Infofinanciar > Info > Ploile violente revin în România! Autoritățile sunt în alertă
Info

Ploile violente revin în România! Autoritățile sunt în alertă

ploile (sursă foto: dreamstime)
sursă foto: arhiva companiei

În această seară, de la ora 24:00, în județul Vaslui, vor avea loc precipitații de 40 de litri pe mp. Autoritățile atât centrale, cât și locale au anunțat că sunt în alertă.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, prezent la Vaslui. Oficialul din Guvern spune că ploile vor afecta județele Iași și Botoșani: „E posibil să avem zone afectate și în Suceava și Neamț”.

„Așteptăm informațiile orei 18.00, dar din ceea ce știm până acum, așteptăm la noapte, începând cu ora 24.00, aici, în județul Vaslui, precipitații de 40 de litri pe mp sau în jurul acestei cifre. Asta, la primă vedere, ar putea să nu însemne mult, însă având în vedere că solul e îmbibat deja și că nu există o scurgere a acestor precipiutații, așa cum s-ar fi întâmplat în urmă cu o săptămână, ne face să fim în alertă”, spune la Antena 3 CNN Mircea Fechet, conform Jurnalul.