Cu ani mulți înainte de înălțarea ”podului lui Oprescu”, când acolo nu era decât o pasarelă care sărea liniile de tren, la Basarab, exista cea mai ciudată cârciumă din Capitală.
N-avea nume, era cârpită din foi de tablă mâncate de rugină, geamurile erau lipite cu scoci pe alocuri. Non stop. La cinci dimi apăreau drojdierii pentru suta de vodcă genocid.
Bomba bombelor
Scaune stabile greu găseai și te puteai baza numai pe mesele de tablă. La terasă (doua mese strâmbe și câteva scaune culoarea galben bătut de vânt pe care cu greu citeai Bergenbier). Pahare neciobite nu existau, iar scrumierele erau o raritate. Vrei o cafea? Ia un nes. Vodca? Venea în recipiente de 10 litri. Un deca de spirt.
Cel mai dificil era la toaletă. O cabină, fără mâner, un vas ciobit, hârtie nema. Mirosul, vara, era ucigător.
Peste zi, mai oprea un cetățen, doi, rădeau două beri cu conținut incert. Unii mai pupau un vermut Karpaten sau un lichior dubios, florentin, florența așa ceva, apoi țuști în troleu, spre nevasta care poate n-avea să-l miroasă.
Avantajul locului? Era fix în stația de troleibuz, și vizavi de cea de metrou. Să nu uit: 2 lei vodcuța. Cred că supraviețuitorului i se dă dădea un premiu, ceva.
Cine încerca micii, era văzut cu un Ahile local.
Sic transit gloria mundi
Sub Băse Imperator, toată lumea credea că un buldozer va dansa pe vechile table. Surpriză. Nu s-a putut, căci era pe teren privat.
Avantajul a fost sesizat imediat de investitorii vremii și bomba-vespasiană a suferit schimbări, funcție de intelectul patronului. Unul a adus păsări împăiate pe pereți și pleșcoii în meniu.
Altul a schimbat mobilierul cu unul zis câmpenesc. Eu zic că-s de berărie rurală. Bețivii s-au mai stilat. Au apărut jucătorii la pariuri sportive. Buda s-a mai spălat, dar tot o căzătură a fost ani și ani.
Ca să fie bine și nu rău, locanta a și ars din temelii de vreo două ori, plânsă de consumatorul local care se vedea lipsit brusc de ”pusul pe caiet”.
A fost și botezată de câteva ori cu nume inspirate ca ”La doi cumnați”.
Încăpățânată, cârciuma a rezistat, arc peste timp.Acum nu mai vin bețivi, cei mai mulți sunt mai degrabă consumatori.
Rustic Basarab, cu street food super bun
Nici nu se compara ce este azi acolo. Un restaurant ca oricare altul, curat, cu personal clar școlit și produse foarte gustoase. Grosul meritului îi revine lui Lucian Făiniș, cel care a preluat locația în plină pandemie, în vara lui 2021. A deschis în același an, de Ziua României.
Lucian a pornit cu 25.000 de euro și, până azi, a mai băgat încă pe atât.
”Bucătăria m-a costat cel mai mult, Peste 30.000 de euro, dar azi este completă, putem lucra absolut orice”, spune proprietarul afacerii, un tânăr de numai 37 de ani.
Toaletele sunt de nerecunoscut. Curățenie la nivel de Capitală. Sigur, n-o fi ca la Yukka, dar pentru un local rustic, bate multe. Spre exemplu, pe cel din Gara de Nord…
”Un an mi-a luat ca să reformez vadul, ca lumea să vină fără să se gândească la păduchi. Să vadă ce lucruri bune gătim, ce prețuri corecte operăm. Lucrăm și cu cele trei aplicații de delivery, a început să se comande. Ce merge mai bine? Mititeii, pastrama de oaie, cârnații de oaie și vită, ciorba de burtă. Cine știe, cere și o tochitură ca la mama acasă. Și meniul zilei merge cum trebuie”, spune Lucian.
Quesadilla și noodles de Basarab
Lucian s-a asociat, nu de mult, cu bucătarul profesionist Cristi Stoicescu, prieten din copilărie. Cristi, zis ”7 condimente”, este mare maestru street food.
Lângă intarea în local e amenajată vitrina de ”mâncare de stradă”. Burgeri, paella, adana kebab, burrito cu vită, furnici în copac. Acestea se pot lua la pachet sau consuma la locație. Prețuri? Un smashed burger vita – porc, 350 de grame, 30 de lei. Salata de pui – 25 de lei. Burger vită – 400 de grame – 35 de lei. Mult mai abordabil decât în alte locuri și nu vorbim de Centrul Vechi.
Un bon mediu la street-food – 60 de lei.
Un bon mediu la Rustic Basarab – 100 lei.
Entertainment, mai pe vechi
Uneori vezi aici și lăutari, dar de tip ”old school”. Un bas uriaș manevrat de un țigan supraponderal și un vocalist cu acordeonul de gât. Vechi cântece de pușcărie se aud în acele rare zile.
”La Chilia în port” e șlagăr și ”Deschide gropare mormântul” frânge inimi de ceferiști pensionari. Dar, asemenea evenimente sunt greu de prins. De obicei domină meciurile televizate stropite cu Skol la halbă.
Uneori, cand e cald afară, pe la ora prânzului, la terasă, poți găsi un cuplu trecut bine de 70 de ani. Se gustă câte doi mici de caciulă și câte o halbă înspumată. El fumează o țigară, doamna își repară machiajul. Mereu au bancnote impecabile, parca acum scoase din tiparniță.
Apoi părăsesc locul la braț și cu părere de rău. Poate mai prind și un 1 Mai ca altădată.
