Pe parcursul acestui serial legat de istoria economică a Principatelor Române și a României am trecut „în revistă” modul în care acest sector a evoluat pe parcursul a sute de ani. Numărul de companii existente în regiune crește odată cu perioada domniei lui Cuza, iar în timpul lui Carol, până la începutul Primului Război Mondial, încep să apară din ce în ce mai mulți antreprenori.
Trebuie să menționăm că în mare parte, antreprenorii ce au reușit să se ridice și să ajungă la performanțe incredibile pentru situația economică a vremii reprezentau o nouă clasă socială: burghezia. Ei nu erau nici conservatori, nici țărăniști sau liberali – erau o nouă pătură socială care realizase că puterea economică și capitalismul le puteau oferi influența necesară pentru a juca la nivel înalt. După Primul Război Mondial iau naștere marile companii din industria românească.
Ilustrație cu fabrica Astra Arad, sursă săgeataverde.ro
După cum am prezentat și în articolele trecute, situația clasei muncitoare și a întreprinderilor era una subdezvoltată. Când a început Primul Război Mondial, doar 10% din populația aptă de muncă a României, 200.000 de oameni, făceau parte din „clasa muncitoare”. Majoritatea populației se ocupa cu agricultura, iar acest lucru a fost o cauză pentru slaba dezvoltare a industriei, alături de lipsa de interes a persoanelor ce dispuneau de capital. Conform datelor culese de Keith Hitchins, între 1866 și 1886 erau înființate anual, în medie, 8 companii în România. Între 1906 și 1911, media ajunsese la 63. Acest efect a avut loc datorită mai multor programe legislative ce au favorizat începerea unei afaceri în țară, însă după mai bine de 30 de ani de la independență, în România funcționau în 1915 1.150 de întreprinderi. Dintre acestea, 837 primeau sprijin din partea statului – adică 73%! În anii 1930, 57% din întreprinderi erau concentrate în spațiile urbane, unde doar 20% din populația țării locuia.
Care erau „perlele” industriei românești?
Industria oțelului a fost una dintre cele mai dinamice de la noi din țară, care în 1925 genera 38.000 tone, iar în 1928 peste 140.000. Un rol important în acest domeniu l-au jucat Uzinele Malaxa din București, care produceau și muniții, motoare, instrumente de precizie și multe alte tipuri de produse industriale.
Uzinele Malaxa 2, sursa Revista Arhitectura
Ele au fost fondate de industriașul Nicolae Malaxa, care la început dezvoltase câteva ateliere pentru producția și mentenanța locomotivelor. Uzinele Malaxa iau naștere după ce antreprenorul cumpără terenul care se afla la vremea respectivă la marginea Bucureștiului, iar până la sfârșitul anilor ’20, deja producea propriile locomotive. Pe parcursul perioadei interbelice afacerile uzinei cresc considerabil. În spatele succesului se afla și influența politică pe care Malaxa o avea, fiind motivul pentru care primea o mulțime de contracte cu statul român, mai ales în timpul domniei lui Carol al II-lea. În anul 1938, când este impusă dictatura regală, Uzinele Malaxa produceau motoare Diesel, locomotive și oțel. Bucureștiul, la vremea respectivă, producea 17% din veniturile industriale ale țării sau chiar 22% dacă se luau în calcul și întreprinderile pe o rază de 30km, conform istoricului Keith Hitchins.
Între 1934 și 1938, valoarea producției industriale aproape se dublase, ajungând de la 35.000 milioane lei la 65.000 milioane lei. Este o perioadă în care marile fabrici și conglomerate industriale ale vremii, Uzinele Malaxa, Astra Arad, Uzinele de Fier și Domeniile Reșița , societatea Titan-Nădlac-Călan, etc., se aflau la apogeu. Acestea s-au transformat în mici carteluri care ulterior au monopolizat domeniile de activitate. În 1937 spre exemplu, 57% din totalul capitalului societăților anonime din industrie era deținut de doar 3% din numărul total acestora.
Cel mai mare conglomerat din Transilvania
Astra Arad a fost un exemplu aparte. Fiind situată pe vechiul teritoriu Austro-Ungar, compania a fost înființată de un afacerist austriac, Johann Weitzer. Încă de la sfârșitul anilor 1890, când purta un alt nume, compania devenea primul producător de locomotive cu abur din Transilvania. Fabrica este „naționalizată” după Marea Unire și devenea cel mai important producător de locomotive și vagoane din Transilvania. Conform mai multor istorici și Nicolae Malaxa a deținut acțiuni la societatea Astra Arad.
Uzinele de Fier și Domeniile Reșița erau în perioada interbelică cea mai mare companie de siderurgie și metalurgie. Alături de Uzinele Malaxa, cele două conglomerate reprezentau „perlele” industriei Românești, fiind la nivelul fabricilor din Europa Occidentală. La Reșița exista în timpul Imperiului Austro-Ungar un alt mare conglomerat, societatea StEg, care realiza mai multe operațiuni miniere în Banat și alte regiuni ale Transilvaniei. Odată cu Marea Unire, StEg a intrat în tratative cu statul român pentru naționalizare, lucru ce are loc în vara anului 1920. Așa are loc nașterea Domeniilor Reșița cu un capital social de 125 milioane de lei.
