Infofinanciar > Lumea la zi > Politica de stânga bulversată. Efectele războiul dintre Israel și Hamas în Occident
Lumea la zi

Politica de stânga bulversată. Efectele războiul dintre Israel și Hamas în Occident

Israel si Fasia Gaza Sursa foto Arhiva companiei
Sursa foto Arhiva companiei

Războiul dintre Gaza și Israel a bulversat politica de stânga mult dincolo de Orientul Mijlociu. În perspectiva alegerilor, prețul ar putea fi ridicat.
Când atacatorii Hamas au ucis 1.400 de civili într-o serie de raiduri îngrozitoare la 7 octombrie, politicienii din Occident și-au exprimat șocul. De asemenea, ei au promis că vor susține Israelul.

Însă, pe măsură ce conflictul din Gaza a evoluat, forțele israeliene ucigând mii de palestinieni, acest consens politic s-a fracturat. Iar în Occident, politicienii din stânga spectrului politic sunt cei care se luptă cel mai mult.

Au făcut politicienii alegerea bună de a susține Israelul?

În SUA, Joe Biden se află sub presiunea alegătorilor musulmani care consideră că sprijinul său ferm pentru Israel este o trădare. În Marea Britanie, Keir Starmer este pe cale să devină următorul prim-ministru laburist. Acesta se confruntă cu cel mai grav test de până acum, pe fondul unor dispute acerbe în cadrul partidului său.

În Spania, Pedro Sánchez încearcă să se agațe de putere prin formarea unei coaliții de stânga. Iar în Olanda, războiul a dat peste cap campania alianței de stânga, înainte de alegerile de la sfârșitul acestei luni.

Până în prezent, au existat două puncte de tensiune cruciale care au divizat stânga. Primul se referă la argumentele în favoarea unei încetări a focului pentru a permite intrarea ajutoarelor în Gaza și ieșirea civililor. Al doilea punct se referă la cât de departe ar trebui să meargă liderii în a critica Israelul.

Liderii partidelor de stânga încearcă să meargă pe o linie fină. Mulți dintre ei critică mult mai dur operațiunile militare ale premierului israelian Benjamin Netanyahu în Gaza. Aceștia sunt mult mai categorici în a cere încetarea focului.

Țin cu Israelul, dar sunt împotriva războiului

„Stânga la nivel global rămâne ferm împotriva războiului. Ceea ce vedem astăzi amintește de mobilizarea împotriva războiului din Irak din 2003 și de diviziunile dintre sentimentele populiste și politicile factorilor de decizie din stânga, care au sfârșit prin a-i costa alegerile pentru anii următori. Liderii de stânga trebuie să înțeleagă asemănările de aici, forța sentimentului anti-război pe teren și să acționeze în consecință.”, a declarat Elham Fakhro, la Chatham House.

Imaginea variază de la o țară la alta. Dar războiul dintre Israel și Hamas a bulversat politica mult dincolo de Orientul Mijlociu. În contextul în care se apropie alegeri cheie în multe țări occidentale, prețul acestor diviziuni pentru partidele de stânga ar putea fi sever.

Stânga se luptă pe tema conflictului israeliano-arab din Germania. Acest lucru se întâmplă de când studenții universitari au început să îmbrace keffiyeh în semn de solidaritate cu palestinienii după Războiul de Șase Zile din 1967.

Aceste tensiuni rămân. Masacrul civililor israelieni de către Hamas le-a atenuat în mare măsură, cel puțin pentru moment.
Unii politicieni de stânga au îndemnat Israelul să răspundă la atacuri într-o „manieră proporțională”. Aceștia au cerut o încetare a focului umanitară, puțini au pus la îndoială dreptul Israelului de a se apăra cu forța.

Într-adevăr, toate partidele de stânga din Germania au susținut o rezoluție parlamentară din 10 octombrie. Prin aceasta, partidele și-au exprimat solidaritatea cu Israelul și au condamnat Hamas.

„Singurul loc pentru Germania în acest moment este alături de Israel”, a declarat cancelarul Olaf Scholz în fața deputaților după atacurile brutale, o opinie împărtășită de întregul spectru politic, conform politico.eu.