Infofinanciar > Info > Noi planuri la Cotroceni. România poate deveni un mare jucător pe piața energiei nucleare
Info

Noi planuri la Cotroceni. România poate deveni un mare jucător pe piața energiei nucleare

Noi planuri la Cotroceni. România poate deveni un mare jucător pe piața energiei nucleare
sursa foto arhiva

România are potențialul de a fi o forță importantă în Europa. Astfel, au fost purtate discuții importante la Cotroceni, care au stabilit planurile pentru următorii ani. Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), a făcut o vizită în țara noastră. Acesta a fost primit de Klaus Iohannis și de alți oficiali de top.

Energia nucleară a devenit un subiect important la nivel european. În acest sens, vizita lui Rafael Grossi a adus noi perspective pentru România. Pe agenda discuțiilor s-a aflat și un noi proiect. Care are în vedere reactoarele modulare mici (SMR). Așadar, potrivit planurilor, România are potențialul de a deveni cel mai mare jucător din Europa de Est din punct de vedere al energiei nucleare.

România își consolidează poziția la nivel european

Marți, 9 aprilie 2024, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Rafael Grossi, în cadrul unui vizite oficiale a acestuia în România. În acest context, au fost transmise asigurări potrivit cărora țara noastră va continua susținerea activităților în domeniul nuclear.

De asemenea, Iohannis a prezentat programul României de dezvoltare a energiei nucleare. Fiind vorba de investițiile realizate pentru modernizarea Centralei Nuclearo-Electrică Cernavodă. În plus, au fost aduse în discuție investițiile în tehnologii noi, fiind vorba de reactoare modulare mici (SMR).

„În cadrul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat rolul esențial al AIEA în promovarea utilizării paşnice a energiei nucleare şi a aplicaţiilor acesteia. Președintele României a subliniat importanța organizării primului Summit al Energiei Nucleare, desfășurat recent la Bruxelles, precum și necesitatea investiției în inovare tehnologică pentru dezvoltarea domeniului energiei nucleare” se arată în cadrul unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Dezvoltarea sectorului energiei nucleare

Rafael Grossi a lăudat implicarea României și cooperarea în vedere utilizării în siguranță a energiei nucleare. De asemenea, acesta a precizat că noile investiții în acest sector vor aduce multe beneficii. Din punct de vedere al autonomiei energetice a țării, dar și a reducerii costurilor pentru consumatori.

„Directorul General al AIEA a remarcat gradul avansat de dezvoltare al sectorului energiei nucleare în România, exemplificat prin investițiile de la Centrala Cernavodă și cele în reactoare modulare mici. De asemenea, Rafael Grossi a subliniat faptul că acestea au un rol esențial în asigurarea autonomiei energetice a țării și în reducerea costurilor pentru consumatori.”, arată comunicatul Administrației Prezidențiale.

Dezvoltarea reactoarelor modulare mici

România are potențialul de a utiliza primele reactoare modulare mici din Europa Astfel, țara noastră servi atât ca un catalizator pentru dezvoltarea regională a SMR, cât și ca o bază pentru asigurarea funcționării acestei noi tehnologii în alte state. În acest sens, se dezvoltă primul simulator pentru camera de comandă a unui reactor modular. Care va urma să fie folosit pentru a pregăti următoarea generație de ingineri, conform stiripesurse .