Odată cu plecarea premierului italian Mario Draghi, Franța se teme de revenirea tensiunilor transalpine. În timp ce își ia rămas bun de la aliatul său de top în Europa, președintele francez Emmanuel Macron se pregătește pentru ce e mai rău.
Macron și cel mai apropiat confident al său în sfera europeană, premierul italian Mario Draghi, au fost cândva duo-ul stabil care s-a coagulat în toate domeniile de politică ale UE, deoarece au fost de acord cu o serie de probleme – de la politica fiscală la problema critică a apărării europene.
Sub conducerea lui Draghi, Roma și Parisul au devenit mai apropiate ca niciodată, cei doi lideri semnând anul trecut un tratat bilateral într-o sală somptuoasă a palatului Quirinale. După ani de tensiuni diplomatice franco-italiene, iată un parteneriat – poate atunci când Europa avea cea mai mare nevoie de el – care a dus bătălii comune pe scena internațională, de la abordarea normelor privind plafonarea prețului la gaze până la crearea unui consens privind asistența acordată Ucrainei devastate de război.
Într-o destituire uluitoare, precipitată de mișcarea antisistem 5Star și dusă la finalul său spectaculos de către dreapta italiană, Mario Draghi a demisionat la 21 iulie, aruncând țara în agitație. Italia se îndreaptă spre urnele de vot în septembrie, iar o coaliție de dreapta condusă de Giorgia Meloni conduce în sondaje.
„Sunt total deprimat”, a declarat săptămâna trecută un ministru francez pentru POLITICO, comentând răsturnarea lui Draghi și ascensiunea lui Meloni. „Sunt un mare fan al lui Draghi”, a spus ministrul.
Moment periculos pentru Europa
Ceea ce se prefigurează la orizont stârnește temeri profunde în establishmentul francez, deoarece căderea premierului italian vine într-un moment periculos pentru Europa – a cărei unitate în toate domeniile, de la Ucraina la schimbările climatice, ar putea fi testată de ascensiunea populiștilor.
În ultimii cinci ani în opoziție, Meloni, liderul formațiunii de extremă-dreapta Frații Italiei, a atacat fără încetare guvernul francez și pe Macron pe teme care variază de la legăturile industriale și fluxurile de migranți până la suveranitatea asupra vârfului Mont Blanc, care se întinde peste granița transalpină. A-l avea pe Meloni ca noul său omolog italian ar fi o schimbare radicală pentru Macron, care trebuie să se confrunte brusc cu un premier care împinge sentimente antifranceze acolo unde a existat cândva un aliat favorabil Franței.
Îngrijorarea este larg împărtășită în cadrul majorității guvernamentale a lui Macron și în rândul multor observatori francezi.
„Dacă va câștiga coaliția de dreapta, este sigur că tensiunile franco-italiene vor începe din nou”, a avertizat Marc Lazar, specialist în relațiile dintre cele două țări și profesor la Sciences Po Paris. „Există mari îngrijorări la Paris și în guvern pentru ceea ce se va întâmpla în Italia”, a adăugat el, menționând că Parisul ar fi principala „țintă” a lui Meloni.
Complicele Parisului
Liderul de dreapta a atacat sistematic Franța pentru preluarea controlului asupra bijuteriilor industriale italiene și a acuzat Partidul Democrat de centru-stânga din Italia că este complice al Parisului. De asemenea, Meloni a calificat intervenția Franței în Libia drept „neocolonialism” și a alimentat disputele teritoriale, acuzându-l pe fostul premier italian Paolo Gentiloni că a cedat Franței o parte din apele sale teritoriale pescărești și atacând Franța pentru că ar fi mutat granița franco-italiană pe Mont Blanc.
„Doamna Meloni este o personalitate puternică, care aparține în mod clar unei familii de extremă dreapta derivată din fascism”, a susținut Jean-Louis Bourlanges, președintele comisiei pentru afaceri externe din Adunarea Națională a Franței, adăugând că „plecarea lui Draghi este o veste foarte proastă” pentru Franța, întrucât există o „convergență profundă” cu Macron.
În timp ce Meloni a continuat să critice Franța din băncile opoziției, Draghi și-a aprofundat prietenia cu Macron. Axa franco-italiană „a devenit și mai puternică, deoarece cancelarul german Olaf Scholz este mai mult decât discret” în comparație cu predecesoarea sa Angela Merkel, a declarat Lazar, menționând că Macron și Draghi au „o relație personală excelentă”. Când Draghi a demisionat, Macron l-a lăudat într-un lung comunicat, numindu-l „prietenul” său și „un prieten al Franței”. Prietenia transalpină a atins apogeul în noiembrie anul trecut, când cele două țări au parafat la Roma așa-numitul Tratat Quirinale, un pact bilateral inspirat din Tratatul franco-german de la Elysée. Pentru Meloni, acesta este un „tratat absurd” care „deschide larg ușa vecinului greoi care ar vrea să reducă Italia la o filială a Parisului”.
În această săptămână, Adunarea Națională a Franței a votat în unanimitate pentru ratificarea pactului franco-italian, dar în Italia lucrurile nu au mers la fel de bine. Acordul a primit undă verde din partea parlamentului italian, dar s-a confruntat cu opoziția parlamentarilor lui Meloni.
