Infofinanciar > Info > Povestea lui Moș Martin, ajunge pe coperta unui renumit ziar din Anglia
Info

Povestea lui Moș Martin, ajunge pe coperta unui renumit ziar din Anglia

Povestea lui Moș Martin, ajunge pe coperta unui renumit ziar din Anglia
observatordeursi.ro

În momentul de față pădurile din arcul intra-carpatic adăpostesc peste jumătate din populația de urși a Europei, conform celor la The Guardian.

Remarcabil este faptul că jurnaliștii din Albion, cu experiență milenară în promovarea democrației, asociază numărul ridicat de urși de prin pădurile noastre cu numele de Ceaușescu.

Fostul diactator a emis un decret prin care vânătoarea urșilor a fost interzisă, și a sprijinit activ măsurile care protejau natura.

Foarte frumos am putea spune, Ceaușescu a fost un ecologist împătimit. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa pentru că fostul dictator era un vânător pasionat, iar singurii care putea îndreptau arma împotriva uriașelor mamifere erau ștabii sau nababii așa cum erau renumiți membrii Partidului Comunist.

De parcă greaua moștenire pe care a lăsat-o nu era de ajuns pentru societate, după 89 România trebuie să facă față și problemei urșilor.

Urșii fac parte din tradiția românească

Realitatea de astăzi evidențiază, parcă din ce în ce mai des, faptul că granița dintre habitatul natural al urșilor și spațiul necesar comunităților calcă din ce în ce mai mult pe teritoriul uriașelor mamifere, iar efectele bineînțeles sunt tragice. Nu puține au fost cazurile în care urși au fost semnalați chiar în curțile oamenilor.

Ar fi trist dacă am evidenția doar aspectele negative, totuși, în cultura noastră, pe timp de iarnă colindătorii se îmbracă în piei de urs, fie artizanale fie naturale și ”joacă ursul”, un dans tradițional despre care se spune că alungă spiritele rele, fertilizează si purifică solul. Pare că această tradițe nu se va pierde prea curând din cultura  noastră, ar fi și păcat.

Am putea spune că problema urșilor se rezolvă foarte ușor, în fiecare an atunci când începe sezonul de vânătoare, fondul de vânătoare transmit numărul total al exemplarelor, iar statul stabilește numărul de urși care pot fi vânați. În 2019 Senatul a emis un act legislativ prin care scotea ursul brun de pe lista speciilor protejate, dar organizațiile non-guvernamentale au blamat această lege prin prisma faptului că nu ar exista studii care să confirme numărul urșilor sau impactul pe care l-ar produce această lege.

Acum câțiva ani un urs i-a adus în prim plan pe prințul asutriac și organizațiile care se ocupau de ”bunăstarea urșilor”, prințul a fost acuzat că a împușcat unul dintre cele mai frumoase exemplare pe care le deținea România la vremea respectivă.