Comisia Europeană afirmă că cetățenii UE beneficiază de unele dintre cele mai înalte standarde de mediu din lume. Locuitorii din orașul Taranto nu văd lucrurile așa.
Milena Cinto, Antonella Massaro și Mauro Zaratta pun moartea copiilor lor pe seama poluării de la o uzină siderurgică din acest oraș de coastă din sudul Italiei.
Uzina siderurgică este renumită pentru poluarea care îmbracă cartierele în praf fin de minereu de fier roșu, face ca apele locale să devină improprii pentru cultivarea midiilor și – potrivit mai multor experți – este un factor cheie care explică ratele de cancer mai mari decât media în rândul localnicilor.
Ilva, ucigașa
De mai bine de un deceniu este subiectul unei lupte înfricoșătoare între interesele de mediu și cele economice. Iar acum, guvernul italian condus de prim-ministrul Mario Draghi dorește să accelereze producția, promițând să readucă uzina cunoscută sub fostul său nume Ilva la vremurile sale de glorie ca cel mai mare producător de oțel din Europa.
Dar, dacă ar face acest lucru fără o revizuire de sus în jos a activităților uzinei, s-ar perpetua o catastrofă de mediu și de sănătate, potrivit experților locali, activiștilor, legislatorilor, părinților copiilor care cred că poluarea le-a provocat cancer și chiar unor lucrători care sunt angajați în prezent la uzină. Mulți doresc ca uzina să fie închisă cu totul.
Nu numai că uzina continuă să arunce particule toxice în aer și în apă, susțin ei, dar planurile promovate de guvernul italian de ecologizare a producției sale reprezintă o falsă promisiune de schimbare într-un oraș care suferă de o criză de mediu de zeci de ani.
E de vină Comisia Europeană?
Acești critici plasează o parte din vină pentru lipsa de acțiune în ceea ce privește oțelăria din Taranto pe ușa Comisiei Europene de la Bruxelles. Brațul executiv al UE, susțin ei, nu a reușit să aplice propriile legi de mediu în Taranto, în ciuda încălcărilor flagrante și a unui joc aparent nesfârșit de avertismente, recriminări și – în cele din urmă – inerție.
În urma unei examinări de trei luni a eforturilor UE de a rezolva problema de mediu din Taranto, POLITICO a descoperit că, pe parcursul a mai mult de un deceniu, guvernul italian a primit mai multe avertismente din partea Comisiei, după ce, în 2011, a fost trimis în fața celei mai înalte instanțe a UE pentru lipsa de acțiune. Însă executivul UE a blocat acțiunea în justiție din 2018, susținând că uzina este pe cale să respecte legislația UE în materie de mediu, făcând referire la informațiile furnizate de guvern.
Mai slab cu instanța
Modelul de ezitare și de aplicare slabă a legislației europene în Taranto nu este izolat.
Potrivit unei analize a ultimilor 50 de ani a așa-numitelor proceduri de încălcare a dreptului comunitar lansate de Comisie – acțiuni în justiție menite să forțeze respectarea legislației UE – realizată de profesorul Daniel Keleman de la Universitatea Rutgers și de profesorul asistent Tommaso Pavone de la Universitatea din Arizona, Comisia Europeană și-a pierdut constant apetitul pentru confruntarea cu țările membre ale UE în ceea ce privește aplicarea legislației UE, lansând mai puține provocări juridice și aducând mai puține cazuri în instanță începând cu 2004.
