Atunci când liderii celor mai puternice țări din lume se vor întâlni săptămâna viitoare la summitul G20 de la Bali, nu ar trebui ca lumea să se aștepte ca Uniunea Europeană să prezinte un front unit în discurs și negocieri. În schimb să colaboreze, cei doi oficiali de top ai blocului comunitar, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel, se vor evita reciproc, personalul implicat în organizarea călătoriei urmând instrucțiuni stricte pentru ca orice suprapunere a itinerariilor să nu se întâmple.
În cei aproape trei ani de când și-au început mandatele, relațiile dintre Michel și von der Leyen au suferit o ruptură extraordinară, personalul celor două instituții fiind descurajat să comunice, iar cei doi lideri blocându-se reciproc de la întâlnirile cu demnitarii străini. Parteneriatul disfuncțional nu afectează doar agenda legislativă și politică a UE, care depind de un delicat act de echilibru interinstituțional. De asemenea, acesta amenință să submineze poziția UE în lume.
Una dintre piesele centrale ale G20 va fi întâlnirea dintre Michel și liderul chinez Xi Jinping, programată să aibă loc în marja summitului. Având în vedere diviziunile din cadrul UE cu privire la modul în care trebuie abordată discuția cu Beijingul, această întâlnire se anunță a fi una crucială. Însă von der Leyen nu a fost invitată. Motivul? Refuzul ei de a-i permite lui Michel să participe la o întâlnire cu prim-ministrul indian Narendra Modi la G7 din Germania, în iunie.
Rivalitatea dintre Comisie și Consiliu reprezintă de mult timp o provocare din cauza unei tensiuni structurale inerente în cadrul sistemului bizantin al UE. Comisia este brațul executiv al blocului, având capacitatea de a propune acte legislative, ceea ce îl plasează pe președintele său în centrul aproape tuturor inițiativelor UE. Însă Consiliul este locul în care se întâlnesc șefii de stat sau de guvern pentru a transforma propunerile în legi.
Deși președintele său joacă un rol de coordonare, moderând dezbaterea dintre adevărații factori de decizie, poziția este, fără îndoială, mai aproape de locul unde se află adevărata putere a blocului.
„Pe cine suni când vrei să suni în Europa”
Având în vedere că cele două roluri au domenii de responsabilitate care se suprapun, rezultatul este o confuzie suplimentară la vechea întrebare atribuită adesea lui Henry Kissinger, „pe cine suni când vrei să suni în Europa” (Parlamentul European, cu propriul său președinte, oferă un al treilea centru de putere, dar puțini ar putea susține că este altceva decât un frate mai mic decât ceilalți doi).
Conflictul de personalitate dintre actualii titulari a dus competitivitatea interinstituțională la un alt nivel, potrivit mai multor oficiali UE, inclusiv celor care au lucrat în administrațiile anterioare, când Jean-Claude Juncker conducea Comisia și Donald Tusk era președintele Consiliului. Întâlnirile dintre von der Leyen și Michel sunt practic inexistente, chiar și în perioada premergătoare reuniunilor la nivel înalt ale Consiliului European, de obicei forumul în care UE face progrese în ceea ce privește marile provocări strategice și imediate cu care se confruntă blocul comunitar.
Oficialii din alte țări și organisme internaționale sunt adesea confuzi în ceea ce privește cine ar trebui să fie interlocutorul lor. Angajații celor două instituții raportează o atitudine de tip „tete-a-tete” între Comisie și Consiliu în ceea ce privește participarea la reuniuni cu părți terțe. În timpul discuțiilor continue privind criza alimentară mondială, reprezentanții Națiunilor Unite au fost surprinși când un membru senior al personalului UE, care participase anterior la discuții, a fost brusc eliminat de la reuniunile ulterioare.
„Comunicarea s-a întrerupt complet”, a declarat un oficial care a dorit să rămână anonim.
Von der Leyen rămâne pe canapea
Atunci când von der Leyen și Michel au fost aleși să conducă cele mai puternice două instituții ale UE în 2019, au format o pereche improbabilă. Von der Leyen, ministru al apărării în guvernul cancelarului german Angela Merkel, își petrecuse cea mai mare parte a carierei în politica internă; Michel, fost prim-ministru belgian provenit dintr-o familie politică proeminentă, avea mai multă experiență în UE, după ce s-a așezat la masa Consiliului European în calitate de lider al țării sale.
Cei doi au avut câteva asemănări biografice. Amândoi proveneau din familii cu experiență politică. Tatăl lui Von der Leyen a fost director general al diviziei de concurență a UE în anii ’70 și a avut ulterior o carieră de succes în politica germană la nivel de stat; tatăl lui Michel a fost un cunoscut ministru belgian al afacerilor externe, comisar european și membru al Parlamentului European.
Însă, în ceea ce privește personalitatea, cei doi sunt foarte diferiți. Von der Leyen, doctor în medicină și mamă a șapte copii, are o minte analitică și este atent controlată. Michel este un lider cu guler de guler cu gât de guler, cu o înclinație pentru poezie. Anul trecut, când s-a căsătorit cu partenera sa de lungă durată, a invitat soțiile liderilor UE la cină și la o vizionare specială a unei expoziții de lucrări ale artistului britanic David Hockney în centrul de arte frumoase Bozar din Bruxelles.
Potrivit oficialilor, relația a început în mod calm. „Au existat câteva mici piedici, dar nimic neașteptat”, a declarat un oficial UE. În primele luni, secretariatul Consiliului a programat o întâlnire săptămânală de după-amiază între Michel și von der Leyen în fiecare luni. Dar, deși întâlnirile s-au diminuat în curând, lucrurile nu s-au destrămat complet până în aprilie 2021, după ce cei doi lideri au călătorit în Turcia pentru a se întâlni cu Recep Erdogan.
Camerele de luat vederi au surprins reacția șocată a lui von der Leyen atunci când Michel a înșfăcat rapid singurul scaun de lângă președintele turc, lăsând-o pe ea să stea pe o canapea în fața ministrului turc de externe. Președinta Comisiei, prima femeie care ocupă această funcție, a declarat ulterior în Parlamentul European că a fost „rănită” de incident, dând vina pe sexism pentru această respingere.
În ceea ce privește Sofagate, Michel pare să fi învățat greu lecția
Supranumit „Sofagate”, incidentul a devenit viral la nivel mondial, iar recriminările reciproce (chiar dacă nu întotdeauna publice) au condus la o spirală descendentă a relațiilor, care de atunci nu a făcut decât să se înrăutățească.
La apogeul scandalului, s-a raportat pe scară largă că Michel a adăugat insulta la rană, anulând un prânz obișnuit de luni cu von der Leyen din cauza unui conflict cu o vizită a unui șef de stat african. Astăzi, oficialii Consiliului spun că von der Leyen a anulat în mod repetat întâlnirile de prânz, chiar înainte de Sofagate. „În realitate, nu a avut loc niciodată săptămânal”. Oficialii Comisiei spun că cei doi se întâlnesc „aproape” în fiecare săptămână în diverse forumuri, deși întâlnirea individuală programată a fost abandonată.
În schimb, von der Leyen și predecesorii lui Michel, Juncker și Tusk, s-au întâlnit în majoritatea săptămânilor și au avut o bună relație de lucru, ajutată de cunoștințele lor anterioare ca prim-miniștri și în ciuda diferențelor privind chestiuni politice precum migrația, potrivit politico.eu. În februarie 2022, după luni de zile în care a fost pus la zid în presă, a rămas mut în timpul unei fotografii cu oficialii africani în care ministrul de externe al Ugandei a trecut pe lângă von der Leyen pentru a-i lua mâna și apoi pe cea a lui Emmanuel Macron.
Ruperea relațiilor a început să afecteze funcționarea UE, potrivit oficialilor din ambele instituții
Deși cei doi lideri apar unul lângă celălalt la conferințele de presă post-summit, dialogul pe teme de zi cu zi între lideri și apropiații lor este aproape inexistent. În anii Juncker-Tusk, liderii Consiliului și Comisiei s-au întâlnit în mod regulat, înaintea euro-summiturilor, cu președinții Băncii Centrale Europene și ai Eurogrupului, organismul informal al miniștrilor de finanțe din zona euro.
Din 2019, însă, reuniunea nu a mai avut loc – chiar și în timp ce dificultățile economice ale blocului au crescut.
Personalul Consiliului este forțat să „alerge după informații ca niște jurnaliști”, a declarat un oficial din sediul instituției din clădirea Europa, plângându-se că Comisia nu îl informează pe Michel cu privire la propunerile sale viitoare, chiar dacă aceste inițiative vor avea nevoie, în cele din urmă, de sprijinul guvernelor naționale cu care acesta lucrează
Cabinetul Michel află, de obicei, despre propunerile Comisiei în același timp cu „sherpașii” sau reprezentanții țărilor membre. „Este o luptă constantă pentru ca ambele părți să facă schimb de informații”, a declarat un oficial al Consiliului. (Oficialii Comisiei subliniază că este prerogativa Comisiei să propună legislație fără contribuția Consiliului).
Defecțiunea în comunicare i-a determinat pe unii comisari europeni să recurgă la contactarea directă a personalului Consiliului pentru a se asigura că dosarul sau portofoliul lor primește o importanță deosebită în concluziile Consiliului, documentele oficiale care reflectă deciziile luate de liderii naționali în timpul summiturilor UE.
Întrucât canalele private nu au fost utilizate, tensiunile s-au revărsat asupra celor publice, în special în ceea ce privește gestionarea crizei energetice. Săptămâna aceasta, într-o scrisoare văzută de POLITICO, Michel i-a reproșat lui von der Leyen că nu a prezentat o propunere de plafonare a prețului la gazele naturale, după ce liderii naționali au cerut acest lucru în timpul summitului din octombrie.
Neîncrederea s-a răsfrânt și asupra problemelor de securitate. Odată, în timpul pandemiei COVID, când șeful de cabinet al lui von der Leyen, Bjoern Seibert, și un comisar european au vrut să vorbească cu un omolog la nivel înalt din administrația americană, delegația a decis să se deplaseze la periferia Bruxelles-ului pentru a folosi linia securizată din sediul NATO, în loc să folosească sediul Consiliului de peste drum.
Abia în acest an, Comisia a obținut propria cameră securizată pentru a efectua apeluri către Statele Unite
În competiția dintre cei doi lideri, von der Leyen este văzută ca având avantajul. Deși Michel reprezintă în mod oficial UE la evenimentele externe, președintele Comisiei a devenit cel mai proeminent lider al UE, în special când vine vorba de relațiile cu Washingtonul. De la asaltul total al Rusiei asupra Ucrainei, administrația președintelui american Joe Biden a cultivat o relație de lucru strânsă cu echipa lui von der Leyen, cooperând îndeaproape în special în domeniul sancțiunilor.
Michel, în schimb, se străduiește să pătrundă. Atunci când premierul canadian Justin Trudeau a vizitat Bruxelles în martie, protocolul i-a dictat să se întâlnească cu președintele Consiliului. Dar delegația canadiană a insistat ca el să se întâlnească și cu von der Leyen, un indiciu al poziției sale internaționale.
„Sincer, opinia este că Michel a dezamăgit, dar von der Leyen a depășit așteptările în rolul său”, a declarat un oficial cu vechime din cadrul Comisiei. Dar când vine vorba de ruperea relațiilor, oficialii sunt în general de acord că ambii lideri sunt vinovați – Michel pentru modul greșit în care a gestionat incidente precum Sofagate și von der Leyen pentru înclinația sa de a păstra un control strâns în detrimentul colaborării.
„Sincer, amândoi sunt responsabili”, a declarat un oficial UE. „Ați avut tensiuni și în trecut, dar, în cele din urmă, întotdeauna s-a ajuns la personalități. Predecesorii lor și-au dat seama că era în interesul amândurora să găsească o relație de lucru stabilă.”
Un alt oficial UE cu vechime a declarat că relația inter-instituțională nu a fost niciodată atât de scăzută. „Nu are sens ca șeful Comisiei Europene și președintele Consiliului European să se certe”, a declarat oficialul. „Într-o criză, UE ar trebui să se unească”, a adăugat oficialul. „Da, din punct de vedere structural, cele două instituții sunt în conflict. Uneori nu există o diviziune clară a muncii. Dar avem nevoie de adulți în cameră”.
