Infofinanciar > Info > PNL S1 îi cere lui Clotilde Armand să-și demită consilierul personal. Dragoș Constantin, dosar penal după ce a condus fără permis
Info

PNL S1 îi cere lui Clotilde Armand să-și demită consilierul personal. Dragoș Constantin, dosar penal după ce a condus fără permis

Dragoș Constantin, consilierul personal al lui Clotilde Armand
sursa foto: gandul.ro

Filiala Sector 1 a Partidului Național Liberal a transmis miercuri, 8 martie, în cadrul unui comunicat de presă, că îi cere primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, să îl demită de urgență pe consilierul său personal, Dragoș Constantin, după ce acesta a fost prins conducând un vehicul fără să dețină permis de conducere.

Liberalii spun că acesta este plătit din banii locuitorilor Sectorului 1 și, respectând proiectul USR, penalii nu au ce căuta în funcții publice.

Dragoș Constantin are dosar penal după ce a fost prins conducând fără permis

De asemenea, PNL Sector 1 atrage atenția că și șeful Poliției Locale din Sectorul 1 ar trebui demis în urma unor suspiciuni de corupție investigate de parchet în instituția coordonată direct de Clotilde Armand.

„După ce pe numele consilierului personal al lui Clotilde Armand, dl. Dragoș Constantin, parchetul a deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism având permisul suspendat, PNL Sector 1 cere primarului să își demită urgent consilierul penal! Tot PNL Sector 1 a cerut primarului Armand să-l demită urgent și pe șeful Poliției Locale, ca urmare a suspiciunilor de corupție investigate de parchet la această instituție, aflată în subordinea directă a lui Armand, șeful investigat fiind desemnat direct de către aceasta pe funcție.

Armand a preferat să tacă și să-l mențină în funcție. PNL Sector 1 constată că sloganul mult trâmbițat de Armand și USR în campanii electorale, “Fără penali în funcții publice!” nu reprezintă nimic pentru aceștia, atunci când își protejează acoliții. Îi cerem lui Clotilde Armand să facă curat în Primăria Sectorului 1, luând măsurile care se impun! Dacă la ilegalitățile comise de acoliții primarului mai adăugăm suspiciunile de incompatibilitate descoperite față de chiar persoana primarului sau ilegalitățile descoperite de Curtea de Conturi în primărie, avem tabloul macabru al minciunii și ipocriziei din mandatul lui Armand! Fără penali în funcții publice”, atrage atenția PNL Sector 1 în cadrul unui comunicat remis miercuri, 8 martie.

Dan Podaru, plângere penală la DNA împotriva lui Clotilde Armand

Cererea Filialei PNL Sector 1 vine la doar câteva zile după ce Dan Podaru, lector universitar doctor și consilier local al Sectorului 1 din partea Partidului Național Liberal, a depus o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA), care îi vizează primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, șeful Biroului de Comunicare al Primăriei Sector 1, fostul jurnalist Ionel Stoica, și pe fostul ministru al Sănătății, actual șef al USR București, Vlad Voiculescu.

Liderul politic a acuzat presiuni publice la adresa sa, prin postări în mediu online, pentru a nu fi citat drept martor în dosarul Romprest. Conform plângerii depuse la DNA, primarul, șeful de comunicare al primăriei și fostul ministru al Sănătății au pornit un atac pe rețelele de socializare pentru a-l reduce la tăcere şi a-l distruge politic, în situația în care compania de salubritate Romprest, cu care Primăria Sectorului 1 se află în mai multe procese juridice, l-au chemat în instanță, fiind ales în 2020 drept președinte al comisiei de mediere din partea primăriei a conflictelor cu compania de salubritate Romprest.