Infofinanciar > Esential > Picătura de business: Cum poți măsura până la ultimul strop cu aplicația lui Dragoș Panait
Esential

Picătura de business: Cum poți măsura până la ultimul strop cu aplicația lui Dragoș Panait

Dragos Panait, Last Drop, sursa foto: arhiva companiei
Sursa foto: arhiva companiei

În orice afacere din domeniul HoReCa, inventarul este o corvoadă pe care nu o poți evita. Proprietarii trebuie să aibă o evidență cât mai exactă a produselor pe care le comercializează, în special în cazul băuturilor. Dar procesul de inventariere necesită și efort și mult timp. Dragoș Panait a venit însă cu o soluție care simplifică munca – aplicația Last Drop, care pune capăt acestor procese îndelungate și greoaie și ușurează activitatea celor din industria ospitalității.

Tehnologia a evoluat constant și continuă să se dezvolte din ce în ce mai rapid. Cele mai performante utilaje pot face lucrurile de două ori mai rapid ca acum 10 ani în aproape orice domeniu și mult mai bine. Uneltele digitale se infiltrează ușor, ușor și în domeniul HoReCa, unde nu doar că ușurează munca, dar îmbunătățesc și experiențele clienților.

O necesitate a pieței

Dragoș Panait activează în domeniul HoReCa de 19 ani, deci cunoaște foarte bine care sunt provocările acestei industrii. Mai ales că operează și două hoteluri, iar de 14 ani – și un restaurant pe profil de steak house.

În plus, de opt ani, vine în sprijinul antreprenorilor din domeniul HoReCa prin intermediul firmei sale de consultanță. Îi ajută pe cei care îi solicită serviciile să deschidă locații sau să le preia în operare pe cele care sunt deja deschise, dar care întâmpină probleme.

Nu este însă singura inițiativă a sa în acest domeniu. La acestea s-a adăugat și Last Drop, aplicația la care lucrează încă și care a venit „dintr-o necesitate“, după cum a explicat Dragoș Panait într-un interviu pentru infofinanciar.ro: „În locațiile noastre, inventarele se fac pe hârtie sau în Excel, în varianta cea mai bună. Și mereu este nevoie de două persoane: una care să numere și una care să noteze. Iar de cele mai multe ori este un inventar «ochiometric». Puțini apelează la o formă de a măsura și de a cântări exact cantitatea de lichid rămasă. Pe de altă parte, nici nu mai avem experți în zona de bar, căci nu toate locațiile își mai permit să aibă un barman care știe să măsoare «ochiometric» astăzi băuturile.“

Soluția problemei

În momentul în care a observat aceste probleme reale cu care se confruntă industria, Dragoș a considerat necesar să aducă și o rezolvare pe piață. Una care să fie mult mai rapidă și care să le ofere antreprenorilor și personalului o gestionare mult mai ușoară a stocurilor.

„Se poate face un inventar în fiecare seară, asta este ținta noastră. Un inventar durează astăzi pe un bar mediu de restaurant, să spunem așa, undeva între 45 de minute și o oră. Asta dacă ești pro-activ. Noi îl facem în 10-15 minute cu soluția aceasta. Nu mai este nevoie de doi oameni. Este o singură persoană care se ocupă de inventar printr-o singură imagine pe care o avem pe telefon și o măsură pe care o punem pe sticlă și știm exact volumul lichidului din interior“, a explicat Dragoș Panait.

Last Drop, sursa foto: arhiva companiei

Last Drop, sursa foto: arhiva companiei

Un control mai bun

Aplicația nu oferă sprijin numai angajaților de a-și eficientiza și ușura munca, ci este un instrument util și pentru antreprenorii care nu conduc locațiile din interior. În acest fel, aceștia pot cunoaște mai bine care este stocul exact pe care îl au în fiecare seară. „Deci este o formă de control destul de bună“, punctează Dragoș.

Un alt aspect important pentru antreprenori este că astfel știu exact cine anume a realizat inventarul. Asta pentru că inventarul se face „pe cheie“, adică pe un cod anume de utilizator.

„Astfel, se știe exact cine este cel care a făcut inventarul, la ce oră, ce a marcat și ce nu. Totul este destul de transparent“, a subliniat Dragoș Panait.

„Măsurăm până la ultima picătură“

Ideea numelui „Last Drop“ îi aparține lui Dragoș Panait și asociatului său. Pentru că soluția face exact ce spune motto-ul său: „Măsurăm până la ultima picătură“. Și reușește să facă acest lucru cu o acuratețe foarte bună, eroarea fiind de sub 1%.

Însă, pentru a ajunge la formula câștigătoare și la forma finală a aplicației, care este aproape gata, a fost nevoie de multă muncă.

„Cu acuratețea am avut o problemă destul de mare, prin măsurarea lichidului în sticlă. Și am avut destul de multe formule până când am ajuns la o formă finală unde să avem o eroare destul de mică“, a precizat fondatorul Last Drop.

Provocările nu s-au oprit însă aici. La început, Dragoș nu a ales inspirat firma cu care a colaborat. „Înveți în timp ce mergi, ca să spunem așa. Am avut un eșec cu prima companie care ne-a păcălit cu ceea ce știu să facă. Așa am ajuns spre a ne fi dată aplicația prin India. Dar acum, am învățat și noi”, a declarat el.

Un viitor internațional

Până acum, suma investită în „Last Drop“ de către Dragoș Panait și asociații săi, Radu Dobrescu & Mount Software, se ridică la 80.000 de euro, cu toate erorile și schimbările realizate. Totuși, după munca depusă, aplicația este pe punctul de a fi lansată în curând, deoarece echipa se află în stadiul final. Și Dragoș nu vrea să se rezume numai la România.

„Pornim în România, dar scopul este de a fi internaționali. Aplicația este foarte ușor de utilizat și, prin schimbarea limbii sau adaptării pe fiecare piață internațională, este destul de simplu de operat. Avem nevoie însă de o echipă puternică în spate, pe care am reușit să o avem de luna trecută. Suntem într-o fază finală, în care facem mici schimbări pe partea de design. Urmează, sperăm noi, să pornim în scurt timp testele către clienți, după ce avem și înțelegerea totală între părți. Practic, vom oferi proiectul în test ca să vedem cum va funcționa și care este impresia generală“, a detaliat Dragoș Panait.

Sprijin pentru antreprenorii români

Pentru țara noastră, ținta este de 2.500 de locații. Ele au fost identificate pe baza mai multor criterii, în funcție de dimensiunea locației, de marfa pe care o au, de codurile CAEN și valoarea cifrei de afaceri.

Last Drop, sursa foto: arhiva companiei

Last Drop, sursa foto: arhiva companiei

„Partea mea de consultanță mă ajută să înțeleg din cifra de afaceri cine ne-ar plăti un fee lunar pentru a-și ține gestiunea cât mai bine. Și atunci avem un target market bine definit pe piața din România. După trei ani de zile, ținta noastră este de a lua piața locală. Peste trei ani de zile ținta este să avem două țări către care să mergem și anume Italia și Marea Britanie“, a mai spus Dragoș Panait.

Viitorii utilizatori vor avea posibilitatea de a folosi aplicația în mod gratuit pentru o lună. „Timp în care să ne asigurăm că ceea ce ne place și ceea ce ne dorim este pliabil pe ofertă. Avem un sistem complet de suport IT continuu și o bază de date destul de mare de 52.000 de sticle integrate în aplicație. S-a muncit destul de mult pentru a avea un proiect finit“, a mai adăugat antreprenorul.

Cât despre prețurile lunare pe care le vor achita viitorii utilizatori, acest lucru nu este încă stabilit. Însă echipa are o estimare tot mai exactă pentru viitoarea taxă.

Last Drop, sursa foto: arhiva companiei

Last Drop, sursa foto: arhiva companiei

„Este un fee foarte jos pentru ceea ce înseamnă controlul tău. Vorbim de trei pachete, în funcție de necesar și în funcție de numărul de sticle pe care le au în locații. Însă este foarte important ca fee-ul pe care îl percepem să fie corect pentru ceea ce înseamnă controlul fiecărui proprietar în locație”, a concluzionat Dragoș Panait.

Mai multe cunoștințe

Pentru a putea înțelege mai bine partea de IT, Dragoș Panait a participat la F&B Business Accelerator. Deși inițial a fost speaker, antreprenorul a renunțat la acest loc pentru cel de student. A făcut această schimbare pentru a obține mai multe informații despre un subiect cu care nu era familiar.

„Pentru a putea îmbina vânzările cu IT-ul trebuia să mergem într-un accelerator, să ne cunoască și alții, să ne valideze sau nu proiectul. Acesta a fost scopul pentru care eu am fost acolo: de a înțelege cum funcționează această parte de IT. Au fost module și traininguri și seminarii cu oameni care operează în zona de IT. Și uitându-ne la piață – o piață pe care noi nu o cunoșteam până în acel moment – au fost niște lucruri pe care le-am schimbat. La final proiectul ni s-a validat“, a mai precizat Dragoș.

Așa că, în curând, sarcinile antreprenorilor din domeniul HoReCa se vor simplifica. Nu vor mai fi nevoiți să piardă mult timp pentru a cunoaște exact marfa pe care o au în local. Asta pentru că Last Drop îi va scuti de multă muncă și timp pierdut.