Bucureștiul are o poveste, o istorie bogată, este un oraș înfloritor ce a inspirat opere de-ale marilor scriitori, pelicule celebre, a fost casa unor mari personalități, dar și locul faptei a unor tragice evenimente. Chiar începuturile acestuia sunt învăluite în povești, căci legenda ciobanului Bucur este una arhicunoscută, văzută și astăzi ca având un gram de adevăr. Istoric vorbind, acesta este atestat pentru întâia oară la data de 20 septembrie 1459, vreme când lucrările de fortificare erau în plină desfășurare, iar un document intern emis atunci anunța acest lucru către Capitala țării de la vremea respectivă, Târgoviște.
Suntem acum la sute de ani distanță, iar istoria și-a spus cuvântul în privința acestui oraș. Ne aflăm într-o eră a vitezei în care timpul nu este prietenul nimănui, o perioadă în care privitul a ceea ce ne înconjoare a devenit, poate, un lux. Cum majoritatea nu are timp să asculte poveștile acestui oraș, o mână de oameni este acum hotărâtă să le spună, iar asta într-un mod cât mai adaptat vremurilor. Totul a început cu un strop de ambiție, puțină determinare, dorință, dar mai ales plăcere.
Cine #astat aici?
Pe urma indicatoarelor de trafic maronii, răsfoind o carte veche despre monografia istorică și regională a satului Cotești din județul Vrancea, unde se află conacul lui Duiliu Zamfirescu, fost vicepreședinte al Academiei Române. Cam așa a început povestea Anei Rubeli, care, între job și viață personală, a decis să-și urmeze pasiunea legată de istorie. Îmbinând asta și cu dragul de a călători, Ana Rubeli pornește un proiect tare interesant de explorare, prin mediul virtual, a patrimoniului cultural din țara noastră. „Satele românești sunt pline de astfel de clădiri istorice, de case sau conace cu un detaliu inedit, poate un element arhitectural, poate ceva s-a întâmplat acolo, posibil să fi fost locuința unei celebrități, cine știe?”.
Totuși, bucureșteancă de origine, Ana nu ratează astăzi nicio ocazie să aducă în atenția publicului său din mediul online istorisiri ale orașului natal. Proiectul acesteia poartă numele de @aiciastat, un proiect în care prezintă povestea unor locuințe, iar ceea ce realizează Ana s-ar traduce, într-un limbaj modern, prin storytelling cultural. „Fiecare poate să-i dea o denumire proprie acestei activități, însă ceea ce fac este să iau orașul la pas și să prezint ceea ce găsesc în plimbarea mea dintr-o perspectivă culturală, să arăt bijuteriile acestui oraș și să organizez serate muzicale și culturale pentru a le pune în valoare. Îmi doresc ca prin acest proiect să reclădesc valoarea afectivă pe care o au oamenii față de un oraș anume”, spune Ana Rubeli.
Aceasta este de părere că astfel de proiecte sunt astăzi importante. Societatea este întotdeauna pe fugă, iar astfel de povești sunt precum niște ancore. „Iar timpul petrecut descoperind ceea ce a fost este esențial pentru un viitor echilibrat”, afirmă Ana. Bucureștiul este astăzi un oraș împânzit de astfel de povești, fiind un spațiu ce adună numeroși oameni din diverse locuri. „Tocmai de aceea, Bucureștiul este un oraș ce a fost extrem de încercat, iar noi acum trebuie să învățăm să-l iubim, să ne aducem contribuția, așa cum poate fiecare dintre noi”.
Clădiri care tac și clădiri care șoptesc
O astfel de poveste care merită spusă și valorificată este cea a Castelului lui Vlad Țepeș de pe strada Candiano Popescu din București, la numărul 6, o construcție ce reprezintă o viziune a Castelului din Poienari, chiar de pe vremea domnitorului. Clădirea, la momentul actual, aparține de Ministerul Apărării și nu poate fi vizitată. Acesta este doar un exemplu dat de Ana din lista poveștilor ce nu ajung să fie spuse în totalitate. În schimb, una dintre oportunitățile pe care le oferă orașul, o locație deschisă publicului, însă nu atât de populară, este Muzeul „George Severeanu”, de pe Strada Henri Coandă nr. 26, locul ce a fost cândva reședința primului director al Muzeului Municipiului București, o construcție ce reprezintă astăzi un exemplu perfect pentru arhitectura bucureșteană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Ana povestește apoi despre casa copilăriei Silviei Șerbescu, prima pianistă româncă de talie internațională, o clădire pe lângă care foarte mulți bucureșteni trec, însă nu aveau idee despre ce este vorba. Aceasta se află pe Strada Profesorilor nr. 4, o casa abandonată care pare că vrea să-și deschidă porțile și să fie ascultată. De asemenea, poate nu foarte multă lume știe despre ce ascunde partea veche a clădirii Bibliotăcii Centrale Universitare. Aceasta nu doar că poate fi vizitată, dar încă servește scopului inițial, acela al lecturii și a stării de bine. Altfel se poate simți o carte în Sala Profesorilor, o cameră înaltă ai cărei pereți sunt plini-ochi de volume vechi, un loc în care, parcă, 2023 se desprinde de realitate.
Prin programul său, @aiciastat, Ana Rubeli organizează tot felul de activități pentru a populariza un anume loc cu încărcătură istorică. Atât în locații publice mai puțin frecventate, dar și în spații private în care există posibilitatea să se obțină un acord după multă muncă, Ana și colaboratorii săi fac totul cu drag și le și iese. „La astfel de activități din București participă oameni de toate vârstele, sunt extrem de nerăbdători să afle, să știe mai multe. Am organizat concerte în aer liber în niște curți superbe, am făcut teambuilding pentru companii care au vrut să-și scoată angajații din birouri, numeroase tururi, iar toate au fost foarte bine primite”, spune fondatoarea @aiciastat. Iar Ana Rubeli nu vrea să se oprească aici, anul este abia la început, iar surprizele vor veni la timpul lor.
Când vezi Bucureștiul cu alți ochi
Ana Rubeli este membră a comunității Cronicarilor Digitali, un grup de oameni cu o inițiativă, firi curioase, dornici să învețe să privească în jur, să se bucure de lucrurile nou descoperite sau chiar de cele vechi, cu notorietate, de care nu ar dori să se despartă. Cronicarul digital are și un cont activ pe social media, unde își împărtășește experiențele. Era anul 2018 când acest proiect îndrăzneț a luat naștere, la inițiativa Agenției de PR & comunicare Zaga Brand. Am stat la o discuție cu Silvia Teodorescu, Senior Partner al acestei agenții, care la aproape cinci ani distanță, spune că acest proiect care îi este foarte drag „crește cu o misiune de termen lung: își propune să participe la construirea identității unei întregi generații tinere, prin crearea de legături directe și emoționale cu toate elementele de patrimoniu cultural românesc, comunicate în mediul digital, tot de către tineri, ei fiind, de fapt, autorii poveștii noi despre patrimoniu”.
Acest proiect activează în întreaga țară, surprinde frumosul tradițiilor și a poveștilor din spatele patrimoniului cultural. Cum Bucureștiul este unul dintre cele mai interesante și valoroase orașe istorice din România, activitățile sunt numeroase. Pentru că merită. Din punct de vedere al poveștilor, Capitala „este o comoară!”, spune Silvia Teodorescu, de la care am fost curios să aflu ce zone din București sunt, din experiența sa, cele mai bogate în povești.
Cum e să spui povești?
„Dacă vorbim despre zona Primăverii, spunem automat zona high-end, de lux. Puțini știu de zonele planificate și parcelările din București, care au condus la adevărate exemple arhitecturale și urbanistice. Din istoria mai recentă, știm că în casele din cartier stăteau nomenclaturiștii. Istoria îți spune, însă, că acele locuințe au fost construite pentru salariații Uzinei Comunale București. O întreprindere publică, construită la finalul anilor ’30”.
Silvia mai aduce în discuție și faptul că zona Parcului Carol ar fi, de asemenea, subapreciată pentru adevăratele sale valori. Acolo, pe lângă Dealul Filaretului, se află și Casa Bosianu (Constantin Bosianu, politician român, prim-ministru al țării între 26 ianuarie și 14 iunie 1865), pe Bulevardul Lascăr Catargiu este Observatorul Astronomic, ambele obiective despre care Silvia spune că, dacă ar intra într-un circuit public, ar putea ridica foarte mult zona, turistic și economic. Lista continuă astfel și cu Halele Carol, mai precis clădirile fostelor uzine Wolf, Steaua Roșie, actual Hesper, „care devin treptat spații active, culturale, integrate în comunitate”, potrivit Silviei.
Pentru promovarea acestor obiective turistice mai puțin cunoscute, cei de la Cronicari Digitali se focusează pentru a realiza activități cât mai diverse și interesante pentru publicul lor. În luna mai, anul trecut, de exemplu, a avut loc Treasure Games Bucharest, „adică un weekend de căutari de comori arhitecturale pe bază de indicii și hărți. Traseul începea pe B-dul Kiseleff și se încheia în apropiere de Piața Națiunilor Unite. Urmând indiciile, puteai descoperi, pe două mari bulevarde, Kiseleff și Calea Victoriei, plus străduțe adiacente, clădiri de poveste pe lângă care ai fi trecut, poate, fără să le observi. Mai mult, unele dintre acestea au fost deschise special pentru vizitare, având înăuntru alte serii de indicii care te ajutau să le descoperi povestea”, povestește Silvia.
La ce ajută o poveste despre București?
Ei bine, când o astfel de poveste este ascultată, analiza unui oraș poate fi realizată mai concret. Ceea ce ne înconjoară își pune inevitabil amprenta asupra noastră, de la persoane, la obiecte și, în cazul de față, la arhitectură și vibrații. Sub această viziune vede Ana Țepuș, care, prin intermediul unor videoclipuri postate pe platformele de socializare, spune povești cu și despre București. „Am simțit că în social media din România nu există încă o abordare businesso-culturalo-smart-urbană concisă în clipuri scurte, condimentate vizual și cu accente de streetstyle feminin. A venit natural, după câțiva ani de jurnalism și dezvoltare imobiliară, de formare a unui ochi critic. Un aspect prezentat pe scurt devine subiect de comentarii, mai mulți oameni dezbat și generezi un val care poate duce la crearea unui trend”, este de părere Ana Țepuș.
Aceasta susține că actualitatea din București are nevoie de o gură de aer curat, cu iz istoric, un sentiment de eliberare față de tehnologiile care ne înconjoară. Iar acest oraș, dacă stai și-l analizezi pas cu pas, este plin de astfel de experiențe. Printre exemplele date de Ana Țepuș este fostul pension de fete al Elenei Cuza din Cotroceni, actualul sediu a trei facultăți din cadrul Universității București, precum și sediul Rectoratului Universității. Această proprietate a fost inițial a soției lui Carol Davila, Ana, care a și condus-o ceva vreme. Viețile mai multor personalități ale vremii se intersectează, cel puțin tangențial, cu acel edificiu, o clădire superbă, cu o istorie controversată. La subsol se pare că se desfășurau anumite experimente de către Davila, ale cărei ziduri cu cărămidă decorativă atât de frumoase au fost mutilate de tencuială în perioada comunistă și de-abia în 2022 au fost dezvăluite prin proiectul de renovare”, îmi povestește Ana Țepuș.
O Capitală cu personalitate
Un alt clip foarte apreciat pe conturile Anei a fost cel în care spune povestea piscinei cu valuri marine a fostului Palat Lido de pe Benjamin Franklin. Situația este una complicată, mai ales din punct de vedere juridic, căci procesul a durat circa 30 ani, căci au existat numeroase neînțelegeri între familia care a preluat gestiunea în ’93 și moștenitorii primilor proprietari, familia Angelescu-Monteoru. „Locația este astăzi o adevărată bijuterie arhitectonică, un loc unde s-au scris pagini întregi de cancanuri în perioada interbelică și locul un regele Mihai a învățat să înoate”, ne explică Ana Țepuș.
Chiar și așa, după cum se știe, foarte multe astfel de povești s-au pierdut deja, de cele mai multe ori din ignoranță, însă chiar și așa, după spusele Anei, însă este responsabilitatea fiecărei generații care trece prin acest oraș să își spună povestea. „Cred că București a fost mai mult decât o oglindă a Parisului, a avut personalitate, poveste, originalitate și stil”.