Infofinanciar > Lumea la zi > Potop în Germania și Franța! Avertizări de precipitații intense
Lumea la zi

Potop în Germania și Franța! Avertizări de precipitații intense

Potop în Germania și Franța! Avertizări de precipitații intense
Foto: facebook.com

Vremea rea afectează regiuni extinse din vestul Europei. Henk, prima furtună a anului din Marea Britanie, a perturbat serios transporturile şi furnizarea electricităţii, fiind afectaţi zeci de mii de consumatori.

Uniunea Europeană a decis, astăzi, să ajute autorităţile din Germania şi Franţa în lupta lor împotriva inundaţiilor.

Potop în evoluție

Aseară, în landurile Bremen şi în Saxonia Inferioară s-a atins cel mai ridicat dintre cele trei niveluri de avertizare de inundaţii.

Meteorologii germani au emis o nouă avertizare de precipitații intense în mai multe regiuni din țară. Zona se întinde din Saxonia Inferioară până în Pădurea Neagră. Experții se așteaptă la 50 de litri de apă pe metru pătrat în decurs de 30 până la 60 de ore. Dar până la 100 de litri în zonele montane.

În zona inundată de la granița dintre Saxonia Superioară și Turingia, prezența obligatorie la școală a fost suspendată. Multe școli vor rămâne închise, inclusiv vineri, au anunțat responsabilii din Educație.

Voluntarii nu mai fac față

Mii de voluntari sunt în acțiune de câteva zile în zonele afectate. În Renania Palatinat, un bazin de retenție a apelor pluviale s-ar putea revărsa din cauza ploilor persistente. Cauză din care a fost anunțată evacuarea mai multor clădiri.

În Saxonia Inferioară, rezerva de aproximativ 1,9 milioane de saci de nisip a fost epuizată. Acest land federal apelează acum la rezervele altor regiuni federale pentru a putea consolida digurile.

Avertisment de la MAE

Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis un avertisment de călătorie pentru Franţa. Aici este în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente şi inundaţii în 10 departamente.

Temperaturile din nordul Europei au scăzut sub minus 40 de grade Celsius pentru prima dată după 2021. În unele regiuni din Suedia, circulaţia trenurilor de pasageri a fost suspendată până mâine.