Migrația este din nou pe agenda Uniunii Europene, dar, în mod deprimant, puține lucruri s-au schimbat de la ultima dată când țările membre au discutat despre această problemă care a sfidat orice efort de a elabora o politică comună.
Politicienii UE sunt în continuare mai înclinați să adopte poziții și să puncteze unii împotriva altora pentru a obține avantaje interne decât să caute compromisuri practice care ar putea contribui la crearea unei abordări comune. Și, deși atitudinile și inimile s-au înăsprit în majoritatea țărilor europene, simplul fapt de a cere o „fortăreață europeană” mai impermeabilă nu reprezintă o politică coerentă.
În cadrul summitului de joi și vineri, liderii UE vor dezbate din nou această problemă, însă diviziunile previzibile dintre nord și sud și dintre est și vest sunt deja vizibile.
Imigranții ilegali, în atenția liderilor europeni
Premierul olandez Mark Rutte, care se teme să nu piardă alegerile provinciale care vor avea loc la jumătatea lunii martie, sporește presiunea pentru a-i ține pe migranți blocați în sudul Europei. El dorește ca Comisia Europeană să monitorizeze aplicarea Regulamentului Dublin, de mult timp ignorat, care impune țărilor în care migranții intră pentru prima dată în UE să îi înregistreze, să le ia amprentele digitale și să le proceseze cererile de azil.
Bineînțeles, acest lucru nu va fi acceptat de Grecia și Italia, care suportă cea mai mare parte a celor care fug de războaie, foamete și sărăcie în Orientul Mijlociu și în Africa Subsahariană. Roma și Atena au cerut de mult timp o mai mare solidaritate și o mai bună împărțire a sarcinilor în cadrul UE.
Potrivit unui proiect de comunicat văzut de jurnaliștii POLITICO, la summit, liderii UE vor spune că Europa va folosi „ca pârghie toate politicile și instrumentele relevante ale UE, inclusiv dezvoltarea, comerțul și vizele, precum și oportunitățile de migrație legală” pentru a determina țările de origine și de tranzit să primească înapoi migranții respinși.
Ce se întâmplă cu cei care nu primesc azil
Eforturile de a manevra astfel de arme au dat rezultate slabe până acum și amenință să afecteze reputația UE în Africa. Comisia propune modalități prin care mai mulți solicitanți de azil respinși să fie trimiși acasă, dar cifrele sunt descurajante. Anul trecut, mai puțin de unul din patru a fost expulzat.
Noul prim-ministru al Italiei, populista Georgia Meloni, a declanșat deja o criză cu Franța în primele sale săptămâni de mandat, închizând porturile italiene pentru o ambarcațiune a unui ONG care salvează migranți din Marea Mediterană, cerând ca Parisul să îi preia în schimb. Guvernul francez a admis o ambarcațiune ca gest umanitar.
În ciuda acestui fapt, statisticile italiene arată că sosirile pe mare au continuat să crească în cele trei luni de la preluarea mandatului de către Meloni, ilustrând modul în care tendințele migratorii pe termen lung – determinate de schimbările climatice, de conflicte, de foamete și de greutățile economice – nu se pretează la soluții rapide care să țină prima pagină a ziarelor sau la retorică politică.
Karl Nehammer se vede Trump de Europa
În alte știri despre „fortăreața Europa”, cancelarul austriac Karl Nehammer dorește ca UE să finanțeze un gard de-a lungul frontierei Bulgariei cu Turcia. Cu toate acestea, președintele Comisiei, Ursula von der Leyen – care face parte din același Partid Popular European (PPE) de centru-dreapta ca și Nehammer – a respins cheltuirea fondurilor UE pentru ziduri și garduri, argumentând că acestea sunt contrare valorilor europene.
Manfred Weber, liderul PPE în Parlamentul European, a intrat și el în joc, îndemnând Germania și Franța, care sprijină financiar eforturile de salvare umanitară, să își asume mai multă responsabilitate pentru migranții salvați, solicitând, de asemenea, un cod de conduită pentru navele ONG-urilor – ar putea fi acesta un cod pentru „lăsați-i să se înece”?
„Suntem somnambuli într-o nouă criză a migrației. Capacitățile de primire a migranților prin rutele balcanice și mediteraneene sunt epuizate”, a declarat Weber pentru POLITICO’s Brussels Playbook. „Din moment ce UE nu a reușit să adopte o politică cuprinzătoare după ultima criză a migrației din 2015, problema a devenit tabu. Acum se întoarce cu o răzbunare.”
Cu toate acestea, în acest moment, să ne amintim că Europa este selectivă în ceea ce privește tipurile de migrație pe care le tratează ca pe o criză și pe care le primește cu brațele deschise.
Adevărata rută a imigranților ilegali
Aproape 13 milioane de ucraineni care fugeau de invazia Rusiei au trecut în UE în cursul anului 2022, iar aceștia au fost pe bună dreptate primiți cu o capacitate de primire rapid extinsă și o flexibilitate excepțională, inclusiv dreptul la muncă. Mulți s-au întors de atunci acasă, dar aproape 5 milioane s-au înregistrat pentru protecție temporară în bloc – inclusiv 1,5 milioane în Polonia și peste un milion în Germania.
Potrivit agenției de frontieră a UE Frontex, în aceeași perioadă au fost înregistrate 330.000 de „sosiri neregulamentare” din regiunea mediteraneană și din Balcanii de Vest – o creștere de 64% față de 2021, când pandemia COVID-19 a menținut cifrele la un nivel scăzut. A fost cel mai mare număr de la valul de migrație din 2015, când peste un milion de refugiați și migranți, majoritatea din Siria, au pătruns în UE.
Cea mai mare creștere de anul trecut a fost înregistrată pe ruta terestră a Balcanilor de Vest, pentru că țări precum Serbia și Bosnia acordă intrare fără vize cetățenilor din țările africane și asiatice. Mulți dintre acești migranți au fost apoi traficați peste granițe în UE.
Cu toate acestea, țările central-europene care au fost cele mai mărinimoase în găzduirea ucrainenilor sunt cele care au refuzat să accepte fugari sirieni sau afgani în 2015-2016 – deși obligația legală și morală a Europei de a adăposti refugiații din calea războiului și a persecuției este menită să nu țină cont de culoare și religie.
Aceasta nu este doar o problemă etică, ci și o chestiune de bun simț economic și demografic. Multe țări din UE se confruntă cu un deficit tot mai mare de forță de muncă, care împiedică redresarea economică după recesiunea COVID-19 și amenință să limiteze creșterea potențială pe termen lung.
Criza forței de muncă se adâncește în Europa
Având în vedere scăderea ratei natalității și îmbătrânirea populației, Germania are nevoie de 400.000 de lucrători în plus pe an – mulți dintre ei pentru a ocupa locuri de muncă necalificate sau semicalificate. Franța are sute de mii de locuri de muncă vacante neocupate, iar cafenelele, barurile și restaurantele se închid sau își restrâng orele de deschidere din lipsă de personal. De asemenea, majoritatea țărilor europene au nevoie de mai mulți lucrători din domeniul asistenței medicale pentru a menține serviciile de sănătate în funcțiune și pentru a se ocupa de numărul tot mai mare de persoane în vârstă.
Acest lucru nu înseamnă că UE ar trebui să renunțe la încercarea de a controla migrația. Pagubele politice și scăderea încrederii publice care au fost cauzate de percepția pierderii controlului asupra frontierelor Europei în 2015 nu pot fi contestate.
Pur și simplu spunem că ar trebui să căutăm modalități practice și umane de a canaliza fluxurile inevitabile de migrație – nu să construim o fortăreață iluzorie.
