Semnarea păcii separate la Brest-Litovsk, în februarie 1918, a dus la ieșirea Rusiei din Primul Război Mondial. Câteva luni mai târziu, pe 7 mai, România a fost obligată să încheie pacea de la Buftea-București cu Puterile Centrale.
Acest eveniment a fost catalogat drept un dezastru pentru țara noastră, în contextul în care România ar fi trebuit să cedeze Dobrogea, vârful Munților Carpați și principalele bogății către Germania. Totuși, la 10 noiembrie 1918, România a intrat din nou în Război pe fondul victoriilor Antantei pe frontul de vest, iar finalul a regăsit-o în tabăra celor învingători.
În anul 1918 au apărut condiții favorabile pentru unire, mai ales având în vedere dreptul la autodeterminare (dreptul unei națiuni de a-și alege statutul politico-juridic și calea de dezvoltare) precizat în documentul intitulat „Cele 14 puncte”, redactat de președintele american, Woodrow Wilson. Având în vedere contextul european, se poate preciza că Marea Unire a fost favorizată și de acțiunile revoluționare de la Viena și Budapesta din toamna anului 1918 dar și de eșecul înregistrat de împăratul Carol de a federaliza Imperiul Austro-Ungar. Mai mult decât atât, acțiunea populară a oamenilor din Basarabia, Bucovina și Transilvania a avut un sprijin și din partea ariilor diplomatice și militare ale Vechiului Regat.
Povestea Republicii Democrate Moldovenești
Procesul politic de Unire a Basarabiei cu Vechiul Regat a parcurs etapele de autonomie, independență și unire. Partidul Național Moldovenesc a fost motorul care a condus luptele de emancipare națională ale românilor, iar proclamarea autonomiei Basarabiei a fost un eveniment realizat de Congresul Soldaților Moldoveni. În același timp, acesta a decis și alegerea unui parlament pe care l-au proclamat ,,Sfatul Țării” și l-a avut președinte pe Ion Inculeț. În cadrul acestui organism a fost adoptată o declarație prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, la data de 2 decembrie 1917.
Mai mult decât atât, a apărut și o putere executivă, constituită sub nebunirea de Consiliul Director, ce îl avea la putere pe Petre Erhan. Autoritățile de la Chișinău au solicitat sprijin militar de la guvernul român de la Iași pentru a restitui liniștea perturbată de haosul creat de soldații ruși.
În data de 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Rusia, iar două luni mai târziu, pe 27 martie 1918, aceeași instituție adopta Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România.
Unirea Bucovinei
În toamna anului 1918, atât austro-ungarii cât și rușii revendicau Bucovina. Românii au luat atitudine pentru a influența opinia publică și au început să editeze ziare, să formeze organisme cu caracter legislativ cum ar fi Adunarea Constituțională condusă de Iancu Fodor și altele cu caracter executiv, de exemplu Consiliul Național Român sub puterea lui Ion Nistor.
Congresul General al Bucovinei a fost agresat de tendinţa ultranaţionaliştilor ucraineni de a îngloba Bucovina și astfel a votat în unanimitate „unirea necondiţionată şi pe vecie” a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918.
Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului
Lupta continuă a popoarelor pentru a ajunge la autodeterminare s-a desfășurat pe ruinele imperiului Austro-Ungar. Mișcarea românilor a avut mai multe forme concrete de exprimare. Spre exemplu, Partidul Naţional Român a adoptat „Declaraţia de la Oradea”, documentul fiind prezentat şi în parlamentul de la Budapesta. Acesta conținea afirmaţia conform căreia naţiunea română este decisă să-şi asigure „aşezarea ei printre naţiunile libere”. La 30 octombrie/12 noiembrie 1918 a fost constituit Consiliul Naţional Român Central cu sediul la Arad, iar toate localitățile au urmat exemplul, construind Consilii și Gărzi Naționale.
Ramura română, condusă de Iuliu Maniu, a respins propunerea părţii ungare de menţinere a Transilvaniei în cadrul Ungariei, deși avea autonomie administrativă, şi a anunțat că dorinţa românilor era despărţirea totală, definitivă de Austro-Ungaria. Românii au pregătit ,,ziua cea mare” prin mai multe organe de presă, prin antrenarea populaţiei privind o adunare generală şi plebiscitară de la Alba Iulia și prin manifestul „Către popoarele lumii” adresat la 5/18 noiembrie 1918 lumii euro-atlantice.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională, formată din 1228 de delegaţi, a votat Rezoluția prezentată de Vasile Goldiș. Acest an s-a înscris ca un moment de referință și de importanță națională, Marea Unire având să fie recunoscută și la nivel internațional, de tratatele de pace de la Paris, din cadrul Sistemului de la Versailles.
