Infofinanciar > Lumea la zi > Polonia aplaudă victoria Giorgiei Meloni: „A fost o alegere democratică!”
Lumea la zi

Polonia aplaudă victoria Giorgiei Meloni: „A fost o alegere democratică!”

Polonia aplaudă victoria Giorgiei Meloni: „A fost o alegere democratică!”
sursa foto skynews.com

În urma victoriei de ieri a partidului conservator Frații Italiei, condus de Giorgia Meloni, mai mulți lideri europeni și-au exprimat opiniile față de rezultatul alegerilor. Polonia și Ungaria au felicitat victoria lui Meloni, pe când alții au adoptat o poziție neutră sau chiar împotrivă.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a aplaudat victoria Giorgiei Meloni și a partidului săi, Fraţii Italiei, la alegerile parlamentare desfăşurate duminică și a criticat pe cei care nu sunt de acord cu rezultatele alegerilor.

„Câtă superioritate, aroganţă şi dispreţ pentru regulile democratice trebuie să aibă cineva ca să vorbească despre rezultatul alegerilor unei altei ţări?”, a scris Andrzej Duda într-o postare pe Twitter, referindu-se la cei care spun că „a câştigat o persoană greşită” sau că italienii „au făcut alegerea greşită”, potrivit Digi24.

Polonia și Ungaria susțin victoria lui Meloni

De asemenea, președintele Ungariei, Viktor Orban, a felicitat victoria lui Meloni, într-o postare de pe pagina personală: „Este o victorie mai mult decât meritată! Felicitări!”

“Aştept cu optimism cooperarea noastră viitoare pentru a păstra pacea în ţările noastre şi în Europa, pentru relansarea economiei europene şi pentru a atenua criza energetică”, a adăugat acesta.

Președintele Franței, Manuel Macron, a declarat luni că „poporul italian a făcut o alegere democratică și suverană. Noi o respectăm. Ca țări prietene, vecine, trebuie să continuăm să lucrăm împreună”, a spus acesta, păstrând o poziție neutră.

Pe de altă parte, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a păstrat o poziție sceptică: „Vom vedea. Dacă lucrurile o iau într-o direcție dificilă, și am vorbit despre cazurile Ungaria și Polonia, avem instrumente să reacționăm”, a spus aceasta.

„Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fraţii Italiei”, a reacţionat Giorgia Meloni, afirmându-şi astfel ambiţia de a deveni prim-ministru. Vom guverna pentru toţi” italienii, a promis ea. „O vom face cu scopul de a uni oamenii”, a adăugat ea.

Părerile italienilor sunt împărțite

Matteo Salvini, om politic și susținător al partidului Frații Italiei, a răspuns mesajului transmis de Ursula von der Leyen:

„Ce e asta, o ameninţare? Aroganţă ruşinoasă. Respectaţi votul, liber, democratic şi suveran al poporului italian! Prietenii tuturor, valeţii nimănui”, a scris el pe contul său de Twitter. „Fie îşi cere scuze, fie demisionează”, a mai declarat el, conform BZI.

„Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fraţii Italiei”, a spus Giorgia Meloni.

„O seară tristă pentru ţară” a transmis vicepreşedintele Partidului Democrat, Debora Seracchiani, în urma rezultatelor de duminică seară din Italia.

Înaintea alegerilor, Comisia Europeană nu și-a ascuns temerile că Italia se va alătura țărilor cu tendințe ultraconservatoare, precum Ungaria și Polonia. Totodată, Ursula von der Leyen s-a referit la această coaliție sub denumirea de „prietenii lui Putin”, sugerând că aceasta ar putea pune în pericol democrația în Europa.