Cazare, trei mese şi 12 zile în stațiune balneo, rar s-a mai auzit de așa ceva. Dar, iată, este posibil.
În primăvara acestui an, o veste bună sosea către pensionari. Știrea spunea că peste 120.000 de pensionari români vor putea beneficia de bilete pentru tratament balnear în acest an.
În ceea ce priveşte costul lor, o parte mică din bilete se acordă gratuit. Dar majoritatea pensionarilor le plătesc la jumătate de preţ, restul fiind ajutor de la stat.
Biletele de tratament pentru pensionari sunt în serii de 16 zile. Din acestea, 12 zile sunt dedicate curei de însănătoșire sau ameliorare medicală.
Cazare, trei mese şi 12 zile în stațiune balneo
O nouă serie de bilete în stațiuni a ajuns la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud. Beneficiarii le pot ridica deja de la ghișeele instituției. Probabil este vorba despre multe bilete care nu au fost solicitate.
Iată anunțul autorităților de pe Facebook:
”Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate un număr de 116 bilete de tratament balnear aferente seriei 14/2023, cu intrare începând cu data de 27.09.2023, pentru următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Bizușa, Căciulata, Călimănești, Covasna. Mai sunt Eforie Nord, Băile Felix, Geoagiu Băi, Herculane, Moneasa. Dar și Ocna Șugatag, Olănești, Saturn, Slănic Moldova, Sovata, Tășnad, Turda, Tușnad și Vatra Dornei”.
Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei noastre zilnic. De luni până joi între orele 8:30-15:00, vineri între orele 8:30-13.00 până la data de 18.09.2023.
Redistribuirea biletelor de tratament neridicate va avea loc la data de 19.09.2023 începând cu ora 8:30”, a transmis CJP.
Printre cele mai importante stațiuni balnere se numără:
Vatra Dornei în județul Suceava
Ca utilizare terapeutică, aici se tratează afecțiuni cardiace, afecțiuni reumatismale degenerative, afecțiuni reumatismale, afecțiuni neurologice periferice. Dar și afecțiuni asociate precum afecțiuni respiratorii, endocrine, digestive, ginecologice, metabolice, de nutriție, boli profesionale, astenie nevrotică. Aici se găsesc ape minerale hipotonice sau hipertonice, carbogazoase, clorosodice, bicarbonatate. Ape minerale climaterice fortifiante și stimulante, sulfuroase.
Sângeorz Băi în județul Bistrița – Năsăud
Aici se tratează boli digestive, dischinezie, colecistită cronică, hepatită cronică, boli de nutriție și metabolice (diabet, obezitate). Dar și afecțiuni asociate precum rinite, sinuzite, alergii. În Sângeorz Băi poți găsi ape minerale cu bicarbonat, clor, sodiu, magneziu, nămoluri minerale de izvor, mofetă, climă tonică. Se află în zona de sud-est a țării, la poalele sudice ale Munților Rodnei.
Sovata în județul Mureș
Este una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneare din România. Oamenii vin aici pentru a trata diverse afecțiuni, precum reumatism degenerativ, inflamator și abarticular, dechele posttraumatice, afecțiuni neurologice periferice (pareze). Se mai tratează afecțiuni endocrine (hipertiroidie), afecțiuni cardiovasculare (ulcer varicos), dar și altele. Se găsesc la Sovata ape minerale clorosodice din lacul heliotermic, nămol saproelic din lac și multe alte facilități. Se află la 51 km de Târgu Mureș.
Băile Felix în județul Bihor
O altă stațiune balneară celebră din România în care oamenii vin pentru a trata afecțiuni de tot felul. De la reumatice inflamatorii, afecțiuni reumatice degenerative, până la afecțiuni posttraumatice, ale sistemului nervos periferic și central sau afecțiuni asociate. Se găsesc aici ape minerale termale cu conținut de: bicarbonat, sulf, calciu, sodiu, siliciu; climat continental moderat. Se află în partea de nord-vest a României, în Câmpia Crișurilor, la 9 km de Oradea și 659 km de București.