Trump va dori probabil să se despartă, așa cum vede el, de iritarea care este Ucraina. Europa ar trebui să se grăbească să vină cu un răspuns convingător de ce nu ar trebui să o facă.
John Kampfner este un autor, prezentator și comentator britanic. Cea mai recentă carte a sa este „În căutarea Berlinului”, publicată de Atlantic. În prezentul articol se regăsește comentariul acestuia asupra situație curente.
Un posibil câștig al lui Trump
„În cazul în care Donald Trump va câștiga, va trebui să ne îmbrăcăm călduros”, a declarat Markus Söder, unul dintre cei mai importanți politicieni germani.
Liderul partidului conservator bavarez, Uniunea Creștin-Socială, Söder a răspuns la avertismentul din februarie al fostului președinte american, și probabil al viitorului președinte al SUA, care a spus că este dispus să lase Rusia să facă „ce naiba” vrea cu membrii NATO care nu-și plătesc partea lor echitabilă. „Avem nevoie de o armată complet echipată”, a spus Söder.
La două luni distanță, nivelul de alarmă s-a adâncit în întreaga Europă. Privată de arme și muniții, Ucraina înregistrează pierderi serioase. Gaza a fost rasă de pe fața pământului și mii de palestinieni au fost uciși ca răspuns la măcelul din Israel din 7 octombrie. Iar Iranul a lansat acum primul său atac direct asupra Israelului, prezicând un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu.
Sprijin pentru europeni
Cel puțin europenii au încă pe cineva cu care pot vorbi în președintele american Joe Biden. Asta întrucât cooperarea transatlantică a fost puternică. Totuși, acest lucru s-ar putea schimba în câteva luni. Iar prezicerea a ceea ce ar putea dori Trump de la Europa este, se pare, o înjunghiere în întuneric.
Perspectiva revenirii lui Trump în funcția de președinte al SUA consumă cancelariile de pe întregul continent. Diplomații scriu note informative copioase către capitalele lor, analizând consecințele unui potențial al doilea mandat. Aceștia oferă o gamă largă de scenarii. Inclusiv mai multe bariere comerciale, SUA renunțând la Ucraina și făcând NATO practic redundant, iar Washingtonul putând acorda o licență mai mare autoritarilor din întreaga lume, inclusiv președintelui rus Vladimir Putin și președintelui chinez Xi Jinping.
Elementul neliniștitor
Dar ceea ce este atât de neliniștitor, așa cum am descoperit în timpul unei călătorii recente la Washington, este măsura în care toate aceste analize, indiferent cât de detaliate, se bazează pe presupuneri. După cum a arătat primul mandat al lui Trump, acesta nu urmează tipare previzibile de comportament.
Astfel, diplomații au curtat asiduu pe oricine care pretinde că are urechea lui Trump. Deoarece alegerea echipei sale de vârf va fi esențială. În timpul primei sale președinții, lui Trump i-a plăcut să îi întoarcă pe oficiali unul împotriva celuilalt. Așadar, dacă curtea sa conține o varietate de opinii, ar putea exista o marjă de compromis. O șansă de a evita extremele, cu speranța că Trump se va situa undeva între opiniile concurente din administrația sa.
Și totuși, așa cum am auzit în mai multe conversații, această formă de triangulație ar putea totuși să producă rezultate care variază de la moderat de alarmant la terifiant.
Trump la putere
De exemplu, un republican de rang înalt mi-a sugerat că Trump ar putea să nu-și urmeze imediat sugestia de a încheia un acord cu Putin privind Ucraina în termen de 24 de ore. În schimb, el ar da Europei un ultimatum. „Dacă vă pasă de acea țară, atunci apărați-o; eu nu mă voi implica de nicio parte”. Cu toate acestea, o astfel de sugestie ar arunca NATO și UE în ironie. S-ar crea un conflict între țările pregătite să crească radical cheltuielile pentru apărare, indiferent de situație, și cele care pur și simplu nu ar face-o.
Și nicăieri șocul provocat de toate acestea nu este mai debilitant decât în Germania. Țara care și-a bazat întreaga politică externă pe garanțiile de apărare din partea SUA, pe comerțul cu China și pe o tentativă tot mai disperată de apropiere de Rusia.
Relații tensionate între Germania și SUA
Relațiile dintre Berlin și Washington au fost deosebit de acerbe în timpul primului mandat al lui Trump. În martie 2017, Merkel a zburat la Washington pentru prima sa întâlnire cu noul președinte. Dar vizita a început prost. Merkel i-a oferit mâna lui Trump în Biroul Oval, în fața camerelor de luat vederi. Iar acesta nu a acceptat-o. Apoi, când Trump l-a trimis la Berlin pe Richard Grenell, un comentator Fox News de extremă-dreapta, în calitate de ambasador al SUA, Merkel a renunțat la relație. Cu promisiunea de a „împuternicii conservatorii” din întreaga Europă, Grenell a denunțat atât Germania, cât și pe Merkel în mod regulat.
În ciuda îndemnurilor mai multor parlamentari germani, Merkel a rezistat să îl declare pe Grenell persona non grata. Dar afacerea a vorbit mult despre prăbușirea legăturilor. Iar faptul că numele lui Grenell ar fi acum în cursă pentru funcția de secretar de stat a aruncat Berlinul în disperare.
Cu toate acestea, indiferent de cine va ajunge în fruntea Washingtonului, este puțin probabil ca actualul cancelar german Olaf Scholz să fie ținta unor insulte atât de grave cum a fost predecesorul său. Germania cheltuiește acum considerabil mai mult pentru apărare, apropiindu-se de obiectivul de 2% din PIB care a devenit talismanic pentru Trump. Așa cum, de altfel, a fost și pentru președinții americani anteriori. Relațiile dintre Scholz și administrația Biden sunt puternice. Iar sprijinul ferm al cancelarului german pentru Israel a fost remarcat. Poziția Germaniei s-a înăsprit0. Iar acest lucru oferă o oarecare liniște. Dar numai o oarecare liniște.
Europa, dependentă de apărarea americană
Chiar dacă Trump nu va câștiga în noiembrie, principiile fundamentale rămân aceleași. Europa rămâne în întregime dependentă de apărarea americană. Iar Washingtonul consideră că acest lucru este nesustenabil. Între timp, noțiunea de autonomie strategică, promovată cu regularitate de președintele francez Emmanuel Macron, rămâne atât iluzorie, cât și o sursă de iritare pentru Berlin, care o consideră o încercare de a slăbi relația transatlantică.
Într-adevăr, înflorirea retorică a lui Trump a reușit să concentreze mințile, forțând Europa să se confrunte cu modul în care s-ar putea apăra singură. După cum a spus Bruno Kahl, șeful serviciului german de informații externe BND: „Dacă Occidentul nu demonstrează o disponibilitate clară de a se apăra, Putin nu va mai avea niciun motiv să nu atace NATO”.
Prioritățile lui Trump
Adevărul este că, în primul său mandat, prioritățile lui Trump au fost China și Indo-Pacificul. La fel ca și pentru fostul președinte Barack Obama. Deși ambii bărbați ar fi reticenți în a recunoaște această asemănare. Iar acum, cu tensiunile din Orientul Mijlociu la cote maxime, Trump va dori probabil să se despartă, după părerea sa, de iritarea pe care o reprezintă Ucraina.
Din fericire, există un acord larg în rândul diplomaților europeni cu privire la măsurile imediate pe care ar trebui să le ia în urma unei victorii a lui Trump. Și anume, să-l convingă să se asigure că o parte din armamentul viitor poate fi încă trimis în Ucraina, câștigând astfel timp pentru ca Europa să se reînarmeze atât pe sine cât și pe Kiev. Și să-l convingă să nu încheie un acord unilateral cu Putin.
Decizia Camerei Reprezentanților din SUA de a debloca un ajutor militar de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, în ciuda rezistenței ferme a republicanilor de extremă dreapta, a fost extrem de importantă, deoarece va furniza Kievului armament și muniție vitale pentru câteva luni. Dar nu face decât să câștige timp. Cei peste 100 de opozanți ai măsurii au fost foarte mult în tabăra lui Trump – deși omul însuși a sfârșit prin a adopta o poziție mai măsurată. Sau, mai degrabă, a ales să-și păstreze opțiunile deschise.
Adevărul este că Trump rămâne tranzacțional, iar Ucraina nu are nimic de oferit.
Eșec în a ajuta Kievul
Într-un discurs recent, în timp ce se afla în vizită la Washington, premierul japonez Fumio Kishida a subliniat în fața Congresului că un eșec în a ajuta Kievul nu ar face decât să încurajeze China în ambițiile sale viitoare. Acest argument nu este nou, desigur, dar a fost important că a venit din partea unui non-european, și că a fost făcut în fața legislatorilor MAGA care au atârnat Ucraina la uscat.
Trump are nevoie de Japonia, iar diferitele coaliții ad-hoc pe care Biden le stabilește în Asia îi vor fi utile. Întrebarea este: într-o lume tranzacțională trumpiană, ce are Europa, dacă are ceva, de oferit Statelor Unite?
Este mai greu de răspuns, iar Europa ar trebui să se grăbească să vină cu un răspuns convingător, informează politico.eu
