Președintele polonez, Andrzej Duda, a exclus posibilitatea de a face noi demersuri către Uniunea Europeană pentru a debloca finanțarea în valoare 35,4 miliarde de euro pentru redresarea economică de după pandemie.
Uniunea Europeană consideră că Polonia nu a reușit să îndeplinească o serie de obiective critice în ceea ce privește sistemul de justiție, și anume anularea modificărilor aduse sistemului judiciar, care au încălcat normele UE prin plasarea instanțelor sub un control politic mai strict.
UE a făcut presiuni în repetate rânduri asupra guvernului polonez pentru a rezolva aceste probleme, în caz contrar Uniunea va retrage finanțarea în valoare de peste 35 de miliarde de euro. Președintele Andrzej Duda consideră că Polonia a îndeplinit toate cerințele impuse de UE și că decizia acesteia de a bloca în continuare finanțarea nu este una fondată.
Polonia riscă să piardă finanțarea de la UE
Întrebat dacă autoritățile poloneze sunt dispuse să își schimbe poziția, președintele a răspuns: „Nu cred că noi încercări de a satisface așteptările celeilalte părți vor aduce rezultate”, a declarat Duda pentru revista Seci. „Cred că Polonia a arătat deja prea multă bunăvoință”, a adăugat președintele, potrivit Digi24.
Varşovia a efectuat câteva modificări la reformele sale din justiţie pentru a răspunde oficial criticilor Bruxellesului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), dar aceste schimbări nu au fost considerate suficiente de Comisia Europeană pentru a asigura independenţa judecătorilor faţă de puterea politică.
„Oricum, știm foarte bine că există un grup din Polonia care duce o politică contrară intereselor fundamentale ale statului polonez și care își freacă mâinile când Polonia este prejudiciată la Bruxelles. Partidul de stânga, ai cărui reprezentanți se află în cea mai mare parte în Comisia Europeană, vrea cu orice preț să producă o schimbare de putere în Polonia”, a adăugat Andrzej Duda.
Există speculații potrivit cărora Duda ar putea interveni pentru a ajuta guvernul să medieze un compromis. Comisia Europeană insistă că Varșovia nu a făcut suficient pentru a începe să primească ajutorul, după ce țara a adoptat o lege care anulează unele dintre schimbările contestate din sistemul judiciar.
Duda a declarat că, „după cunoștințele sale”, Polonia a îndeplinit toate condițiile pentru a începe să primească fondurile, după ce Comisia a aprobat planul de cheltuieli pentru ajutorul post-pandemic, deși cu condiții. Guvernul intenționează ca în câteva săptămâni să ceară în mod oficial plățile.
Polonia nu trebuie să calce pe urmele Ungariei
Fondurile de la Uniunea Europeană sunt critice pentru redresarea economică a Poloniei, care se confruntă cu o creștere galopantă a inflației și cu efectele crizei energetice, toate acestea pe fondul unei curse strânse de înaintea alegerilor generale, așteptate în octombrie 2023.
Liderul partidului de guvernământ Lege și Justiție, Jaroslaw Kaczynski, a declarat sâmbătă că este sigur că Polonia va primi fondurile după victoria partidului său, potrivit Bloomberg.
De asemenea, el a avertizat asupra escaladării conflictului până la punctul în care Polonia pierde efectiv accesul la miliarde de euro, situație cu care se confruntă în prezent Ungaria sub conducerea premierului Viktor Orban.
„Astăzi, Orban trebuie să facă diverse concesii de anvergură în UE, pentru că economia sa pur și simplu se prăbușește”, a declarat Kaczynski. „Nu putem face astfel de greșeli”.