Miniştrii de finanţe ai statelor UE au aprobat vineri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) revizuit al Ungariei şi plata către această ţară a unei tranşe de 920 de milioane de euro din sumele ce revin Ungariei în acest plan de redresare post-pandemie, revizuit acum prin includerea planului REPowerEU.
Potrivit ministrului ungar de finanţe, Mihali Varga, citat de agenţia MTI, această tranşă va fi plătită în luna ianuarie, potrivit Observator.
Acuzându-l pe premierul ungar Viktor Orban de încălcarea statului de drept, Comisia Europeană a blocat accesul Ungariei atât la fondurile de coeziune, cât şi la cele din planul european de relansare post-pandemie, cele din urmă fiind acordate în baza PNRR-ului.
Aprobarea PNRR-ului Ungariei, anunţată de executivul comunitar pe 23 noiembrie, împreună cu eliberarea respectivei tranşe de 920 de milioane de euro, decizii validate acum de statele membre în Consiliul UE, unde Olanda şi cele trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) s-au abţinut, survin în timp ce liderii europeni fac eforturi să-l convingă pe Orban să nu blocheze prin veto la summitul european de săptămâna viitoare lansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei la UE şi un nou ajutor european de 50 de miliarde de euro destinat acestei ţări.