În primul semestru al anului acesta, Portugalia a înregistrat un record de turiști străini. Numărul acestora a crescut cu 7,5%, în perioada ianuarie – iunie 2024. Este cel mai bun semestru înregistrat vreodată şi promite un nou an-record.
Hotelurile portugheze au fost invadate de peste 8,8 milioane de vizitatori străini în primele şase luni din acest an. Numai în iunie au intrat în ţară aproape două milioane de oaspeţi. Astfel, a fost înregistrat un nivel-record şi un avans de 6,9% faţă de iunie 2023. Cei mai mulţi turişti au venit din Marea Britanie, SUA şi Spania.
Hotelurile au înregistrat peste 14 milioane de oaspeţi, în primele şase luni ale anului, inclusiv turiști de pe plan intern. Veniturile totale ale unităţilor de cazare au crescut la 2,8 miliarde de euro. Anul trecut, ţara a înregistrat un nivel de peste 18 milioane de vizitatori străini.
Cifra de afaceri din turism a crescut la 43,7 miliarde de euro și a fost responsabilă, în 2023, pentru 16,5% din PIB, conform economedia.