Infofinanciar > Info > Populația României a scăzut. Din ce în ce mai puțini cetățeni
Info

Populația României a scăzut. Din ce în ce mai puțini cetățeni

Populația României a scăzut. Din ce în ce mai puțini cetățeni
Sursa foto: arhiva companiei

Conform datelor furnizate de reprezentanții Institutului Național de Statistică, la data de 1 iulie a acestui an populația țării noastre era de 21.873.000 de persoane. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul a scăzut cu 0,3%.

Potrivit informațiilor, la data de 1 iulie a acestui an, în mediul urban existau 12.239.000 persoane. Față de aceeași lună a anului trecut numărul s-a micșorat cu 0,8%. În același timp, în mediul rural, la data de 1 iulie a acestui an, existau 9.634.000 de persoane. Această valoare s-a majorat, comparativ cu luna iulie a anului 2022, cu 0,3%.

De asemenea, tot la data de 1 iulie a acestui an, populația feminină însuma 11.200.000 de persoane. Față de aceeași perioadă a anului trecut au fost cu 34.000 mai puțin. Și în cazul populației masculine s-a înregistrat o scădere. Mai exact, la data de 1 iulie a anului 2023 numărul era de 10.673.000. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut numărul a fost mai mic cu 35.000 de persoane, informează mediafax.ro