Infofinanciar > Info > Prea multe panouri fotovoltaice! Autorităţile se gândesc la limitări sau taxe în plus
Info

Prea multe panouri fotovoltaice! Autorităţile se gândesc la limitări sau taxe în plus

Prea multe panouri fotovoltaice! Autorităţile se gândesc la limitări sau taxe în plus
Sursă foto: unsplash

Avem peste 84.000 de prosumatori, acestea erau datele la finalul lunii iulie. Aceştia aveau instalate panouri ce însumează o capacitate de peste 1.000 de megavaţi, cât 1,5 reactoare de la Cernavodă.

Sunt şanse ca până la finalul anului să depăşim numărul 100.000 de prosumatori.

Autorităţile iau în calcul limitări sau chiar taxe în plus. Pe de altă parte, în Parlament se pregătește o nouă lege prin care prosumatorii primesc mai multe facilități. Există deja depusă în Parlament o iniţiativă legislativă care se referă la anumite beneficii pe care le-ar putea avea prosumatorii în perioada următoare, potrivit Observator.
Spre exemplu, cine produce mai multă energie din panouri fotovoltaice decât are nevoie ar putea să doneze acest surplus câte o persoană fizică sau juridică. Ar putea să dea energie către o şcoală, un spital sau către un membru din familia sa. De asemenea, mai există o prevedere. Aceasta spune că cei care produc mai multă energie decât au nevoie ar putea în acest fel să compenseze factura de gaze dacă există acelaşi furnizor.