Infofinanciar > Info > Ploile și grindina continuă și în zilele următoare! Vom avea vreme bună de 1 mai?
Info

Ploile și grindina continuă și în zilele următoare! Vom avea vreme bună de 1 mai?

Ploile și grindina continuă și în zilele următoare! Vom avea vreme bună de 1 mai?
Sursă foto: ecopresa.md

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă alertă meteo de instabilitate atmosferică valabilă pentru astăzi, până la ora 22. Vremea începe să se îndrepte abia de sâmbătă.

Conform alertei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și astăzi se menține procesul de răcire în țara noastră, iar ploile se vor face simțite în numeroase regiuni. Există însă și vești bune – spre weekend vremea se încălzește, iar ploile își vor reduce prezența.

Până atunci însă ne vom confrunta cu ploi moderate cantitativ, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat va continua să plouă în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și la munte, iar după-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină în Muntenia și Dobrogea. Cantitățile de apă vor fi cuprinse între 15 și 20 de l/mp, iar izolat vor depăși valoarea de 30 l/mp. Local și temporar, vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, atingând viteze cuprinse între 45 și 55 km/h.

În zona montană, îndeosebi în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1600 m, rafalele vor depăși 70-90 km/h și se vor consemna precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, conform datelor Realitatea.net.

Vremea se îndreaptă de sâmbătă

Începând de sâmbătă, se va înregistra o creștere a temperaturilor, astfel încât în minivacanța de 29 aprilie-1 mai valorile maxime vor ajunge până la 20-21 de grade, iar minimele vor fi pozitive în cea mai mare parte a țării, conform estimărilor ANM.

Duminică se va ajunge la maxime între 15 și 21 grade, iar luni între 17 și 23 de grade. Evoluția vine pe un fond de vreme cu un aspect mult îmbunătățit față de cel din cursul săptămânii. Ploile vor fi prezente pe arii din ce în ce mai restrânse duminică, cel mai probabil în zonele de deal și de munte. Luni se vor semnala precipitații doar în zona de sud-vest, respectiv în sudul Banatului, în Oltenia, iar în restul țării cu totul și cu totul izolat.

Prognoza meteo la munte și la mare pentru minivacanța de 1 Mai

Pentru zona Litoralului, aspectul vremii va fi unul mult îmbunătățit, dar temperaturile se vor menține destul de scăzute. Duminică sunt așteptate valori de 15, iar luni – de 17 grade pe Litoral, temperaturi care nu sunt neobișnuite în această perioadă din an când se simte influența Mării Neagră. Vreme va fi însă în general frumoasă

Pentru zona montană, pe crestele mai înalte sunt posibile precipitații mixte, iar temperaturile se vor menține scăzute. Prin urmare, dacă vă petreceți minivacanța de 1 Mai în stațiunile montane, echipați-vă corespunzător.

După acest weekend cu temperaturi ceva mai ridicate și mai ales la începutul săptămânii viitoare, ne confrunta din nou o ușoară scădere a temperaturilor. O îmbunătățire mai substanțială și mai de durată din punct de vedere de termic se va consemna abia după jumătatea lunii mai.