Infofinanciar > Esential > Picătura de business: Antreprenorul care a adus nectarul zeilor pe piața românească
Esential

Picătura de business: Antreprenorul care a adus nectarul zeilor pe piața românească

Picătura de business: Antreprenorul care a adus nectarul zeilor pe piața românească
sursa foto arhiva

Știi de unde vine expresia „lună de miere”? Ei bine, este vorba de o tradiție antică conform căreia însurățeii trebuia să consume la nuntă, dar și în prima lună de căsătorie, mied. Ce este miedul? O băutură alcoolică delicioasă, realizată pe baza celui mai bun și sănătos aliment din lume: mierea. Astfel, obiceiul străvechi spune că miedul i-ar fi ajutat pe tinerii căsătoriți să aibă o uniune fructoasă, ajutând la virilitate și fertilitate. Mihai Negoț, fondatorul afacerii „Miedăria”, ne-a povestit cum a reușit să aducă pe piața românească una dintre cele mai vechi băuturi din lume.

Miedul își are originile pe continentul african. Vorbim de o istorie de peste 20.000 de ani. Primele descoperiri care atestă producția de mied datează din jurul anilor 7.000 îHR. Această băutură unică face parte din tradițiile mai multor culturi, având simboluri diferite. În Grecia Antică, miedul era supranumit „nectarul zeilor” și se credea că provine din cer. În mitologia norvegiană, se spunea că cei care consumă mied vor dobândi puteri magice. Această băutură, dată de zei sau nu, era considerată sacră, oferind imortalitate, cunoaștere și putere. Astăzi, vreau să vă prezint afacerea care a adus toată această istorie pe piața românească și povestea antreprenorului din spatele ei.

De la piese auto la stupi și miere

Mihai Negoț, fondatorul „Miedăria”. Sursă foto: Arhivă

Ideile bune și dorința de a deveni antreprenor vin pe neașteptate. În cazul lui Mihai Negoț, totul  a pornit din nevoia de a se întoarce acasă în Pătârlagele, județul Buzău. Acesta a lăsat deoparte agitația urbană din București, unde lucra la un magazin de piese auto, și s-a întors la origini. Locul care i-a adus și succesul antreprenorial.

Inspirat de afacerilor altor români, a decis să se mute acasă pentru a începe un business bazat pe gemuri și gestionarea unei livezi. Dar, surpriza a fost că, la nunta sa, Mihai a primit în dar cinci stupi. Moment în care a realizat că poate începe o afacere în această direcție, folosindu-se de miere. Lucru care a dus la apariția Primitiv Foods.

„Am vrut să ne apucăm de business și am făcut o mică fabrică de procesare, în care s-a născut Primitiv Foods, primul nostru business. Un fel de gemuri, dar făcute din miere, nu erau cu zahăr. Puneai miere, apoi fructe uscate și iese un fel de dulceață” a explicat antreprenorul.

Băutură pe bază de miere

Afacerea cu dulceață nu era exact ceea ce își dorea Mihai. Astfel, într-o vizită la niște prieteni din Anglia a descoperit miedul, băutura din miere de care s-a îndrăgostit pe loc. „Am venit acasă și am început să mă interesez cum se poate face. Există multe informații prin Statele Unite. Am ascultat o grămadă de podcast-uri. M-am apucat de fermentat, că miere aveam pe mână destulă, și am început să mă joc cu diverse drojdii sau fructe. Așa am stabilizat trei rețete. Între timp, am făcut un curs în Anglia. În cei doi ani de pandemie, am  definitivat tot. Am terminat rețetele și apoi am umblat după bani” a explicat Mihai.

Mierea este cea mai nobilă sursă de zahăr pe care o poți găsi. Sursă foto: Arhivă

Odată fascinat de mied, în 2021 a reușit să-și deschidă propria fabrică și a dat startul producției. A reușit să obțină împrumuturi din diferite locuri, iar investiția totală s-a ridicat la 100.000 de euro. Bani care au fost cheltuiți pe utilaje de producție.

Produs special pe piața românească

Ideea de a face mied s-a potrivit mănușă pe business-ul deja existent al afaceristului. Mierea de salcâm și rapiță era folosită în mix-urile de dulcețuri. Însă, avea un stoc de miere de floarea soarelui și tei, căreia nu îi găsise o folosință. Și ce să vezi, acest tip de miere este cel mai bun pentru realizarea miedului.

Miedul este un lux din punct de vedere al intereselor de business. Sursă foto: Arhivă

„Pentru a produce miere, tu nu trebuie să plantezi monoculturi, nu trebuie să stropești terenul, folosești foarte puțină apă, doar polenizezi. Practic, faci bine mediului înconjurător și asta este un plus. Ai materia primă, drojdia, care mănâncă zahărul și face alcool și dioxid de carbon. Mierea este cea mai nobilă sursă de zahăr pe care o poți găsi. Mulți au zis că euforia, după ce o consumă, este alta. Adică bei și nu te simți amețit, doar ai chef de vorbă. De aceea, mulți apreciază băutura, mai ales doamnele, pentru că nu simt disconfortul acela de alcool” a spus Mihai.

De asemenea, se pare că miedul este un lux din punct de vedere al intereselor de business. „Față de produsul prim, mierea cu fructe, miedul este un lux. Un borcan te ține și 2 luni. Miedul îl bei în 10 minute și astfel întoarcerea clienților este foarte rapidă. În plus, putem să intrăm în HoReCa. Cu produsele acelea eram limitați la băcănii și la online. Acum avem o deschidere foarte mare, putem să mergem oriunde. Produsul are toate plusurile acestea de sustenabilitate, de ingrediente care fac bine, fără gluten” a explicat Mihai Negoț.

Cea mai veche băutură din lume

Sunt multe povești din istorie care se leagă de mied. Vorbim de una dintre cele mai vechi băuturi din lume, care a adus în prim plan numeroase tradiții străvechi. „Pe toate continentele a trecut și toți au crezut că este o băutură de la zei, o băutură mistică. Grecii credeau că este băutura zeilor. Vikingii spuneau că există o capră care dă mied din paradisul lor. Celții credeau că se regăsește un râu de mied în paradis. Toată lumea s-a legat de băutura aceasta. Momentan, ea a rămas băutură națională în Etiopia și în Polonia” a povestit antreprenorul.

Deși are o istorie bogată, „miedul modern” este o industrie destul de nouă pe piață, de aproximativ 10-15 ani. Este vorba despre o băutură cu o alcoolemie mai mică, care este mai ușor de consumat.

„Noi vrem să mergem în direcția aceasta cu mai puțin alcool, deoarece dacă vrei să faci un mied cu alcoolemie mare, trebuie să maturezi produsul o perioadă de 4-6 luni cel puțin. Plaja noastră de alcoolemii se întinde între 4 și 7%” a spus antreprenorul.

Miere și fermentație naturală

Potrivit expertului, procesul de fabricație al acestei băuturi este mult mai simplu în comparație cu berea. Mierea fiind o materie primă mai ușor de gestionat. „Topim mierea într-o oală de încălzire. Apa ajunge la 40 de grade, moment în care turnăm mierea. Omogenizăm într-un malaxor și facem mustul acesta de miere cu apă. Îl transferăm apoi în fermentatoare și acolo adăugăm drojdia ca să fermenteze. Apoi, poți să-i adaugi ce vrei tu. Noi, momentan, avem rețeta care a câștigat și medalia de aur în Polonia cu hamei, care îi dă o aromă de soc. Următoarele o să fie cu fructe, la altele vom adăuga condimente” a explicat Mihai.

Procesul de fabricație al acestei băuturi este mult mai simplu în comparație cu berea. Sursă foto: Arhivă

Potrivit antreprenorului, un lucru care îi diferențiază este faptul că folosesc dioxidul de carbon din fermentație naturală. Astfel, produsul final are o finețe aparte și un gust ușor acidulat. „Cel mai important aspect la modul nostru de producție este că folosim dioxidul de carbon din fermentare naturală. Adică, la un moment dat, dacă avem fermentatoare sub presiune, oprim supapa și se strânge dioxidul de carbon, care are bulele mult mai fine, în stilul șampaniei, este cu totul altă senzație și este ușor carbonatată” a spus fondatorul afacerii.

Românii, deschiși la noutate

Se pare că cetățenii vor să încerce lucruri noi, care să le provoace gusturile și așteptările. Produsele „Miedăria” au ajuns în foarte multe localuri și restaurante din București, Timișoara, Cluj și Valea Buzăului. Iar potrivit antreprenorilor, băutura nu era un lucru străin publicului român. Românii au auzit de mied din celebrele cărți „Harry Potter” sau  „Stăpânul Inelelor” și au fost curioși să încerce, iar pe mulți gustul i-a uimit.

Românii vor să încerce lucruri noi, care să le provoace gusturile și așteptările. Sursă foto: Arhivă

„Toată lumea, când zici de băutură din miere, se așteaptă să fie foarte dulce și este greșeala mare a multora. Pentru că încearcă să facă ceva cu alcoolemie mare și apoi, ca să-i acopere acel alcool, pun mai multă miere. Iese un lichior dulce, greu de băut. Ne-am dorit ca produsul nostru să fie ușor de băut în orice zi, la terasă sau oriunde mergi, să fie foarte ușor de consumat și să facă bine” a spus Mihai Negoț.

Anul trecut, afacerea a reușit să vândă 35% din capacitatea de producție, adică 25.000 de sticle. Cifra de afaceri pe 2023 a ajuns la 50.000 de euro. Dar, obiective mai mari sunt deja setate. Antreprenorul speră ca anul acesta să vină cu o dublare a vânzărilor. Scopul principal este, ca în șase ani, să se ajungă la 500.000 de sticle vândute. În magazine, prețul unei sticle de mied variază între 15 și 25 de lei.

F&B Business Accelator

Mihai Negoț face parte din programul F&B Business Accelator, care reușește să pună la un loc antreprenori la început de drum cu afaceriști experimentați, într-un amalgam de networking, soluții și învățare.

„Este tot timpul o bucurie să întâlnești prima dată alți antreprenori la început și să vezi prin ce probleme trec și ei. Mai capeți idei și întâlnirile cu mentorii au fost extraordinare. Am reușit să învățăm foarte multe într-un timp scurt. Pentru că întâlnești o grămadă de oameni și pentru producători este foarte fain” a spus fondatorul afacerii „Miedăria”.

Din curiozitate sau pură plăcere, miedul este o băutură pe care trebuie să o încerci, fie pentru fascinația față de istoria bogată, fie pentru gustul unic al mierii.