Infofinanciar > Lumea la zi > Polonia, împotriva includerii Germaniei în Consiliul de Securitate al ONU
Lumea la zi

Polonia, împotriva includerii Germaniei în Consiliul de Securitate al ONU

germania-polonia
sursa foto reuters

Germania ar trebui mai întâi să-şi asume responsabilitatea în relaţia cu Polonia pentru distrugerile cauzate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spune Blaszczak. „Cererea de reparaţii de război pe care am adresat-o Germaniei este încă validă”, a declarat joi ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak

Polonia se opune dorinţei Germaniei de a obţine un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU. A declarat joi ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, pentru postul de radio public. Propunerea, făcută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, este „destul de ciudată”. Și „o mare dezamăgire” din punctul de vedere al Poloniei, a mai spus Blaszczak.

Ofensiva diplomatică a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Adunarea Generală a ONU de la New York a primit o lovitură serioasă. Din partea unuia dintre cei mai aprigi susținători europeni ai săi. În seara zilei de miercuri, 20 septembrie, Polonia a anunțat că va înceta furnizarea de arme către Kiev. „Nu mai transferăm niciun fel de armament Ucrainei”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki la postul privat de televiziune Polsat News, în contextul disputei pe tema cerealelor dintre cele două țări.

Polonia pune piciorul în prag

Morawiecki a precizat că hub-ul militar din orașul Rzeszow din sud-estul țării, prin care trec livrările de arme occidentale către Ucraina. Va continua să funcționeze fără obstacole. Dar, în plină contraofensivă ucraineană, anunțul suspendării livrărilor de arme poloneze. Își va lăsa probabil amprenta asupra relației dintre Kiev și cel care a fost unul dintre cei mai angajați aliați ai săi de la invazia rusă, precum și pătarea rezultatului vizitei lui Zelenski la Adunarea Generală a ONU de la New York.

În octombrie anul trecut, guvernul de la Varşovia i-a cerut Berlinului să-i plătească 1,3 trilioane de euro despăgubiri pentru pierderile suferite în cel de-al Doilea Război Mondial. Guvernul german respinge însă orice cerere de reparaţii de război şi invocă Tratatul Doi-plus-Patru din 1990 cu privire la consecinţele de politică externă ale unificării Germaniei, Berlinul considerând că problema a fost deja soluţionată şi dosarul este închis, scrie Lemonde.