Infofinanciar > Info > Poșta Română a început demersurile către modernizare! Schimbările care vor avea loc pentru îmbunătățirea serviciilor sale
Info

Poșta Română a început demersurile către modernizare! Schimbările care vor avea loc pentru îmbunătățirea serviciilor sale

Poșta Română a început demersurile către modernizare! Schimbările care vor avea loc pentru îmbunătățirea serviciilor sale
sursa foto idevice.ro

Compania Națională Poșta Română anunță că a început inițierea unul plan de modernizare și reabilitare care are scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor cu clienții săi, printr-un proces de debirocratizare, automatizare și retehnologizare, potrivit unui comunicat de presă. 

În urmă cu câteva zile, Poșta României a demarat procesul de modificare a organigramei de personal, iar cea nouă se află, în acest moment, în plină implementare.  

Ce schimbări vor avea loc în cadrul Poștei Române 

Concret, se vor transforma unele departamente vechi din administrația centrală în unități de afaceri independente, se vor reașeza procesele decizionale și se va numi o nouă echipă managerială. Această reorganizare este un proces de durată și va fi implementată prin decizii de management succesive, care la final vor avea ca efect schimbarea fundamentală a modului de funcționare a Administrației Centrale. 

Dintr-o structură de control, administrația va deveni o structură de susținere a rețelei, inclusiv prin reducerea numărului de posturi din aparatul central administrativ. Unitățile de afaceri au, începând de astăzi, misiunea să atragă business și vor opera independent față de administrația centrală.  

“În primul rând țintim să eliminăm birocrația. Cu acest pas făcut, putem implementa mult mai ușor proiectele noastre de business. Pentru că dorim să schimbăm total paradigma: dintr-o companie centrată pe instituția hârtiei, vrem să devenim o companie agilă, care să răspundă nevoilor pieței. Și, pe de altă parte, să ne putem îndeplini mult mai bine și misiunea socială. Am început, așadar, restructurarea, prin a schimba vechii directori, cărora le mulțumim pentru munca de zeci de ani din Poștă. Avem, în acest moment, o echipă nouă de manageri, oameni cu viziune proaspătă și consistentă, oameni cu idei noi, orientați spre piața globală. Am păstrat în această echipă, însă, și manageri cu foarte multă experiență în Poștă”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române. 

 Noua echipă managerială a Poștei Române 

Iată care este noua echipă managerială a Companiei Naționale „Poșta Română”: 

Director Unitate de Afaceri Curierat – Constantin Cristian Tapalagă 

Are 34 de ani de Poștă. A fost director al Sucursalei Regionale Ploiești și al Oficiului Județean de Poștă Neamț, șef serviciu regional, inspector exploatare. A creat colective de la zero, a contribuit la optimizarea costurilor, la eficientizarea rețelei poștale prin înființări / desființări subunități și a coordonat managementul activității poștale din Neamț.  

Director Departament Economico-Financiar – Alexandru Butiseacă 

S-a alăturat echipei Poștei Române de puțin timp. Este cercetător științific la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române și a fost cadru universitar la Universitatea Româno-Americană. A mai fost consilier al Ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene și al premierului României. 

Director Departament Clienți și Vânzări – Florin Gabriel Bulumac 

Face parte din echipa Poștei Române de trei ani și este director al Sucursalei Fabrica de Timbre, unde a crescut veniturile și a implementat tehnologie de ultimă generație. A dezvoltat mai multe proiecte de succes, printre care linia tehnologică de insert pentru trimiteri masive de documente, precum și echipamente pentru confecționarea cutiilor de carton. Are o experiență de 14 ani în industria bunurilor de larg consum. 

Director Departament Resurse Umane – Florin Valentin Gliga 

Din 2020 conduce sucursala Regională a Poștei Române din Cluj – Napoca. Are experiență de 22 de ani în managementul companiilor mici și mijlocii, timp în care a fost director economic și financiar la fabrici precum: Combinatul de Celuloză și Hârtie Someș SA, Clujana SA, Unimet Cuc SA. De 16 ani oferă consultanță financiară pentru companii. 

Director Unitate de Afaceri Servicii Financiare – Emil Ion Ciorîia 

A director general adjunct în cadrul Poștei Române în 2009, apoi director al sucursalelor cu cel mai mare impact financiar și operațional. A studiat științe administrative, securitate comunitară și este absolvent al cursurilor postuniversitare organizate de Colegiul Național de Apărare și Institutul Diplomatic Român. 

Director Departament Infrastructură – Ovidiu Vasile Călin 

A intrat în echipa Poștei acum 13 ani și fost director executiv, adjunct și  regional. Timp de 4 ani a activat ca secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. 

Director Departament Juridic – Claudia Florentina Radu 

De 12 ani este avocat, a lucrat la propriul său birou de avocatură, iar în Poșta Română s-a angajat în 2020 pe postul de consilier juridic în cadrul Sucursalei Fabrica de Timbre.  

Director Unitate de Afaceri Logistică – Alexandru Ioan Brătianu 

A ocupat funcția de director al Sucursalei Servicii Expres a Poștei Române. Are o experiență de 12 ani în Companie, timp în care a manageriat proiecte importante: a redefinit strategia comercială de consignație din subunitățile poștale, a dezvoltat proiectul Colete-online.ro, a creat serviciul e-mandat cu plata online și a extins parteneriatul cu eMag în peste 500 de oficii poștale. 

Coordonator Corpul de Control al Directorului General – Radu Ursanu 

Doctor în economie, lucrează în Poșta Română de 13 ani. Din 2020 este director al Sucursalei Regionale de Poștă Iași, unde a dezvoltat condiții de lucru mai bune pentru angajați. 

Director Unitatea de Afaceri Imobiliară – Silviu Mărgean 

De profesie este analist tehnic și a lucrat în domeniul pieței de capital în companii din UK și Australia. În 2009 a ocupat funcția de Director coordonator adjunct la Direcția Regională de Poștă București. A mai fost consilier în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (unde s-a ocupat de activitatea Poștei), precum și administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al Companiei.  

Director Departament Transformare Digitală – Oana Anghelescu 

A lucrat în companii multinaționale, unde a dezvoltat proiecte în managementul schimbării, alături de echipe internaționale. A făcut parte din diverse proiecte de transformare digitală a proceselor de resurse umane, IT și financiar, pentru clienți din industriile farma, automotive și altele. De câteva luni, coordonează departamentul IT din Poșta Română. 

Director Unitate de Afaceri Imprimate – Adrian Mircea Grecu 

Fost jurnalist, a intrat în echipa Poștei Române acum 20 de ani, ca purtător de cuvânt. A fost director la Fabrica de Timbre, manager de vânzări și de producție. 

Modernizarea Poștei Române este o decizie asumată atât prin programul de Guvernare 2021-2024, cât și prin Memorandumul privind strategia de dezvoltare și diversificare economică a Companiei prin DART, aprobat de Guvernul României.