Conform unor informații transmise de Ligia Deca, ministrul Educației, există discuții care se poartă între reprezentanții Guvernului și angajații din sistemul de învățământ. Scopul convorbirilor este de a se identifica modalități de creștere a salariilor de aici.
„Este clar că, neavând Legea salarizării unitare, care este gestionată în elaborarea sa de către Ministerul Muncii, va trebui să se meargă pe o estimare în ceea ce priveşte creşterea salariilor în educaţie”, este mesajul transmis de Ligia Deca.
Creșterea salariilor
Conform unor afirmații ale ministrului Educației, Ligia Deca, la momentu actual se poartă discuții între reprezentanții Guvernului și angajații din sistemul de învățământ. Aceștia sunt în căutare de modalități de creștere a salariilor din acest domeniu.
Se încearcă, de asemenea, să se respecte condițiile agreate între guvernanți și sindicate, care s-au luat la sfârșitul grevei de la finalul anului școlar precedent. Discuțiile se poartă având în vedere că nu s-a adoptat o nouă lege a salarizării unitare a personalului din sistemul bugetar.
Discuțiile purtate
„Chiar în aceste săptămâni au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanţii Guvernului, inclusiv domnul prim ministru, reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi federaţiile sindicale din învăţământ tocmai pentru a discuta acest aspect. Un prim capitol a fost adresarea inechităţilor din sistem şi aici vorbesc, de exemplu, despre salariile personalului de conducere şi am avansat deja nişte propuneri tehnice de cum s-ar putea rezolva şi acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile.
Noi ne dorim ca toate angajamentele făcute personalului din învăţământ să poată fi respectate, pentru a încuraja ca cei mai buni absolvenţi să intre în profesie şi pentru a încuraja performanţa la clasă.
Este clar că, neavând Legea salarizării unitare, care este gestionată în elaborarea sa de către Ministerul Muncii, va trebui să se meargă pe o estimare şi de aceea avem aceste discuţii în curs cu federaţiile sindicale ca, în funcţie de bugetul de anul viitor, să putem să stabilim împreună cu reprezentanţii personalului din învăţământ, care va fi această creştere”, este mesajul transmis de Ligia Deca.
Legea salarizării unitare
În același timp, aceasta a fost întrebată dacă poate da garanții, fără să existe o lege a salarizării unitare a personalului bugetar.
„PNL îşi doreşte ca toate promisiunile făcute cadrelor didactice şi personalului din învăţământ să poată fi ţinute. În lipsa legii salarizării unitare, facem toate eforturile, împreună cu reprezentanţii profesorilor, să ajungem în punctul în care şi ei să simtă că aşteptările cadrelor didactice din toată ţara sunt satisfăcute. Vă promit că Ministerul Educaţiei, ca şi până acum, va rămâne aproape de cadrele didactice şi vom susţine cauza redării prestigiului şi demnităţii în profesia didactică”, a mai transmis Ligia Deca, ministrul Educației, conform romaniatv.net