Infofinanciar > Lumea la zi > Până la urmă a câștigat. Dar care au fost pierderile armatei Rusiei în patru luni de luptă
Lumea la zi

Până la urmă a câștigat. Dar care au fost pierderile armatei Rusiei în patru luni de luptă

Până la urmă a câștigat. Dar care au fost pierderile armatei Rusiei în patru luni de luptă
Sursă foto: stirileprotv.ro.

Armata ucraineană a luat decizia de retragere din orașul Avdiivka după aproape patru luni de lupte intense împotriva forțelor rusești.

Ambasadorul ucrainean în România, Ihor Prokopchuk, a dezvăluit că luptele au fost crâncene și că soldații ucraineni s-au retras și din cauza lipsei de muniție și echipament adecvat.

Pierderile umane au fost semnificative. Estimările indică faptul că forțele rusești ar fi pierdut peste 47.000 de militari în această perioadă, dintre care peste 17.000 au fost uciși în luptă.

Ambasadorul a subliniat lipsa de respect pentru viața umană din partea forțelor rusești. Au asaltat Avdiivka fără a ține cont de pierderile masive de vieți omenești.

,,În luna ianuarie au fost aproape 600 de bombe de 500 de kilograme fiecare. Au fost aruncate asupra acestui oraș”, a zis Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei.

Retragerea din oraș a fost inevitabilă. Ambasadorul a menționat că această situație simbolizează disprețul total al Rusiei față de viața umană, conform hotnews.ro.