Infofinanciar > Lumea la zi > Planul riscant al Europei pentru a evita o criză energetică: Stocarea de gaze în Ucraina
Lumea la zi

Planul riscant al Europei pentru a evita o criză energetică: Stocarea de gaze în Ucraina

Harta europa zf.ro
Sursa foto: zf.ro

Depozitul de gaze al blocului se apropie de capacitatea maximă, astfel sunt luate în considerare anumite opțiuni ce trezesc îngrijorarea unor membrii. O variantă în tot acest proces este Ucraina, care deține o capacitate semnificativă de stocare a gazelor. Dar, companiile de gaze ar fi îngrijorate de riscurile legate de conflictul armat ce se petrece acum pe teritoriul ucrainean. Un principal target ar fi depozitul subteran de gaze Bilche-Volytsko-Uherske din vestul Ucrainei.

Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a stoca o parte din gazele sale naturale în Ucraina, în pofida riscurilor asociate cu conflictul militar în curs de desfășurare din această țară, a relatat luni Bloomberg, citând comercianți și oficiali. Având în vedere această variantă, trebuie luate în considerare atât riscurile, cât și avantajele la care se supun statele europene, în eventualitatea realizării unei astfel de alegeri.

Stocarea gazelor naturale în Ucraina

Blocul comunitar stochează acum combustibil pentru a se pregăti de sezonul rece care urmează. Propria sa capacitate de stocare a gazelor este deja plină în proporție de peste 70% și, potrivit diverselor estimări, se așteaptă să își atingă capacitatea maximă până la sfârșitul lunii august. Stocarea de combustibil suplimentar în Ucraina ar putea preveni o supraofertă în lunile următoare, explică Bloomberg. Înainte de începerea conflictului din Ucraina, UE își primea cea mai mare parte a gazelor naturale din Rusia prin intermediul gazoductului Nord Stream. Anul trecut, sancțiunile împotriva Moscovei au dus la o reducere dramatică a livrărilor și la o stocare frenetică, care a dus la creșterea prețurilor la maxime istorice de 3.600 de dolari pentru o mie de metri cubi în august.

De atunci, prețul gazelor naturale a scăzut de aproximativ zece ori, combustibilul tranzacționându-se în prezent la aproximativ 330 de dolari pe mia de metri cubi. Ucraina are o rețea de tranzit de gaze de mari dimensiuni, deoarece a servit timp de decenii ca rută de transport pentru energia rusă către Europa, iar capacitatea sa de stocare este de 31 de miliarde de metri cubi, cea mai mare din Europa. Directorul general al companiei energetice de stat ucrainene Naftogaz, Oleksiy Chernyshov, a oferit în martie o treime din depozitul de gaze al țării, adică zece miliarde de metri cubi, către UE.

Potrivit Bloomberg, autoritățile europene au în vedere utilizarea instalației de stocare Bilche-Volytsko-Uherske, situată în vestul Ucrainei, la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Polonia. Instalația poate stoca de peste patru ori mai mult gaz decât cel mai mare sit din Germania.  Cu toate acestea, comercianții și companiile de gaze sunt îngrijorate de riscurile asociate conflictului în curs de desfășurare. Întrucât industria asigurărilor se ferește de Ucraina, UE va trebui să ofere garanții companiilor de gaze că nu vor pierde bani, a declarat Rachel Morison, reporter Bloomberg pentru energie la Londra. Până în prezent nu au fost dezvăluite detalii despre ce fel de garanții ar putea oferi UE.

Livrări de gaz rusesc 

Europa primește încă o parte din gazul rusesc prin Ucraina și Turcia. În septembrie anul trecut, livrările către UE prin Nord Stream au fost oprite complet după ce cele două conducte ale sistemului, care se află pe fundul Mării Baltice, au fost avariate în urma unui atac, ce a fost destinat sabotării sistemului. Mai multe anchete privind exploziile sunt în curs de desfășurare. Wall Street Journal a afirmat săptămâna trecută că oficialii germani suspectează că gazoductele submarine au fost aruncate în aer de sabotori ucraineni care ar fi putut folosi Polonia ca bază operațională. Europa a compensat scăderea semnificativă a livrărilor Rusiei prin creșterea dramatică a importurilor de gaze naturale lichefiate, în special din SUA. De asemenea, au fost majorate achizițiile din Norvegia și Algeria, conform Azerbaycan24.