Infofinanciar > Info > Pierderi de 270 de miliarde de dolari în rândul celor mai bogați 10 oameni de pe glob! Ce se întâmplă cu averile lor
Info

Pierderi de 270 de miliarde de dolari în rândul celor mai bogați 10 oameni de pe glob! Ce se întâmplă cu averile lor

Pierderi de 270 de miliarde de dolari în rândul celor mai bogați 10 oameni de pe glob! Ce se întâmplă cu averile lor
Averile celor mai bogați oameni de pe glob, în scădere, sursă foto captură de ecran Bloomberg Billionaire Index

După ce în pandemie averile marilor miliardari ai globului au crescut exponențial, se pare că urmează o perioadă în care criza economică se instalează cu adevărat, iar valoarea operațiunilor lor continuă să scadă.

De la începutul anului 2022 și mai ales de când s-a declanșat războiul din Ucraina, averile celor mai bogați oameni de pe glob au fost profund afectate. Inflația, criza energetică și constantele probleme de logistică au cauzat nereguli în operațiunile celor mai mari companii. Cel mai bun exemplu este dat de Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta, care în momentul actual și-a pierdut mai bine de jumătate din avere, conform Bloomberg Billionaire Index.

Averile celor mai bogați oameni de pe glob, în scădere, sursă foto captură de ecran Bloomberg Billionaire Index

Averile celor mai bogați oameni de pe glob, în scădere, sursă foto captură de ecran Bloomberg Billionaire Index

Totul începe cu Meta

Cea mai drastică scădere în valoare suferită de vreun miliardar dintre cei 500 analizați de Bloomberg aparține lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook și cel care controlează corporația Meta. El valorează aproximativ 52 de miliarde de dolari și a pierdut în ultimul an nici mai mult, nici mai puțin, de 73 de miliarde de dolari! Acțiunile Meta valorau până la începutul lunii februarie a anului acesta peste 300 de dolari, iar în prezent se tranzacționează la mai puțin de jumătate, respectiv 140 de dolari.

Cel mai „rezistent” dintre toți miliardarii rămâne Elon Musk, care ocupă primul loc în clasamentul Bloomberg Billionaire Index, cu o avere evaluată la 245 de miliarde de dolari. El și-a pierdut în ultimul an aproximativ 10% din valoare ca rezultat al deprecierii acțiunilor Tesla.

Pe locul doi se află miliardarul Gautam Adani, cel mai bogat om din India și tot continentul asiatic, care este singurul dintre cei mai bogați 10 oameni de pe glob care crește în valoare pe zi ce trece. În urmă cu un an, averea sa era evaluată la 77 de miliarde de dolari, iar acum i-a întrecut și pe Jeff Bezos sau Bill Gates, ajungând la 142 de miliarde de dolari!

Miliardarii globului pierd în valoare

Pe locurile trei și patru se află Jeff Bezos, fondatorul Amazon, și Bernard Arnault, cel mai bogat european, fondatorul LVMH (Louis Vuitton Moet Hermes). Cei doi sunt evaluați la momentul actual la 137 de miliarde de dolari, respectiv 127 de miliarde, iar fiecare a pierdut peste 50 de miliarde de dolari în evaluare în ultimul an. Acțiunile Amazon au început să scadă din luna aprilie, ajungând de la un vârf de peste 160 de dolari la sub 120 de dolari în prezent.

Bill Gates este ultimul miliardar din top 10 care are o avere evaluată încă la peste 100 de miliarde de dolari, mai precis 107 la momentul la care este scris articolul, și a pierdut în ultimul an 30 de miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaire Index. Acțiunile Microsoft au scăzut de la peste 330 de dolari la începutul anului la 230 de dolari în prezent.

Din primii 50 de miliardari ai globului, doar 12 sunt pe plus

Larry Page și Sergey Brin, co-fondatorii Alphabet, corporația multinațională care deține Google, Gmail, Android și YouTube, sunt evaluați la momentul actual la 91 și 87 de miliarde de dolari, amândoi suferind pierderi de 37, respectiv 36 de miliarde.

Clasamentul este urmat de Mukesh Ambani, cel de-al doilea cel mai bogat indian de pe glob, cu o avere de 85 de miliarde de dolari și cele mai mici pierderi înregistrate: sub 5 miliarde de dolari. Pe locul 10 se află Steve Ballmer, fostul CEO al Microsoft, care a pierdut 20 de miliarde de dolari în ultimul an și a ajuns la o avere evaluată la 85 miliarde de dolari. Larry Ellison, fondatorul și principalul acționar al Oracle, este pe locul 11, cu doar 1 miliard de dolari în spatele lui Steve Ballmer.

Dintre primii 50 de miliardari ai globului, doar 12 sunt mai bogați decât erau în urmă cu un an, dintre care patru dintre ei cu mai puțin de 1 miliard de dolari.

Averile miliardarilor de pe locurile 11-50, majoritatea dintre ele în scădere, sursa foto captura de ecran Bloomberg Billionaire Index

Averile miliardarilor de pe locurile 11-50, majoritatea dintre ele în scădere, sursa foto captura de ecran Bloomberg Billionaire Index