Infofinanciar > Info > Poșta vine în ajutorul românilor. Facturile la utilități pot fi plătite la factorii poștali
Info

Poșta vine în ajutorul românilor. Facturile la utilități pot fi plătite la factorii poștali

Poșta vine în ajutorul românilor. Facturile la utilități pot fi plătite la factorii poștali
Sursa foto: Arhiva companiei

Reprezentanții Oficiului de Poştă şi Curierat Bucureşti au anunțat că facturile la utilități pot fi plătite cu ajutorul factorilor poștali. Măsura vine în sprijinul persoanelor vârstnice și a celor din zonele rurale. Plățile se pot face atât cu numerar, cât și cu cardul, dar Poșta încasează comision.

Anunțul referitor la plata facturilor la utilități a fost făcut de către Emil Ciorîia, directorul Oficiului de Poştă şi Curierat Bucureşti.

„Avem 9.000 de PDA-uri, asistenţi personali digitali. Şi cu asta credem noi că poştaşul devine, de fapt, un ambasador al digitalizării. Și poate duce această tehnologie în toate colţurile ţării. Inclusiv în comunităţile rurale sau în zonele mai puţin dezvoltate. Este o soluţie sigură”, a explicat Ciorîia, care este și coordonatorul departamentului de incluziune financiară al companiei Poşta Română.

Urmează mai mult servicii

Ciorîia a mai precizat că, prin intermediul noului serviciu, românii pot plăti facturile direct la poștaș. Oferta acoperă toate facturile emise de furnizorii naţionali de utilităţi.

„Vor mai veni şi alte servicii. Precum rambursul, atunci când livrăm colete direct la domiciliul clientului. Vor fi taxe de toate felurile ale instituţiilor de stat şi taxe pentru diferite necesităţi ale cetăţeanului”, a dezvăluit oficialul.

Comision la plata facturilor de utilități

Directorul Oficiului de Poştă şi Curierat Bucureşti a mai venit cu o veste bună referitor la plată. Astfel, factorii poștali vor accepta atât plățile în numerar, cât și cele realizate prin intermediul cardurilor bancare.

„Poștașul are un PDA. Este un personal asistent, un device, asistent personal digital. Cu acesta îşi poate face toate plăţile. Avem cele două modalităţi de încasare. Modalitatea de încasare cash, scanăm orice factură pe care ne-o arată clientul nostru şi o putem încasa. A doua modalitate, prin contactless, apropierea unui card de device-ul nostru şi a efectuat o plată complet automatizată. Ambele sunt validate printr-o chitanţă fiscală pe care tot acest aparat îl are”, a declarat Emil Ciorîia.

Acesta a mai precizat însă că Poșta Română percepe un comision de încasare. „Este mandatul poştal de încasare a utilităţilor. Și acesta este un serviciu care poate fi acoperit, cum spuneam, pe tot cuprinsul ţării”, a declarat oficialul.

Tehnologie validată

Reprezentantul Poștei Române a dat asigurări că tehnologia utilizată de factorii poștali este sigură.

„O avem dezvoltată în colaborare cu Visa şi CEC, sunt partenerii noştri în acest demers. Tehnologia utilizată este Visa Tap To Phone. Este o soluţie testată şi validată şi implementarea acesteia reprezintă mai mult decât o simplă opţiune de plată. Este un pas major către digitalizarea completă a serviciilor Poştei Române”, a declarat Emil Ciorîia.

Noul serviciu lansat de Poșta Română vine mai ales în sprijinul pensionarilor. „Anumite facturi vin la începutul lunii, anumite facturi sunt la sfârşitul lunii. Ele pot fi ţinute până când pensia este primită şi atunci a apela această facilitate de a plăti direct la factor. Sau poate inclusiv atunci când factorul şi clientul îşi au un număr de telefon. În majoritatea dăţilor factorul poştal nu doar livrează o scrisoare. Leagă prietenii acolo unde este, în aria sa de distribuţie şi îl poate suna şi poate apela acest serviciu”, a explicat directorul Oficiului de Poştă şi Curierat Bucureşti, citat de radioromania.