După cum a transmis ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia-Ivan, după negocieri, s-a stabilit o formă finală a Contractului Colectiv de Muncă de la Poșta Română. De asemenea, acesta a mai transmis și că, începând din ziua de 3 aprilie, miercuri, activitatea se va relua.
„După zeci de ore de negocieri s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română, un contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile”, este mesajul ministrului.
După cum a transmis acesta, în noul contract sunt prevăzute majorări salariale în două tranșe pentru angajați.
„Am stabilit clar care sunt drepturile nediscrimatorii ale fiecărui angajat al CN Poşta Română, iar mai mult s-a stabilit în comun acord o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe”, a mai transmis ministrul Cercetării, conform mediafax.ro