Infofinanciar > Lumea la zi > POLITICO: Costul derusificării Ucrainei. Să învățăm cum se câștigă pacea
Lumea la zi

POLITICO: Costul derusificării Ucrainei. Să învățăm cum se câștigă pacea

rusia-ucraina-steag-scaled
Foto: capital.ro

Insistența Ucrainei de a exista ca țară separată de Rusia este de înțeles, dar eliminarea influenței culturale și lingvistice rusești riscă să creeze mari probleme în viitor.

Războaiele transformă națiunile și popoarele – lăsându-le, fie că sunt victorioase sau învinse, „toate schimbate, schimbate complet”, după cum a remarcat scriitorul irlandez W.B. Yeats.

Yeats scria despre insurecția armată împotriva dominației britanice din Irlanda din aprilie 1916. Revolta a durat doar șase zile, dar Irlanda nu a mai fost niciodată la fel.

Cerbicia e de înțeles

Apărarea militară a identității naționale, a integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei, mult aplaudată, durează deja șase luni și nu se întrevede vreun sfârșit. A lăsat în urmă o devastare generalizată, cu orașe și clădiri distruse, familii traumatizate și dezrădăcinate, mijloace de trai distruse și vieți pierdute și plânse.

Dar există o altă transformare în curs de desfășurare – și aceea este în inimile ucrainenilor.

Faptul că li s-a spus la nesfârșit că nu există ca națiune a dus la o reacție de înțeles, aceea de a insista asupra existenței lor și a dreptului lor de a exista ca fiind separate de Rusia. Acest lucru îi determină să încerce să elimine influența culturală și lingvistică rusă din țara lor. Dar modul în care vor face acest lucru și în ce măsură, este plin de pericole viitoare.

Un mare popor

Într-un discurs din martie 2014, care a marcat anexarea Crimeei, președintele rus Vladimir Putin declarase că rușii și ucrainenii „sunt un singur popor. Kievul este mama orașelor rusești. Vechea ”Rus” este sursa noastră comună și nu putem trăi unul fără celălalt”.

Dar, deși cele două națiuni sunt învrăjbite de istorie, războiul pe scară largă pe care l-a lansat în februarie nu a făcut decât să demonstreze contrariul și a făcut mult mai dificilă conviețuirea lor.

Într-adevăr, pentru o națiune despre care Putin a susținut că nu există, Ucraina a stârnit o furtună, iar acum duce lupta cu mult în spatele liniilor de front trecând cu nerușinare granița în Rusia și Crimeea ocupată, perturbând liniile de aprovizionare și logistica rusească, lăsând Kremlinul să recurgă la minciuni absurde pentru a explica exploziile la care au asistat rușii aflați în vacanță.

O țară pierdută sau una câștigată?

Și așa cum jurnaliștilor americani le place să scrie despre cum Statele Unite au „pierdut” această sau acea țară, fără îndoială, cândva, într-un viitor îndepărtat, jurnaliștii ruși vor relata cum Putin a „pierdut” Ucraina.

De fapt, Putin nu numai că a pierdut Ucraina, dar, în mod îngrijorător, a pus bazele unui posibil conflict etnic de lungă durată care va face ca pacea să fie și mai greu de stabilit și de menținut după ce războiul se va termina.

Această moștenire toxică va arunca o umbră lungă, adăugându-se la nemulțumirile și nedreptățile istorice pe care Ucraina le-a suferit din partea liderilor ruși, inclusiv Holodomor – foametea de teroare din anii 1930, provocată în țară de autocratul sovietic Iosif Stalin, soldată cu milioane de morți.

Acum, pe nicovala agresiunii și barbariei Rusiei, se forjează o identitate ucraineană mult mai puternică. Președintele Volodymyr Zelenskyy a făcut aluzie la acest lucru într-un discurs de miercuri, marcând cea de-a 31-a aniversare a votului ucrainean de rupere de Uniunea Sovietică, spunând că țara a renăscut atunci când Rusia a invadat-o pe 24 februarie.

Prea multă ură

Dar sentimentul mai ferm al ucrainenilor de națiune și identitate, alimentat de furia față de ceea ce li se întâmplă, riscă să devină mai puțin incluziv și să urăscă mai mult Rusia. Cum ar putea fi altfel?

Ucrainenii au avut de suferit de pe urma brutalității forțelor rusești, care nu au ezitat să țintească civili și casele lor. Acestea au jefuit și violat, au torturat și executat non-combatanți și, la fiecare pas, au denigrat și respins identitatea națională ucraineană.

Cu toate acestea, derusificarea în plină expansiune din Ucraina este una dintre problemele care necesită o examinare cu capul rece. Procesul de eliminare a influenței culturale și lingvistice rusești din țară nu este un lucru ușor – sau neapărat echitabil – de făcut, în condițiile în care aproximativ un sfert dintre ucraineni se identifică încă drept vorbitori de limbă rusă.

Un proces lung

Derusificarea este anterioară invaziei din februarie și a fuzionat adesea cu decomunizarea. De exemplu, numele orașelor, satelor și străzilor care se referă la istoria și luminile sovietice au căzut sub incidența unei interdicții aprobate de parlamentul ucrainean în aprilie 2015. Iar din 2016, toate informațiile de pe panourile de afișaj din gări și aeroporturi pot fi oferite doar în ucraineană și engleză – și nu în rusă.

Jurisdicțiile locale au mai încercat și înainte să elimine cultura rusă. În 2018, autoritățile din Lviv au introdus o interdicție privind utilizarea publică a filmelor, cărților și cântecelor în limba rusă până la retragerea forțelor rusești din Crimeea și Donbas. Interdicția a fost ulterior anulată din motive legate de drepturile omului și pentru că era neconstituțională.

Și rușii?

În ianuarie, Human Rights Watch și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la lipsa de protecție pentru vorbitorii de limbă rusă într-o nouă lege privind limba de stat care a intrat în vigoare anul acesta.

Legea prevede că instituțiile de presă tipărită înregistrate în Ucraina trebuie să publice numai în limba ucraineană sau să furnizeze o versiune ucraineană însoțitoare, sau echivalentă în ceea ce privește conținutul, volumul și metoda de tipărire, atunci când publică într-o altă limbă. Dar, deși au fost prevăzute excepții pentru alte limbi minoritare, cum ar fi engleza și limbile oficiale ale Uniunii Europene, nu a fost prevăzută nicio excepție pentru limba rusă.

Iar de la începutul invaziei, această derusificare a continuat cu rapiditate. Satele și orașele și-au schimbat numele străzilor, monumentele sovietice rusești au fost demontate, iar Ivano-Frankivsk a anunțat cu mândrie că a devenit primul oraș care a fost complet lipsit de orice toponimie de origine rusă.

Nimic rusesc. Nu e pra mult?

„Nu va mai rămâne nimic rusesc aici”, a declarat în aprilie Oleksii Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksii Danilov. Un sondaj publicat de Rating cu doar câteva zile mai devreme constatase că 76% dintre ucraineni susțineau redenumirea străzilor și clădirilor și a altor structuri care erau asociate cu Rusia.

Cu toate acestea, rămâne totuși o mare minoritate care nu este de acord; iar istoria are un mod de a nu fi negată sau anulată.

În iunie, parlamentul ucrainean a adoptat un set de noi legi care interzic distribuirea cărților rusești tipărite în străinătate, precum și difuzarea sau interpretarea muzicii rusești de către artiști din perioada post-sovietică, încercând astfel să îndepărteze și mai mult țara de cultura rusă.

Dar, prin întorsăturile adesea tragice ale istoriei încurcate a Ucrainei și prin imperialismul cultural al țarilor ruși și al autocraților comuniști, cultura ucraineană și cea rusă sunt legate în mod inextricabil și au contribuit la formarea celeilalte – în bine sau în rău.

Șevcenco, un exemplu

Poetul național al Ucrainei, Taras Șevcenko, considerat unul dintre creatorii literaturii ucrainene moderne, este o mărturie în acest sens. Venerat pentru poemele sale naționaliste scrise în limba ucraineană, care au contribuit în mare măsură la creșterea conștiinței naționale a țării, poemul său „Testamentul” este lăudat ca un imn al sentimentului național. Dar a scris și poeme în limba rusă și a ținut un jurnal privat în limba rusă.

Și există riscuri în a respinge tot ce este rusesc. În primul rând, le dă hrană propagandiștilor Kremlinului, stârnind sentimente antiucrainene atât în Rusia, cât și în rândul rusofonilor și al etnicilor ruși din Ucraina. Și în al doilea rând, o de-rusificare agresivă va face și mai dificilă reconcilierea și conviețuirea pașnică a tuturor ucrainenilor, indiferent de tradițiile și trecutul lor.

În discursul său de ziua independenței, Zelenskyy a promis că forțele Kievului vor recuceri Crimeea ocupată de Rusia. Dar dacă va veni acea zi, cum va aborda Kievul derusificarea? Va insista în continuare asupra utilizării limbii ucrainene în majoritatea aspectelor vieții publice într-o peninsulă în care 65 la sută din populație este de etnie rusă?

În timp ce Ucraina încearcă să câștige acest război, trebuie să se gândească și la modul în care va câștiga pacea.