Infofinanciar > Esential > Picătura de business. Oana Călin, de la HR Umbrella, o mână de ajutor pentru străinii care muncesc în România
Esential

Picătura de business. Oana Călin, de la HR Umbrella, o mână de ajutor pentru străinii care muncesc în România

Picătura de business. Oana Călin, de la HR Umbrella, o mână de ajutor pentru străinii care muncesc în România
sursă foto: arhiva companiei

Conceptul de „umbrelă” se potrivește mănușă ideologiei din spatele afacerii Oanei Călin. Medierea și Consultanța în imigrări joacă un rol esențial în întreg procesul de recrutare al personalului străin în contextul actual. „Plus faptul că este necesar ca într-un astfel de business să aliniezi mai multe culturi: europeană, asiatică, africană. Astfel că singura imagine de brand care ar fi putut să le înglobeze pe toate, într-un mod unitar, era cea a umbrelei”, spune Oana Călin.

Aceasta ocupă funcția de Managing Partner în cadrul HR Umbrella (www.hrumbrella.ro). Este vorba despre o companie de consultanță specializată în imigrare, recrutare și integrarea străinilor în România. Oana a lucrat la peste 1000 de cazuri în diverse scenarii de imigrare. De la permise de muncă, la invitații pentru personalități, reunificări de familie și chiar deportări. În urma acestor experiențe, cunoaște fiecare pas din aceste procese. Cunoaște foarte bine scurtăturile legale. Dar și alte aspecte pe care trebuie să le aibă în vedere cineva care vine să muncească și să trăiască în România.

Cifra de afaceri a HR Umbrella pentru anul 2023 ajunge la valoarea de 120.000 de euro. Și se preconizează ca pentru anul 2024 să se înregistreze 250.000. De asemenea, în 2023 compania a adus și integrat în spațiul de muncă românesc 450 de cetățeni străini. Pentru 2024 strategia este de se concentrează pe recrutare exclusiv de personal white-collar (gulerele albe). În acest sens, se preconizează o recrutare de 150 persoane pentru anul în curs.

Oana Călin, sub umbrela HR-ului

„Conceptul nostru de business este o <umbrelă>”, spune Oana Călin în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar. „Noi asigurăm partea de project management. Plecăm de la strategia de recrutare, verificarea culturii organizaționale, a clientului. Și ajungem până la parcurgerea împreună a procesului în sine de integrare culturală din perspectiva ambelor părți, angajatorul și angajații recrutați”.

Povestea Oanei în antreprenoriat a început în 2020. Atunci când a decis să plece din compania multinațională din domeniul telecomunicațiilor în care lucra. Apoi, a trecut în cel al recrutării de forță de muncă străină prin acceptarea unui poziții de Branch Manager pentru București, la o firmă cu acționariat indian. Pe parcursul activității de la acest loc de muncă și-a dat seama că un proces de recrutare de personal străin se poate desfășura cu mai mult profesionalism. „Drept urmare, am decis să demisionez și să urmez calea antreprenoriatului”, declară Oana Călin.

HR Umbrella a fost înființată, la scurt timp, împreună cu soțul acesteia. „În acel moment, credeam că totul este temporar. Pentru că eram amândoi conștienți că este un domeniu dificil. Un domeniu ce implică multă birocrație și piedici și nu știam dacă puteam face față”, adaugă Oana. „Dar, ne-am contrazis pe noi înșine”.

A-ți demonstra ție că se poate

Celor doi le-a plăcut atât de mult acest domeniu al resurselor umane încât i-a determinat să se implice 100%. Și să parieze totul pe o carte. Astfel încât să ajungă în prima linie a agențiilor de recrutare de personal străin din România. „Am reușit această performanță în trei ani. Până în 2023, am crescut firma la un asemenea nivel. Încât avem circa 95% rată de retenție a candidaților recrutați de noi și aduși în România pentru companii din domenii diverse”, spune Managing Partner HR Umbrella pentru Infofinanciar.

Pachetul de servicii creat de Oana Călin, fondatoarea HR Umbrella, asigură asistență și consultanță pe tot parcursul procesului de imigrare, dar și de recrutare. În ceea ce privește recrutarea, agenția Oanei Călin se ocupă de tot pachetul de la etapa în care se identifică nevoile companiei până la angajarea efectivă a personalului străin, inclusiv întocmirea documentației specifice fiecărei etape de recrutare.

„Faptul că am adus plus valoare pe piața recrutării de forță de muncă străină a determinat o serie de rezultate și răspunsuri pozitive din partea clienților. Drept urmare, ne-am extins și pe zona de de consultanță și expertiză privind legislația străinilor în România”, mai spune Oana Călin.

Un sprijin pentru companii

Clienții companiei HR Umbrella sunt reprezentați de companiile care activează pe teritoriul României și care au nevoie de personal străin. Aceștia apelează la astfel de servicii pentru a acoperi deficitul de forță de muncă. Iar cei mai mulți clienți din portofoliul HR Umbrella activează în domenii precum industria prelucrătoare, construcții, agricultură, mecanică fină și utilaje grele.

După aceea, Oana Călin explică, pas cu pas, care este strategia și cum lucrează în beneficiul ambelor părți implicate. „Atunci când există o cerere din partea unui potențial client privind personalul străin, primul pas este verificarea câtorva aspecte-cheie”, spune ea. „Acestea sunt legate de vechime sa pe piață, cifră de afaceri, dezvoltarea business-ului, numărul de angajați și dacă a sa cultură organizațională corespunde cu valorile noastre.”

Apoi, vine pasul al doilea: „Identificăm nevoile companiei cliente, dacă are nevoie de personal străin, ce profil de lucrător străin își dorește și care i se potrivește”, explică fondatoarea HR Umbrella. Totodată, sunt analizate și cerințele specifice pentru ocuparea posturilor vacante, salariile și beneficiile oferite de companie lucrătorilor străini. „Următorul pas este recrutarea pe care o începem în țările de origine ale candidaților”, mai spune Oana. „Aceată etapă începe prin întocmirea unui dosar de evaluare a fiecărui potențial angajat, pe care îl pregătim cu partenerii noștri din țările de origine”.

Pas cu pas

Urmează prezentarea acestor dosare angajatorilor, mai povestește Oana Călin. Adică o primă evaluare și o testare practică a candidaților, în țara de origine. HR Umbrella susține și organizează interviul și îi pune față în față pe angajator și candidat. În etapa recrutării ar fi trei pași, continuă ea, trei pași care se traduc prin formula Recruit-Training-Deploy, în limbaj de specialitate. Această formulă face referire la Recrutare – Instruire – Trimitere către angajator.

„Iar ultima etapă este angajarea efectivă a străinilor, pe parcursul căreia întocmim dosarul pentru obținerea avizului de muncă, obținem permisul de ședere și organizăm formalitățile de transport în România”, continuă fondatoarea HR Umbrella, în cadrul interviului pentru Infofinanciar. Cu 14 zile înainte de sosirea în țară a muncitorilor străini selectați, echipa HR Umbrella se asigură că viitorii colegi, angajații români care vor interacționa cu ei, știu cum să se comporte și cum să reacționeze la diferențele culturale.

Muncitorii străini din România

Iar odată ajunși în România, toți candidații parcurg procesul de angajare exact ca orice român care își dorește să se angajeze. Astfel, toți beneficiază de: servicii de medicina muncii, medic de familie, contract de muncă etc. „Toți acești pași se fac în maximum cinci zile lucrătoare de la sosirea în țară”, povestește Oana Călin. „Noi ca agenție suntem oricând în gardă pentru medierea de posibile conflicte generate de șocul cultural”, continuă ea.

„Noi, ca agenție de recrutare care respectă anumite standarde, avem drept responsabilitate să îi sprijin și să ne asigurăm că toate aceste aspecte importante, pornind de la salariu, timp de lucru și de repaus și până la cazare sunt respectate potrivit negocierilor inițiale pe care le-am avut cu clienți companiilor angajatoare”, mai spune fondatoarea HR Umbrella.