Infofinanciar > Lumea la zi > Polonia introduce noi subvenții pentru cărbune! Statele europene se întorc la combustibilii fosili de teama crizei energetice
Lumea la zi

Polonia introduce noi subvenții pentru cărbune! Statele europene se întorc la combustibilii fosili de teama crizei energetice

Polonia introduce noi subvenții pentru cărbune! Statele europene se întorc la combustibilii fosili de teama crizei energetice
sursă foto: capital.ro

Polonia a anunțat că va introduce noi subvenţii în domeniul industriei de cărbune. Noile măsuri vin în ajutorul consumatorilor și vor majora importurile pentru siguranța că va avea suficient combustibil în sezonul rece. Pe de altă parte, Germania se afirmă în favoarea trecerii la energia nucleară și intenţionează să se conformeze unor obiective ecologice, inclusiv oprirea totală a alimentării cu gaz, la finalul lucrărilor de întreţinere la gazoductul Nord Stream 1.

Cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, Polonia, are de a face cu o creștere de prețuri în privința cărbunelui și dorește ca cumpărătorii care achiziţionează cantităţi reduse să beneficieze de valorile înregistrate în anul trecut. Cu toate acestea, retailerii se declară reticenţi și nu doresc să participe la acest nou proiect al statului deoarece plăţile nu ar urma să compenseze creşterea preţurilor pe piaţă.

În acest caz, premierul de la Varșovia, Mateusz Morawiecki, a ordonat companiilor de stat să importe 4,5 milioane de tone de cărbune până la finalul lunii octombrie a acestui an. Șeful Guvernului dorește furnizarea combustibilului necesar către gospodări, în urma deficitului cauzat de sancţiunile impuse Federației Ruse.

Deficit de 11 milioane de tone de cărbune

„Nu există interes din partea companiilor private pentru a participa la sistemul de subvenţii, prin urmare lucrăm la noi soluţii pentru a compensa preţul ridicat al cărbunelui pentru consumatori”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Muller, conform economica.net. Acesta a anunțat că noile măsuri ale Executivului ar putea fi adoptate marţi, 19 iulie.

Anul trecut, Polonia a înregistrat un deficit ce se ridică la 11 milioane de tone de cărbune și un import de peste opt milioane de tone de din Rusia. Ca răspuns la invadarea Ucrainei, Varșovia a interzis în luna aprilie importurile de cărbune de pe teritoriul rus. Aceste resurse erau folosite, în general, de gospodării şi de termocentralele din oraşele mai mici.

Nemții, tot mai interesați de energia nucleară

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a avertizat asupra riscurilor revenirii la utilizarea masivă a combustibililor fosili: „Nu poate fi nimeni bucuros de faptul că inclusiv la noi creşte consumul de cărbuni ca reacţie la riscul reducerii livrărilor de gaze”. Șeful de la Berlin consideră că intenţionează ca țara sa să se conformeze obiectivelor ecologice, iar Guvernul nu mai exclude ferm energia nucleară. Germania a specificat că se pregăteşte pentru orice posibilitate, inclusiv pentru oprirea totală a alimentării cu gaz, la finalul lucrărilor de întreţinere la gazoductul Nord Stream 1.

„Trebuie să scăpăm cât se poate de rapid de folosirea cărbunilor, a petrolului şi gazelor. Tot ceea ce facem acum este să garantăm că aprovizionarea cu gaze este în conformitate cu obiectivul de a deveni neutri din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon în Germania şi, în viitor, în întreaga lume”, a spus Olaf Scholz în cadrul unei conferințe de presă, potrivit stiripesurse.ro.

Guvernul a anunțat luni, 18 iulie, că nu se mai opune menţinerii în funcţiune a ultimelor trei centrale nucleare germane după termenul de închidere, programat la sfârşitul acestui an. Hotărârile finale ale Executivului de la Berlin vor fi luată în funcţie de noile teste de rezistenţă.