Infofinanciar > Info > Planul Național Strategic 2023-2027, aprobat de Comisia Europeană! Agricultura românească va primi peste 15 miliarde de euro
Info

Planul Național Strategic 2023-2027, aprobat de Comisia Europeană! Agricultura românească va primi peste 15 miliarde de euro

Câmp, Sursă foto: unsplash
Sursă foto: unsplash

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunțat că oficialii Comisiei Europene au aprobat miercuri Planul Național Strategic 2023-2027 (PNS) al României. Prin acest program, agricultura și fermierii din țara noastră vor beneficia de un ajutor din partea UE în valoare de 15,83 miliarde de euro.

PNS va seta politicile ce vor fi aplicate în domeniul agriculturii. De asemenea, prin acest document se vor stabili alocările financiare în agricultură în următorii cinci ani. Potrivit legii, aceștia vor fi împărțiți pe unitatea de suprafață și pe cap de animal, investiții în irigații, independența energetică, dotarea cu tehnică agricolă și industria alimentară.

„Vă anunț că astăzi, la orele 11.00, s-a aprobat de către Comisia Europeană Planul Național Strategic 2023 – 2027, prin Decizia C (2022) 8783.

România are la dispoziție, pentru perioada 2023-2027, 15.8 miliarde euro pe care trebuie să îi folosim pentru agricultură și dezvoltare rurală!

Ne dorim succes în accesarea întregii sume disponibile!

Ne întâlnim la locul faptelor!”, a transmis acesta pe pagina sa de Facebook.

În ce constă acest program

Prin acest program, autoritățile speră să obțină rezultate și performanță în agricultura românească, pentru a îndeplini obiectivele europene și naționale în domeniu. Cuantumul de 15,83 miliarde de euro ar fi compus din 6 miliarde euro destinate pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală, 9,78 miliarde euro pentru acordarea subvențiilor în agricultură și 151,7 milioane euro pentru măsuri de piață.

PNS 2023-2027 este alcătuit atât din instrumente de sprijin finanțate atât din Fondul European de Garantare Agricolă (plățile directe și intervenții sectoriale – măsuri pentru susținerea pieței), cât și din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (politica de dezvoltare rurală).

Acest plan include 89 tipuri de intervenții, dintre care 51 sunt intervenții prin FEGA, iar 38 intervenții prin FEADR.

PNS vine în ajutorul fermierilor

Totodată, Planul Național Strategic 2023-2027 (PNS) prevede un instrument de sprijin destinat fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole prin care se acordă despăgubiri în caz de calamități.

„România are o strategie de dezvoltare a agriculturii coerentă, echilibrată și bine pusă la punct, ce asigură predictibilitatea de care fermierii noștri au nevoie pentru dezvoltarea afacerilor lor și asigurarea hranei țării. A fost o muncă intensă, în care s-au implicat specialiștii din minister alături de reprezentanții asociațiilor de fermieri, astfel încât, am reușit să recuperăm rapid etapele care rămăseseră în urmă din cauza lipsei totale de implicare din perioada 2020-2021. Avem deja pregătită legislația națională subsecventă pentru a da drumul consultării publice, astfel încât fermierii și toți cei interesați să cunoască în detaliu tot ce ține de implementarea Planului Național Strategic. Pornim Caravana Cunoașterii PNS în întreaga țară, un calendar al întâlnirilor cu fermierii pentru ca toți cei interesați să se familiarizeze din timp cu planul de acțiune, astfel încât să investim în agricultura țării și în satul românesc toate sumele disponibile”, a mai susținut ministrul Petre Daea.

Am fost printre ultimii aprobați

PNS-ul României a fost printre ultimele adoptate de Comisia Europenă. Până acum, forul internațional a oferit voturi pozitive către 23 de state membre UE, primele fiind Danemarca, Finlanda, Franța, Irlanda, Polonia, Portugalia și Spania, care au primit „ok-ul” pe 31 august.

Ulterior, au urmat pe rând Austria, Luxembourg, Estonia, Letonia, Ungaria și în cele din urmă Belgia, pe 5 decembrie, scrie Economica.