Infofinanciar > Lumea la zi > Polonia va trimite trupe la Jocurile Olimpice de la Paris. Motivul: probleme de securitate
Lumea la zi

Polonia va trimite trupe la Jocurile Olimpice de la Paris. Motivul: probleme de securitate

Polonia va trimite trupe la Jocurile Olimpice de la Paris. Motivul: probleme de securitate
Sursa foto: arhiva companiei

Polonia a declarat joi, 28 martie, că se va alătura eforturilor internaționale pentru a contribui la menținerea securității Jocurilor Olimpice din Franța prin trimiterea de trupe, inclusiv câini de detecție. Asta în timp ce organizatorii se pregătesc pentru această provocare majoră în materie de securitate.

Guvernul francez a ridicat duminică avertismentul de alertă teroristă la cel mai înalt nivel. Asta ca urmare a împușcăturilor din Moscova, cu doar câteva luni înainte de începerea Jocurilor, pe 26 iulie.

„Forțele armate poloneze se vor alătura coaliției internaționale înființate de Franța pentru a sprijini pregătirile și securitatea Jocurilor Olimpice de vară din 2024″, a scris ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

„Un grup operativ format din soldații noștri, inclusiv câinii de pază, va fi trimis la Paris. Scopul său principal va fi acela de a întreprinde activități legate de detectarea explozibililor. Dar și de contracararea fenomenelor teroriste”.

Anunțul a fost făcut în ziua în care șeful Statului Major al apărării franceze, Thierry Burkhard, a vizitat Varșovia. Un purtător de cuvânt al armatei poloneze a declarat că detaliile acordului sunt încă în curs de elaborare. Și vor fi furnizate la o dată ulterioară.

La jumătatea lunii martie, autoritățile pariziene au întărit prezența poliției în suburbia nordică La Courneuve, în apropiere de Satul Olimpic Paris 2024. Asta după un atac asupra unei secții de poliție din această suburbie, informează reuters.com