Roland Garros este singurul turneu de Grand Slam care se dispută pe zgură, însă puțini cunosc faptul că o bună perioadă de timp acesta s-a desfășurat pe iarbă. Început cu numele de Campionatul Francez Internațional de Tenis în 1891, acesta a fost un turneu dedicat exclusiv jucătorilor francezi până în 1925.
În acele vremuri, tenisul se juca exclusiv pe gazon, însă în 1912, turneul francez s-a desfășurat pe o suprafață nouă și anume zgura roșie, obținută din resturi de cărămidă roșie. Interesant este faptul că la acea vreme zgura era considerată suprafată dură. Astăzi, zgura este caracterizată ca o suprafață mai lentă și cu sărituri mari ale mingii, motiv pentru care specialiștii consideră că Roland Garros este cel mai dificil dintre marile turnee de tenis.
Roland Garros nu a fost niciodată tenismen
Roland Garros,_aviator Sursă foto: Wikipedia.org
Un alt lucru extrem de interesant este legat de numele turneului, Roland Garros nu a fost niciodată un jucător de tenis. Eugene Adrien Roland Georges Garros, pe numele său întreg, a fost o figură marcantă a timpurilor trecute. Pilot de aviație in timpul Primului Război Mondial, el este considerat unul dintre eroii Franței pentru curajul și implicarea pe care le-a dovedit în timpul unei perioade în care lumea avea nevoie de asemenea caractere.
Roland Garros a inovat dezvoltarea armamentului de război și a stabilit și un record remarcabil: a realizat primul zbor neîntrerupt deasupra Mării Mediterane. La aproximativ 3 ani de când a fost capturat de către germani, în timpul Primului Război Mondial, Roland Garros a reușit să evadeze și să revină în Franța, plecând din nou pe front. A murit cu doar o zi înainte de a împlini 30 de ani și cu o lună înaintea încheierii războiului.
Construcția stadionului s-a realizat după ce Franța a cucerit Cupa Davis în fața SUA în 1927. Clubul Stade de France este cel care s-a ocupat de construcția arenei, iar președintele acestuia, Emile Lesueur, a pus o singură condiție pentru ridicarea terenului: să poarte numele fostului său coleg de școală, Roland Garros.
Astfel, din 1928, Open-ul francez s-a mutat în complexul Roland Garros, preluând totodată și numele eroului aviației franceze. Acesta a devenit practic unul dintre cele mai cunoscute nume din tenis, chiar dacă nu a practicat niciodată sportul alb, cel puțin nu la nivel înalt.
Chatrier, părintele tenisului internațional
Arena Centrală poartă numele lui Phillipe Chatrier din 2001, la un an după moartea sa. Chatrier a fost un jucător francez de tenis și a rămas în istoria sportului alb ca unul dintre cei mai buni administratori. După încheierea carierei, a devenit jurnalist. A fondat revista Tennis de France în 1953 și a fost, de asemenea, redactor de știri sportive la cotidianul parizian Paris-Presse.
El are un mare merit în unificarea organizațiilor de tenis pentru amatori și pentru profesioniști în 1968, ceea ce a transformat Turneul de la Roland Garros în primul Grand Slam care a devenit Open, adică a permis accesul atât profesioniștilor cât și amatorilor. A fost pe rând vicepreședinte și președinte al Federației Franceze de Tenis și Președintele al Fedației Internaționale de Tenis (ITF), postură din care a reușit să reintroducă tenisul în programul Jocurilor Olimpice în 1981.
La ediția din 1984, de la Los Angeles, tenisul a fost introdus ca sport demonstrativ, iar la ediția următoare, Seul 1988, a fost disciplină olimpică. De altfel el a devenit și membru al Comitetului Olimpic Internațional în 1988.
Ascensiunea campionului francez Yannick Noah către faima tenisului are o corelație directă cu Chatrier. Noah, pe atunci în vârstă de 11 ani din Camerun, a fost prezentat personal lui Chatrier de către Arthur Ashe în 1971. Chatrier a văzut în Noah o imagine a viitorului și l-a înscris în programul francez de dezvoltare. Doisprezece ani mai târziu, Noah a câștigat Openul Franței, devenind primul francez de la Marcel Bernard, în 1946, care a câștigat la Roland Garros. A fost un moment de mândrie pentru conducătorul federației, care a continuat să vadă roadele muncii sale maturizându-se atunci când Franța a câștigat Cupa Davis în 1991, învingând Statele Unite, punând capăt unei secete de 59 de ani. Numărul național de jucători înregistrați a făcut un salt uriaș, crescând constant de la 224.000 la 1.350.000, și a devenit invidiat de alte organizații similare care se străduiau să își crească baza de jucători. Phillipe Chatrier este considerat de mulți părintele tenisului internațional.
”La Divine” păstrează un record de neegalat
Cel de-al doilea teren principal îi poartă numele lui Suzanne Lenglen sau ”La Divine” (Divina) cum le place francezilor să o alinte. Suzanne Lenglen a fost prima jucătoare profesionistă de tenis din istorie și deține un palmares uimitor, neegalat nici astăzi.
A reușit să câștige 241 de titluri de campioană,12 titluri de Grand Slam (6 Roland Garros și 6 Wimbledon), a avut 181 de victorii consecutive și un raport victorii-înfrângeri de 341 la 7, cu o rată de succes de 98%! Nu sunt deloc puține voci printre istoricii sportivi care o consideră drept cea mai bună jucătoare de tenis din istorie.
Suzanne Lenglen Sursă foto: wikipedia.org
Despre Suzanne Lengle putem scrie pagini întregi de gazete și tot mai găsim povești și poveștioare nespuse de nimeni până acum. Totuși este de menționat debutul său la Openul American.
Ca să strângă fonduri pentru reconstrucția regiunilor franceze devastate de Primul Război Mondial, Divina a călătorit până în SUA, deși bolnavă fiind, pentru a participa la Openul American. Acolo a jucat un singur meci, contra campioanei americance, Molla Bjurstedt Mallory. După un prim set pierdut cu 6-2, Lenglen a început să tușească și a fost nevoită să abandoneze meciul în batjocura publicului american. Ea a fost aspru criticată pentru acest lucru și de presa de peste ocean.
Revanșa a venit un an mai târziu, la Wimbledon, când a bătut-o pe Mallory în doar 26 de minute cu 6-2, 6-0. Finalul partidei aducând un schimb savuros de replici:
– „Doamnă Mallory, astăzi v-am arătat ce v-aș fi putut face anul trecut la New York”,
-„Domnișoară Lenglen, mi-ați făcut astăzi ce v-am făcut eu anul trecut la New York. M-ați învins”
Suzanne Lenglen a fost, pe lângă o imensă jucătoare de tenis, o nonconformistă înnăscută. A șocat când s-a prezentat la Wimbledon cu o rochie cu mâinile goale și scurtă până la gambe, în timp ce ceilalți jucători purtau costume ce le acoperea aproape tot corpul.
Suzanne mai avea un obicei total neobișnuit pentru acele vremuri, dar nici pentru cele de astăzi, acela de a consuma câteva guri de coniac chiar pe terenul de tenis. Acestea reprezentau un imbold pentru curaj și susținere a moralului. În pauzele dintre seturi, domnișoara Lenglen sorbea câte o înghițitură de coniac, în loc de apă. Însuși Papa îi pasa cu precizie sticluța cu licoare ori de câte ori era nevoie.
După ce oficialii din tenis au interzis modalitatea prin care Suzanne se motiva, aceasta s-a adaptat la noile reguli de joc. Sticluța de metal a fost scoasă de pe teren și a fost înlocuită de cuburi de zahăr îmbibate în coniac, care ajungeau în sticlele de apă pe care Lenglen le bea la competiții.
Suzanne Lenglet a fost tot timpul admirată și pentru spectacolul pe care îl făcea pe teren, pentru grațiile mișcărilor sale, dar și pentru dezinvoltura sa. Întrebată despre secretul succesului, ea a spus: „Metoda mea? Nu cred că am vreuna. Pur și simplu îmi dau frâu liber pasiunii și nu mă mai gândesc la nimic altceva în afară de joc. Încerc să lovesc mingea cu toată forța mea și să o trimit acolo unde nu este adversarul meu.”
Nimeni nu pleacă cu trofeul acasă
Știm că ridicarea trofeului deasupra capului este momentul emblematic pentru orice jucător, cu atât mai mult în cazul unui turneu atât de prestigios cum este Roland Garrosul. Aici și trofeele au propria lor poveste.
Vorbim de două trofee: Cupa Muschetarilor, pentru câștigătorul de la simplu masculin și Cupa Suzanne Lenglen pentru câștigătoarea de la simplu feminin. Ele se decernează din 1953 și sunt adevărate opere de artă, designul lor poartă semnătura bijutierilor Mellerio dits Meller, artişti faimoşi ai Parisului încă din secolul al XVII-lea.
Cupa Muschetarilor a fost realizată ca un omagiu pentru Cei Patru Muschetari al tenisului francez: Jean Borotra, Jacques Brugnon, Henri Cochet and René Lacoste. Aceştia au adus glorie francezilor prin cele şase victorii obţinute în Cupa Davis între 1927 și 1932. Trofeul are o mărime de 40 de centimetri şi cântăreşte 10 kilograme, iar materialul din care este realizat este argintul.
Cupa Suzanne Lenglen este un omagiu adus jucătoarei franceze Suzanne Lenglen care a câştigat turneul de la Roland Garros de şase ori, iar stilul său elegant şi modern a inspirat multe generaţii. Cupa este realizată din argint şi cântăreşte aproape 5 kilograme şi jumătate.
Important de precizat este faptul că niciun câştigător de la Roland Garros nu va pleca acasă cu trofeul, aceştia primind doar o replică. Trofeele originale rămân în custodia Federaţiei Franceze de Tenis, fiind expuse la muzeu.
Sume record pentru jucători în 2022
Astăzi, Roland Garros este o mare industrie. Turneul a produs în 2017 o cifră de afaceri de 230 de milioane de euro. Suma provine din drepturile de televiziune, sponsori, evenimentele organizate cu ocazia turneului și din vânzarea biletelor și a produselor de marketing.
Trebuie spus că prețul biletelor oscilează între 10 euro, pe parcursul calificărilor și 300 de euro. Prețul mediu este de 80 de euro, însă cererea de bilete este de patru ori mai mare decât oferta, astfel că pentru a achiziționa un tichet de intrare este o adevărată aventură.
Pe parcursul celor două săptămâni în care se desfășoară turneul sunt prezenți aproximativ 500.000 de spectatori.
Turneul aduce 80% din veniturile anuale ale Federației de Tenis din Franța, aproximativ 270 de milioane de euro. În comparație, Federația Română de Tenis are un buget de 1 milion de euro.
În 2022 premiile au revenit la nivelul de dinainte de pandemie, după ce ultimii doi ani au fost grav perturbați de limitările de spectatori. Valoarea totală a premiilor se ridică la 43,6 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 26,87% față de 2021 (+2,20% față de 2019, când turneul s-a desfășurat ultima dată în condiții normale) și care reprezintă și cea mai mare sumă din istorie.
Din 2007 premiile la Roland Garros sunt egale atât pentru participanții la turneul masculin, cât și pentru cei de la turneul feminin. Astfel, cei 2 campioni ai turneului vor pleca acasă cu un cec de 2.200.000 de euro, ceea ce reprezintă cu 57,14% mai mult decât au primit Novak Djokovic și Barbora Krejikova câștigătorii de anul trecut.
Repartizarea premiilor:
Câștigători – 2.200.000 de euro
Finaliști – 1.100.000 de euro
Semifinaliști – 590.000 de euro
Sfertfinaliști – 380.000 de euro
Optimi de finală – 220.000 de euro
Turul 3 – 125.800 de euro
Turul 2 – 86.000 de euro
Turul 1 – 62.000 de euro
”Majorarea premiilor în bani pentru primul tur al tablourilor principale de simplu și pentru competițiile de calificare este menită să ajute jucătorii care au suferit cel mai mult din cauza pandemiei Covid-19.” a declarat Federația Franceză de Tenis
Performanțele românilor la Openul Francez
Ilie Năstase este singurul român care s-a impus la Roland Garros, în proba masculină de simplu, în 1973, jucând o altă finală doi ani mai devreme, pierdută. Recordul este deținut de Rafael Nadal, care deține 13 trofee la Openul Francez.
În întrecerea feminină, Chris Evert deține recordul de trofee, 7, urmată de Suzanne Lenglen, unul mai puțin (înainte de 1968). Florența Mihai a fost prima finalistă din România, 1977, și Virginia Ruzici, întâia campioană din țara noastră, în 1978. Simona Halep a pierdut două ultime acte, în 2014 și 2017, înainte de a câștiga titlul la Roland Garros în 2018.
