Franța și Germania continuă să spună că Europa va trebui să nu se mai bazeze pe Washington, dar apoi fac exact acest lucru. La treizeci de ani după ce ororile războaielor din Balcani au scos la iveală incapacitatea Europei Occidentale de a face față unui conflict pe teritoriul european, invazia Rusiei în Ucraina demonstrează cât de puțin s-a schimbat situația.
În timp ce Iugoslavia începea să se destrame în 1991, ministrului luxemburghez de externe Jacques Poos i-a revenit sarcina de a face o remarcă nefericit de optimistă: „Acesta este ceasul Europei, nu al americanilor”. De atunci, au existat ani de căutări sufletești agonizante cu privire la motivul pentru care Europa nu a reușit să se ridice ca forță militară. Înțepați la un nou nivel de panică de mantra „America First” a fostului președinte american Donald Trump, atât președintele francez Emmanuel Macron, cât și fostul cancelar german Angela Merkel au lansat avertismente cumplite că UE nu se mai poate baza pe SUA.
Europa se bazează pe SUA pentru securitate
Macron vorbește continuu despre un joc uriaș cu privire la stabilirea de către Europa a propriei agende de securitate, dar promisiunile sale – împreună cu cele ale multor alți politicieni europeni de rang înalt – de a urmări o politică de „autonomie strategică” europeană în care UE își va reduce masiv dependența militară față de SUA au fost până acum aproape exclusiv retorice. Confruntate cu atacul genocidar al președintelui rus Vladimir Putin împotriva celei mai mari țări aflate în întregime în Europa, Franța și Germania au petrecut șapte luni bazându-se militar pe Washington și, într-o mai mică măsură, pe Marea Britanie, pentru a garanta democrația și libertatea într-un aliat apropiat al UE.
Potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, Statele Unite au promis 25 de miliarde de euro în sprijinul militar acordat Ucrainei, iar Marea Britanie a promis 4 miliarde de euro. În schimb, Germania a promis 1,2 miliarde de euro, în urma Poloniei, cu 1,8 miliarde de euro, în timp ce sprijinul militar al Franței pentru Kiev abia dacă se înregistrează, cu 233 de milioane de euro, situându-se în urma Estoniei în clasament. Marea Britanie a antrenat 5.000 de soldați ucraineni, în timp ce Franța a antrenat 100.
Aceste discrepanțe sunt o chestiune de voință politică, nu de bani. UE are un produs intern brut anual de 14 trilioane de euro și un buget de apărare combinat de 230 de miliarde de euro. Cu toate acestea, Franța a subliniat că nu dorește să fie un „cobeligerant” în război sau să „umilească” Rusia, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz subliniază pericolele de a fi atrasă în conflict Toți ochii sunt acum ațintiți asupra iminenței unei eventuale schimbări de opinie și asupra faptului dacă Germania, pivotul economic al Europei, și Franța, singura putere cu armament nuclear din UE, vor fi de acord să trimită tancuri Leopard 2 și Leclerc. Ucraina însăși lansează un apel pentru mai multe arme, acum că Putin a angajat sute de mii de soldați în plus în luptă.
Soarta noastră este în propriile mâini
Diferențele de cheltuieli dintre SUA și vest-europenii ridică întrebări chinuitoare pentru liderii UE cu privire la ce s-ar fi întâmplat cu Kievul dacă președintele american ar fi fost mai puțin deschis la o intervenție pe scară largă decât Joe Biden.
Într-un discurs principal din această lună, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a recunoscut că situația era de nesusținut. „Germania și europenii depind de o ordine de pace pe care nu o pot garanta singuri”, a declarat Lambrecht, adăugând că acest lucru este deosebit de problematic în condițiile în care America își îndreaptă din ce în ce mai mult „atenția principală” către Pacific.
Washingtonul „s-ar putea să nu mai poată garanta apărarea Europei în aceeași măsură ca în trecut”, a spus ministrul. „Concluzia este clară: noi, europenii, și deci în primul rând noi, germanii, trebuie să facem, prin urmare, mai mult pentru a fi capabili să arătăm noi înșine, în mod credibil, atât de multă putere militară încât alte puteri să nu se gândească nici măcar să ne atace.” Cu toate acestea, rămâne neclar dacă aceste cuvinte vor fi urmate de acțiuni. Criticii ei s-au grăbit să sublinieze că fostul cancelar Merkel a ajuns deja la o concluzie similară în 2017 – spunând la un miting de partid într-un cort de bere din Munchen că „noi, europenii, trebuie cu adevărat să ne luăm soarta în propriile mâini” – fără să se întâmple mare lucru după aceea, relatează POLITICO.
Este un fenomen care a afectat apărarea europeană de mult timp: „Deja în anii 1990, tenorul era: Nu se poate ca noi să fim mereu dependenți de americani”, a declarat Claudia Major de la Institutul german pentru afaceri internaționale și de securitate. Ea s-a referit la declarația franco-britanică de la Saint Malo din 1998, un răspuns la eșecurile războaielor din Balcani, care sublinia că Europa „trebuie să aibă capacitatea de a acționa în mod autonom, susținută de forțe militare credibile”. În schimb, însă, „nu s-a întâmplat mare lucru de atunci”, deoarece principalele puteri europene „nu s-au simțit amenințate din punct de vedere militar și s-au bazat pur și simplu pe SUA”, a spus Major.
Nicio soluție de la Bruxelles
Deși de mult timp a fost înțelepciunea primită că UE nu va reuși să își sporească în mod credibil capacitățile de apărare atâta timp cât va păstra 27 de armate care adesea încearcă să îndeplinească individual aceleași sarcini și să își dezvolte propriul echipament, eforturile de a pune în comun resursele continuă să se lovească de piedici fatale.
„Dacă realizez un astfel de proiect împreună cu aliații mei, care împărtășesc aceleași valori ca și mine, și dacă sunt singura țară de acolo care are o poziție diferită în ceea ce privește un export, atunci trebuie să te întrebi dacă acest lucru poate fi de fapt un obstacol”, a spus ea. Bruxelles-ul încearcă să se dea de ceasul morții pentru a convinge țările europene să își unească proiectele de apărare, însă progresele sunt glaciale.
În luna mai, Comisia Europeană a propus un nou plan de coordonare a cheltuielilor militare între țările membre ale UE. Dacă țările cumpără american sau european a devenit un punct cheie al discuției. Josep Borrell, cel mai înalt diplomat al UE, a subliniat că Europa își cumpără aproximativ 60% din echipament din afara blocului și a îndemnat la o trecere la mai multe surse interne. Propunerea este în prezent studiată de experții în apărare din cadrul Consiliului și există speranța că va ajunge pe masa miniștrilor apărării în noiembrie, înainte de a ajunge în Parlamentul European. Cu toate acestea, diplomații care lucrează la dosar nu sunt convinși că un astfel de calendar este fezabil, deoarece discuția se află încă în stadii incipiente. Sumele implicate sunt, de asemenea, mici. Comisia propune 500 de milioane de euro pe o perioadă de doi ani pentru a sprijini achizițiile comune de arme, ceea ce, potrivit diplomaților, este prea puțin pentru a stimula capacitățile europene.
„Cu siguranță, noi, nu avem încă un schimbător de joc”, a declarat unul dintre diplomați. O altă propunere mai ambițioasă este așteptată din partea Comisiei, dar nu este clar când anume va ateriza. Printre principalele puncte de dispută se numără regulile pentru companiile din domeniul apărării care primesc filiale din afara blocului sau care au structuri de proprietate globale și utilizarea componentelor de înaltă tehnologie provenind din țări precum SUA sau Marea Britanie. Diplomații spun că Franța are o viziune mai strictă asupra acestor aspecte, în comparație, de exemplu, cu Italia sau Suedia.
Cu toate acestea, problema fundamentală este că, pentru a cumpăra produse europene, țările membre trebuie mai întâi să fie convinse că achiziționează produse de ultimă generație construite cu cele mai bune tehnologii disponibile. „Nu putem cumpăra european de dragul de a cumpăra de la industriile europene, asta mi se pare clar”, a declarat un diplomat de rang înalt.
Decalajul de credibilitate
În unele momente, s-a părut că severitatea războiului din Ucraina ar putea forța în cele din urmă o întâlnire a minților între Franța și Germania. Luna trecută, Scholz și-a expus viziunea unei „Uniuni Europene mai puternice, mai suverane și mai geopolitice”. La Paris, declarația lui Scholz a fost citită ca un răspuns tardiv la apelul lui Macron din 2017 pentru „autonomie strategică”. Macron a sperat să revigoreze politica de apărare a Europei și a vorbit despre necesitatea de a construi „o forță de intervenție comună, un buget de apărare comun și o doctrină comună de acțiune”.
Dar, dincolo de subtilitățile diplomatice, nici Scholz, nici Macron nu au reușit să preia conducerea în război. Franța și Germania au căzut în urma Poloniei și a națiunilor nordice și baltice în încercarea de a dirija agenda europeană. Mai mulți oficiali francezi au declarat că cifrele disponibile în mod public privind donațiile militare nu reflectă realitatea, deoarece Franța nu a dezvăluit toate donațiile sale. Dacă este așa, este o decizie care s-a întors împotriva sa, potrivit lui Philippe Maze-Sencier, expert în afaceri publice la Institutul Montaigne și președinte global al departamentului de afaceri publice la Hill+Knowlton Strategies.
„Am decis să nu jucăm jocul comunicării, dar asta înseamnă că Franța se află pe locul șapte în clasamentul internațional, la egalitate cu Norvegia. Dar noi nu jucăm în aceeași ligă cu Norvegia. Nu e de mirare că nu suntem legitimi când vine vorba de a fi vârful de lance al Europei apărării”, a declarat Maze-Sencier. Încercările anterioare ale lui Macron de a se prezenta ca un mediator în conflict, promovând Franța ca „o putere de echilibru” în ceea ce privește Ucraina, au stârnit, de asemenea, suspiciuni cu privire la obiectivele sale pe termen lung. Decizia sa de a menține deschise liniile de comunicare cu Kremlinul și apelurile din trecut „de a nu umili Rusia” au fost ironizate în multe părți ale UE, potrivit lui Maze-Sencier.
„[Franța] și-a pierdut credibilitatea din cauza poziției noastre privind Ucraina. Spunând crud, prietenii noștri din țările nordice, din statele baltice și din Europa de Est se simt dezamăgiți și chiar compară acest lucru cu [lipsa de solidaritate] din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Maze-Sencier. „Ei spun să ne ofere oricând protecția SUA”, a adăugat el.
