NATO își repoziționează trupele pentru a împiedica extinderea războiuluidin Ucraina, dar își dă seama că provocările sale pe termen lung ar putea veni din Asia și din alte părți, scrie POLITICO
Mai mult ca sigur, în cadrul summit-ului ce tocmai a început la Madrid, liderii NATO vor arăta o unitate indistructibilă în fața pericolelor ce ar putea să derive din conflictul din Ucraina. Cu toate acestea, chestiunile care frământă NATO sunt încă valabile.
Probleme care lasă cicatrici
Înainte ca Rusia să-și trimită trupele în Ucraina, NATO a căutat să se reinventeze. Pe atunci, China și armata sa în curs de modernizare reprezentau următoarea mare provocare a NATO. Alții se întrebau ce însemna blocajul războiului din Afganistan pentru viitorul Alianței. Pentru ca lucrurile să fie și mai tensionate, în 2019, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că NATO se confruntă cu „moartea cerebrală”.
Apoi, Vladimir Putin le-a reamintit tuturor că Rusia era încă dispusă să bombardeze și să ucidă la scară mare în efortul de a aneantiza o țară întreagă aflată în curtea NATO.
În noua situație, Alianța și-a reînnoit popularitatea. Astfel, Finlanda și Suedia cer cu insistență să se alăture NATO. Apoi a descoperit, că următorul său pas seamănă cu cel inițial: apărarea granițelor sale estice și descurajarea Moscovei.
Estul, o provocare
Deciziile luate la summitul de la Madrid vor „pregăti acum alianța pentru o nouă fază a relației cu Rusia”, a declarat Alexander Vershbow, un diplomat american cu state vechi. NATO, a spus el, „va trebui să se schimbe”.
Asta nu înseamnă însă că întrebările existențiale ale NATO sunt rezolvate.
În mod public, liderii NATO vor aproba săptămâna aceasta un nou „Concept strategic” – un proiect care se realizează o dată la zece ani și care indică imperativele momentului și provocările de top. În spatele scenei, însă, diplomații NATO s-au străduit să revizuiască strategia pe termen lung, căutând compromisuri privind modul de prezentare a amenințărilor și priorităților, în timp ce Alianța se luptă să afle când și dacă amenințarea rusă de astăzi va lăsa, în cele din urmă, locul altor pericole, mai ales unora venite din partea Chinei.
„Întotdeauna există diferențe de perspective și puncte de vedere diferite pe care le regăsești în cadrul NATO, cu 30 de țări diferite reprezentate în jurul mesei”, a declarat Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO.
Și totuși, China
Astăzi, Alianța este angajată în efortul de înarmare și finanțare a Ucrainei, dar dorește, în același timp, să nu se ajungă la un conflict direct cu Rusia, cea mai mare putere nucleară din lume. Presiunea Europei pentru mai multă autonomie militară strategică rămâne, de asemenea, o dezbatere aprinsă, la fel ca și posibilitatea ca liderii americani sceptici față de NATO să se hotărască să recupereze puterea în Alianță.
În același timp, China și alte amenințări pe termen lung nu se retrag.
„Evident, în acest moment, din cauza invaziei rusești în Ucraina, ne concentrăm foarte mult pe apărarea colectivă”, a declarat, luna trecută, ministrul portughez de externe, João Gomes Cravinho. Dar, a subliniat el, „accentul actual pe apărarea colectivă”, deși „foarte important, nu va fi neapărat accentul în următorii ani”.
Istoria nu este întotdeauna liniară
După ce Putin a declarat război total Ucrainei, NATO a fost, din nou, la mare căutare.
Aliații au început să se angajeze să sporească cheltuielile de apărare, după ani de reticență. Germania a dat la o parte decenii de poziție externă inamovibilă (de după cel de-al Doilea Război Mondial), pentru a trimite arme Ucrainei. Suedia și Finlanda au renunțat la neutralitatea militară pentru a solicita aderarea la NATO.
NATO trebuie să se remodeleze pe fondul primului război pe teritoriul european în secolul XXI.
„Am fost încântat să văd cât de mult s-a unit alianța în ultimele luni”, a declarat Smith, ambasadorul SUA.
Cea mai mare dilemă pentru Alianță a devenit cum să își protejeze mai bine membrii estici, ce sunt mai vulnerabili, fără a crește semnificativ riscul unui război total cu Rusia.
Membrii baltici, precum Lituania, Estonia și Letonia, care încă își amintesc de perioada în care făceau parte din Uniunea Sovietică, susțin că politica Occidentului de evita o eventuală confruntare cu Moscova, este exact aceea ce a dus la situația de azi.
În context, s-a reamintit despre răspunsul internațional temperat după ce Kremlinul a invadat o parte a Georgiei în 2008 și a anexat Crimeea în 2014.
„Pentru țări precum statele baltice, sunt importante nu doar cuvintele, ci și faptele”, a declarat ministrul leton al apărării, Artis Pabriks, la începutul acestei luni.
„Dacă am fi reacționat corect în 2008, când Georgia a fost invadată, nu ar fi existat Crimeea din 2014”, a spus Pabriks. „Dacă am fi acționat corect în 2014, nu ar fi existat 2022. Așadar, vom acționa acum corect pentru a evita următorul război? Aceasta este o mare întrebare”.
Rotație sau prezență permanentă?
Ca răspuns la aceste îngrijorări, aliații NATO au trimis mai multe trupe, avioane și nave pe flancul estic. Dar numeroși membri estici fac presiuni pentru mai mult. Aceștia doresc o prezență mai mare și permanentă a trupelor în regiune.
Cu toate acestea, multe țări vest-europene consideră că prezența permanentă ar închide în mod inutil ușa pentru îmbunătățirea relațiilor cu Rusia. Acestea doresc să păstreze ușa întredeschisă în cazul în care un nou regim vine la putere la Moscova și dialogul diplomatic devine din nou viabil.
Pentru moment, alianța a adoptat o abordare de mijloc. Germania, de exemplu, s-a angajat să își sporească prezența militară în Lituania – dar cu întăriri care provin în parte de la trupele bazate în Germania și care se rotesc în țară.
„Există multă prudență aici”, a declarat Jana Puglierin, șefa biroului din Berlin al Consiliului European pentru Relații Externe. Cancelarul german Olaf Scholz, a adăugat ea, „vrea să se asigure că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a merge pe această linie fină”.
Se așteaptă ca această abordare să reflecte compromisul pe care NATO îl va aproba la viitorul său summit. Aliații vor amplasa mai multe arme și echipamente de-a lungul marginii estice a NATO, poate chiar construind mai multe sedii de operațiuni acolo, de asemenea.
Trupe gata de luptă
Luni, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța își va spori forțele de înaltă pregătire la peste 300.000 de soldați, parte a ceea ce el a descris ca fiind „cea mai mare revizuire a apărării noastre colective și a descurajării de la Războiul Rece încoace”.
Însă mulți dintre soldați vor servi doar în schimburi temporare, rămânând staționați, din punct de vedere tehnic, în propria țară.
În timp ce statele baltice au indicat că sunt deschise la acest aranjament, nu este o abordare care va rezolva dezbaterea mai largă – mai ales dacă războiul din Ucraina arde luni sau chiar ani de zile.
„Cred că NATO va trebui să ia în considerare o bază permanentă în statele baltice”, a declarat Anders Fogh Rasmussen, un fost secretar general al NATO.
„De asemenea, cred că avem nevoie de o prezență permanentă a NATO în Polonia, poate și în România”, a adăugat el. „Nu are sens să avem o mulțime de baze și trupe NATO departe de adevărata linie de front – ar trebui să ne mutăm spre est.”
Ca întotdeauna, factorii economici stau la baza diviziunilor cu privire la modul de repartizare a trupelor și armelor.
Bazele permanente de-a lungul frontului estic al NATO înseamnă, de asemenea, cheltuieli permanente – cheltuieli care nu pot fi reorientate rapid. O bază permanentă este, în esență, un oraș în miniatură.
„Evident, în ceea ce privește o bază permanentă, costurile pot fi destul de diferite față de o prezență prin rotație, în care familiile nu însoțesc trupele care trec pe acolo, deoarece acestea se rotesc pe parcursul a șase luni sau un an”, a declarat Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO.
„Iar rotația oferă un plus de flexibilitate pe care nu l-ați avea neapărat cu o bază permanentă”, a adăugat ea.
Deciziile luate la summitul de la Madrid vor „pregăti acum alianța pentru o nouă fază a relației cu Rusia”, a declarat Alexander Vershbow, un diplomat american cu state vechi.
SUA și NATO
Încrederea că SUA vor rămâne un aliat angajat al NATO rămâne discutabilă, după patru ani în care Donald Trump a denigrat instituția. Și, în ciuda retoricii pro-NATO de neclintit a președintelui Joe Biden, europenii își dau seama că SUA încă mai au în vedere o reorientare de resurse militare către China. Acest lucru i-a făcut pe europeni să își deschidă bugetele de apărare și să delibereze cine poate plăti mai mult din factură.
Vershbow, fost diplomat american și fost secretar general adjunct al NATO, a susținut că alianța ar trebui reechilibrată pe plan intern.
„Având în vedere că SUA trebuie să își mute o parte din resurse și din atenția strategică către Indo-Pacific, Europa va trebui să poarte o sarcină mai grea în ceea ce privește apărarea colectivă”, a spus el.
„Europa trebuie să se pregătească pentru a fi primul răspuns la crizele de la periferia NATO”, a adăugat el, menționând că acest lucru ar constitui „o mai mare responsabilitate strategică europeană – spre deosebire de autonomie”.
Provocarea Chinei
În timp ce China a fost plasată pe plan secundar în mesajele publice ale NATO, aceasta este departe de a renunța la ambițiile care i-au zguduit pe liderii occidentali.
Stoltenberg a declarat că China este acum al doilea cel mai mare cheltuitor pentru apărare din lume, în timp ce se grăbește să devină liderul global în domeniul tehnologiilor avansate – din punct de vedere militar și nu numai.
Beijingul a folosit această abilitate pentru a construi și militariza insule în zonele disputate din Marea Chinei de Sud și pentru a intimida Taiwanul, o insulă autoguvernată pe care China o revendică ca fiind a sa.
China este în continuare „amenințarea multidimensională nr. 1 pe termen lung”, a declarat Vershbow.
Mai puțin clar este cât de direct afectează obiectivele Chinei Alianța occidentală. Spre deosebire de Rusia, China se întinde în Asia de Est și nu împarte o singură graniță cu o țară NATO. Iar revendicările sale teritoriale, precum Taiwanul, sunt în mare parte în largul coastei de est a țării – nu chiar în curtea NATO.
„Noi nu avem o graniță cu China, deci este un context complet diferit”, a avertizat ministrul portughez de externe Gomes Cravinho.
Acestea fiind spuse, agresivitatea militară a Chinei ar putea avea efecte de propagare îngrijorătoare. China duce o politică de apropiere cu Rusia. Iar SUA, de departe cea mai mare putere a NATO, s-a angajat să apere Taiwanul în cazul în care acesta va fi atacat.
În plus, ar putea exista repercusiuni economice masive dacă Taiwanul ar cădea în mâinile Chinei – Europa și o mare parte a lumii se bazează pe această țară pentru semiconductori care alimentează totul, de la smartphone-uri la mașini.
În Conceptul strategic, aliații încearcă să surprindă această dinamică complexă, negociind cu atenție un limbaj care să descrie problemele de securitate pe care China le prezintă pentru zona euroatlantică, evitând în același timp o retorică pe care unii aliați ar considera-o prea incendiară.
„Veți vedea un accent puternic și un reflector pe relația NATO cu Rusia”, a declarat Smith, ambasadorul SUA. „Dar cred, de asemenea, că aliații recunosc faptul că China – și China și Rusia împreună – reprezintă din ce în ce mai mult o provocare cu care ne confruntăm.”
„Există o preocupare că trebuie – cel puțin – să arătăm că China este o provocare”, a declarat ambasadorul Lituaniei la NATO, Deividas Matulionis.
Așadar, în timp ce NATO va fi forțată să ia decizii rapide cu privire la Rusia și la poziționarea trupelor sale, China va domina deliberările pentru anii următori.
