Un salt brusc al prețurilor energiei electrice s-a înregistrat începând cu a doua jumătate a anului 2021 atât în Uniunea Europeană cât și la nivel mondial. La 30-31 mai 2022 Consiliul European a convenit asupra unei interdicții pentru aproape 90% din totalul importurilor de petrol din Rusia până la sfârșitul lui 2022, cu o excepție temporară pentru țițeiul livrat prin conducte. Prin urmare, 19 state membre UE își accelerează tranziția către energia verde și și-au propus ca până în 2030 să se aprovizioneze cu 63% din energie electrică din surse regenerabile.
Majoritatea statelor europene și-au actualizat strategiile în materie de eficiență energetică
În contextul războiului din Ucraina există posibilitatea majoritatea statelor europene își pun la punct strategii prin care stimulează dezvoltarea energiilor regenerabile, promovând o politică cu reale efecte în eficiența energetică. Din cele 27 de state membre ale UE, 19 țări au demarat planuri ambițioase pe termen mediu ca răspuns la efectele războiului și la creșterea prețurilor la combustibilii fosili.
Potrivit unui raport, în comparație cu 2019 state UE au redus cu aproape o treime cantitatea totală de energie pe care ar urma să o obțină din combustibilii fosili până în 2030. Atlfel spsu, în loc să se aprivizioneze cu 55% din energia electrică provenită din sursele regenerabile, cum era planificat anterior, statele UE țintesc spre o cotă de 63% până în 2030. În luna ianuarie a anului în curs UE se aproviziona într-o proporție de 22% din energie provenită din surse regenerabile.
”Tranziția în domeniul energiei electrice nu este doar o problemă legată de preocupările climatice, ci și una de asigurare a unei aprovizionări stabile cu energie pentru gospodăriile și întreprinderile europene.
Acest lucru este evident mai ales pentru cei mai mari importatori de combustibili ruși, Germania, Italia și Țările de Jos mărind ambițiile eoliene și solare, Franța subvenționând izolarea locuințelor iar alții accelerând instalațiile de pompe de căldură și electrificând transportul”, se arată în raportul Ember.
Germania își propune să 80% din energia electrică din surse generabile până în 2030
Cel mai mare importator de de petrol și gaze naturale din Rusia, Germania, intenționează să obțină 80% din energia electrică din surse regenerabile până în 2030, față de 62% cât anunțase anterior. Italia, Irlanda și Grecia se apropie de o cotă de până la 70% de surse regenerabile în producția de electricitate.
Uniunea Europeană, până în 2030, și-a propus să opereze o reducere a emisiilor cu efect de seră cu55%, comparativ cu nivelurile din perioada anilor 1990 și să devină, până în 2050, neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.
Ungaria, Polonia și Slovacia țările cu cea mai mică pondere în materie de surse regenerabile nu și-au mai actualizat planurile din 2019. Raportul Ember a fost emis la scurt timp după ce Ungaria a obținut o derogare de la interdicția UE privind importurile de petrol rusesc. Nu acelasși lucru se poate spune despre Polonia care a fost de acord cu emargoul și va renunța la importul de petrol rusesc, dar plănuiește în continuare să se aprovizioneze cu 67% din energia electrică din combustibili fosili din cauza dependenței de cărbune.