ROCA INDUSTRY este primul proiect strategic al ROCA Investments, care grupează sub umbrela unui Holding specializat în companii românești producătoare de materiale de construcții. Scopul holdingului este de a dezvolta și de a scala branduri autohtone puternice și sustenabile atât pe baza unei strategii comune.
Listarea la Bursă: determinare
Pe 11 martie, a fost finalizat procesul de listare a ROCA Industry pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), la aproximativ doi ani de la debutul pe piața secundară AeRO. ”Pasul, spune Ionuț Bindea, CEO-ul companiei, reprezintă o promisiune respectată, fundația de la care am pornit ROCA Industry, primul holding românesc de materiale de construcții”.
”În 2023, în ciuda greutăților întâmpinate de industria materialelor de construcții, ne-am asumat obiective strategice și le-am bifat rând pe rând: am promis o majorare de capital și am reușit cea mai mare majorare de capital social de pe bursa românească din tot anul 2023 (și de fapt una din cele doar 2 reușite realizate pe întregul an); am anunțat 3 achiziții și astăzi avem aceste companii în portofoliul holdingului și admiterea tranzacționării pe piața reglementată, care reprezintă doar jumătatea drumului”, declară Ionuț Bindea pentru Capital.
Dar de ce a fost nevoie de listarea la Bursă pentru un holding cunoscut pentru consistența sa? În mod specific, în cazul ROCA Industry, există numeroase beneficii, atât pentru holding și companiile din portofoliu, cât și pentru investitori și piață în general.
”Listarea la Bursă permite ROCA Industry să obțină acces la o bază mai largă de investitori instituționali și de retail, iar prin accesul la capital suplimentar putem accelera ritmul de creștere și expansiune în piețe noi, investiții în cercetare și dezvoltare, achiziții de noi companii sau pentru alte inițiative de creștere pe termen lung. În plus, listarea consolidează reputația și credibilitatea holdingului în fața investitorilor, furnizorilor și partenerilor de afaceri”, spune Bindea.
Ce vrea ROCA industry
Direcția ROCA este foarte clară – formarea unui holding de 8-10 companii producătoare de materiale de construcții, cu toate șansele să ocupe poziții de lideri regionali.
”Prin majorarea de capital am ajuns la o capitalizare de aproape 50 de milioane de euro, ce confirmă încrederea investitorilor în perspectivele noastre de creștere și în strategia de afaceri. Următorul pas este să construim mai multă lichiditate pentru acționarii noștri, să facem această companie mult mai interesantă pentru jucători instituționali, dar și pentru întreaga piață de capital”, ne dezvăluie CEO-ul business-ului.
Și vom spune și noi ceva. Listarea pe piața principală va consolida poziția ROCA Industry de lider și reper pentru piața în care activează. Robustețe și agilitate, mix-ul perfect.
”Trecerea noastră pe piața principală BVB marchează și o premieră în piața financiară din România, prin îmbinarea dintre private equity și piața de capital. Acest mix este important pentru că oferă diverse modalități de finanțare și investiții pentru companii în diferite etape de dezvoltare. Un alt beneficiu este cel legat de flexibilitate financiară. Oferind posibilitatea de a gestiona necesitățile de finanțare în funcție de condițiile pieței. De cerințele de creștere și alte considerații strategice”, subliniază Ionuț Bindea.
Altfel, la nivel individual, companiile din portofoliul ROCA Industry ar fi întâmpinat dificultăți în accesarea capitalului investitorilor. Însă, prin listarea holdingului pe piața principală, acestea companii obțin accesul necesar pentru a atrage investiții. Care să le permită să își dezvolte afacerile.
Cine are loc sub umbrela ROCA
Modelul de business al ROCA Industry este acela de a investi ca acționar majoritar în companii românești de dimensiune medie. Aceste companii sunt selectate în baza potențialului lor de creștere și eficientizare pe termen mediu. Scopul este de a le integra într-o structură performantă de holding. Care să devină atractivă pentru investitorii instituționali prin capacitatea sa de a atrage capital. Și de a genera plus-valoare atât pentru acționari, cât și pentru economie.
”Un alt element de atractivitate este legat de nevoia de succesiune în companiile antreprenoriale. Aceste companii se confruntă cu situații în care fondatorii nu doresc sau nu sunt pregătiți să continue afacerea. Acest lucru creează oportunitatea pentru noi de a interveni și de a consolida și specializa aceste companii. Prin experiența și expertiza noastră, avem capacitatea de a transforma aceste companii în lideri la nivel național sau regional”, ne explică Bindea.
Jucători serioși
Portofoliul ROCA Industry include, în mod direct și indirect, un număr de 9 jucători semnificativi din domeniul construcțiilor. BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă). EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri). ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale). WORKSHOP DOORS (al doilea cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidentiale). DIAL (producător de produse din fir metalic). ELECTROPLAST (important producător de cabluri electrice). Aici se adaugă producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga, prin intermediul BICO Industries.
”Suntem determinați să valorificăm întregul nostru potențial și să generăm creștere și valoare pe termen lung pentru toți investitorii noștri. Listarea pe piața principală reprezintă o promisiune respectată. Dar și o etapă crucială în evoluția noastră. Și ne oferă o platformă solidă pentru a atinge obiective cu miză regională. Mai departe, rămânem dedicați să creăm valoare. Dar și să răsplătim încrederea investitorilor care ne sunt alături prin performanțe și rezultate solide”, ne mai spune CEO-ul ROCA Industry.