Infofinanciar > Info > Un pilot de la TAROM vorbește despre cele întâmplate în cadrul companiei
Info

Un pilot de la TAROM vorbește despre cele întâmplate în cadrul companiei

Un pilot de la TAROM vorbește despre cele întâmplate în cadrul companiei
sursă foto: arhiva companiei

Pe data de 8 iulie, a existat un întreg haos la Aerorportul Otopeni, căci mulți angajați TAROM, în special piloți, au refuzat să-și îndeplinească îndatoririle. Această mișcare colectivă a avut loc pentru că piloții ar avea salarii foarte mici, în comparație cu cele practicate în cadrul altor companii.

Iar la mai puțin de o săptămână distanță, unul dintre piloții TAROM a ieșit public că să vorbească despre cele întâmplate. El afirmă că ceea ce s-a întâmplat luni, 8 iulie, zeci de curse au ajuns să fie anulate nu de pe urma unei greve, ci ca o decizie individuală a celor care au declarat că nu sunt apți de zbor. Iar acest pilot are și un mesaj de transmis pentru miile de pasageri care au rămas în aeroporturi: „Safety first”.

„Aceasta nu a fost o grevă mascată. A fost o reacție individuală a fiecăreia dintre persoanele care și-au declarat inaptitudinea. Eu am avut o problemă de indigestie din cauza alimentației oferită la bord. Inaptitudinea medicală nu este dată de boală, inaptitudinea medicală conține starea de insecuritate, lipsa unor dotări… Este decizia fiecăruia, nu pot să comentez.

Nu am capacitatea de a analiza fiecare dintre piloții care și-au luat inaptitudine care a fost motivul lui, fiecare pilot în parte a comunicat motivul în scris, către companie. Pe de altă parte, în opinia mea cel puțin, nu a fost o măsură de grevă și a fost o reacție la condițiile pe care le avem”, a afirmat Cezar Osiceanu, cel mai vechi pilot al companiei TAROM, în cadrul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, scrie substantial.ro.