Autoritățile din Marea Britanie au emis vineri o listă de 30 de personalități politice din întreaga lume, acuzate de corupție și de violare a drepturilor omului, ce urmează să fie sancționate. Printre acestea se numără fostul lider al Partidului Democrat din R. Moldova (PDM), Vlad Plahontiuc, și liderul Partidului Șor, deputatul fugar Ilan Șor.
Potrivit Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova, toate bunurile deținute de cei doi pe teritoriul statului britanic, sau în celelalte teritorii deținute de Regat, cum ar fi Insulele Virgine Britanice sau Insulele Cayman, vor fi confiscate.
„Cetățenilor Marii Britanii li se va interzice toate tranzacțiile economice cu oricare dintre persoanele sancționate cărora li se refuză intrarea în Marea Britanie”, se arată în comunicatul emis de ambasadă, scrie Ziarul de Gardă.
Aceste sancțiuni trasate de Londra au fost adoptate pentru a marca Ziua Internaţională a Anticorupţiei şi Drepturilor Omului.
„Astăzi, de Ziua Mondială Anticorupție, aceste desemnări de sancțiuni oferă dovezi suplimentare ale angajamentului nostru de a combate corupția la nivel înalt în toate părțile lumii. Este, de asemenea, dovada angajamentului nostru continuu de a transforma Regatul Unit într-un teritoriu ostil pentru finanțe ilicite. Continuăm să ne bucurăm de o cooperare excelentă cu partenerii noștri moldoveni în progresul tuturor cererilor de asistență juridică reciprocă între cele două țări. Împreună, suntem dedicați combaterii corupției”, au mai susținut reprezentanții Ambasadei Marii Britanii în R. Moldova.
Au caziere cu probleme
Plahontiuc a fost acuzat și sancționat de autoritățile din SUA pentru mai multe fapte de corupție. În lista întocmită de autoritățile britanice, acesta este prezentat ca „om de afaceri şi fost politician”, care „a fugit de justiţia din Moldova” şi care „este implicat în capturarea şi coruperea instituţiilor de stat din Moldova”.
De partea cealaltă, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani şi șase luni de închisoare în 2017 pentru escrocherie și spălare de bani. Acesta este descris ca „preşedinte al Partidului Şor din Moldova” şi o persoană care „ar fi fost implicată în scandalul din 2014 privind frauda bancară din Moldova”, fiind de asemenea „acuzat de dare de mită pentru a-şi asigura poziţia de preşedinte al Băncii de Economii în 2014″.
Reacția Maiei Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Marii Britanii de a îi sancționa pe cei doi.
„Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova. Astăzi, Ministrul de Externe britanic a făcut publică o listă ce vizează 30 de indivizi din întreaga lume, care au comis abuzuri grave. Pe această listă sunt incluşi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, ca persone implicate în acte grave de corupţie şi finanţare ilegală. Toate activele în proprietatea acestor indivizi, aflate pe teritoriul Regatului Unit şi teritoriile care-i aparţin, vor fi blocate şi le va fi interzis accesul în această ţară”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
„Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se alătură, astfel, ţărilor care sprijină eforturile noastre anticorupţie. Suntem recunoscători pentru această decizie, anunţată chiar de Ziua internaţională împotriva corupţiei. Le mulţumesc tuturor partenerilor noştri externi pentru cooperare şi sprijin în lupta noastră cu corupţii care ne-au prejudiciat statul şi cetăţenii”, a mai adăugat preşedinta Republicii Moldova.