în prevenirea și în limitarea unui impact major negativ asupra PIB-ului. Acesta prevede ca statele membre să fie solidare și să colaboreze eficient pentru ca oprirea livrărilor de gaze ruseşti să afecteze PIB-ul doar cu 0,4%.

Operatorii de sistem din UE au făcut simulări în acest sens și au arătat că în cazul unei întreruperi complete a importului de resurse energetice din partea Moscovei începând chiar din luna iulie gradul de umplere a depozitelor ar putea coborî până la 65% – 71% la începutul lunii noiembrie. Aceste valori sunt semnificativ mai scăzute decât ținta europeană de 80%. În plus, Comisia Europeană specifică faptul că, per total, livrările de gaze ruseşti în luna iunie au fost la mai puţin de 30% faţă de media din 2016 până în 2021.

Cu se confruntă deja statele europene?

Din cauza situației dificile, Germania a decis să ridice starea de alertă la nivelul de „alarmă”. De asemena, Berlinul ar putea prelungi durata de viaţă a ultimelor sale trei centrale nucleare, potrivit Ministerul german al Economiei din partea Partidului Ecologist.

Despre ultimele trei centrale nucleare care mai funcţionează pe teritoriul Germaniei s-a plănuit să fie închise până la finalul acestui an. Asta după ce fostul cancelar Angela Merkel a promis că va renunţa la energia nucleară ca urmare a accidentului de la centrala nucleară Fukushima din 2011, scrie bursa.ro.