Reprezentanți ai Registrului Auto Român (RAR) au transmis printr-un comunicat ce anvelope de iarnă sunt obligați să folosească șoferii pe drumurile publice în sezonul rece. Astfel, dacă autovehiculul dumneavoastră nu va fi dotat cu pneuri însemnate pe flanc cu „M+S”, „M.S.” sau „M&S”, atunci veți fi pasibil de o amendă (între 9 și 20 de puncte-amendă), adică între 1.305 și 2.900 de lei.
„Ați citit articolele despre amenzile pe care le riscă românii dacă nu au montate anvelopele de iarnă la 1 noiembrie și sunteți nedumeriți sau panicați? Nu aveți de ce! Registrul Auto Român vă explică tot ce trebuie să știi despre anvelopele care sunt obligatorii pe timpul iernii”, scriu cei de la RAR.
Nu există o dată limită
„Chiar dacă vremea încă este însorită în cea mai mare parte a țării, au început să circule deja informații menite să panicheze posesorii de autovehicule, așadar precizăm CLAR că NU există o data limită pentru montarea acestor cauciucuri și că TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră”, au transmis reprezentanții RAR, potrivit Antena 3, liniștindu-i pe șoferi.
Când trebuie montate anvelopele de iarnă
Cei de la RAR au venit cu mai multe precizări, vizavi de momentele și contextele în care aceste pneuri trebuie montate de șoferi.
„Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă în România prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2011 pentru modificarea și completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006.
Este important de reținut că legea NU prevede o dată limită de la care autovehiculele trebuie dotate cu anvelope de iarnă sau o temperatură minimă care să declanșeze procesul. Așadar, anvelopele specifice sunt necesare dacă mașina circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de anotimp, iar de la momentul elaborării legii aceste prevederi nu au suferit modificări.”, au declarat reprezentanții RAR.
Registrul Auto Român precizează că denumirea “all seasons” este una comercială, folosită de producătorii de anvelope, dar care nu are un corespondent în legislația națională a României. Indiferent care este denumirea comercială a unui pneu, dacă acesta este inscripționat cu literele M şi S (însemnând mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, el îndeplinește cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia rutieră națională”, au mai spus cei de la RAR.
Ce recomandări ne face RAR
„Vă recomandăm ca, înainte de a monta anvelopele, să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme accentuate de uzură.
Sancțiunea pentru lipsa anvelopelor adecvate, în condițiile specificate în lege, se pedepsește cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (între 9 și 20 de puncte-amendă), adică între 1.305 și 2.900 de lei, dar se poate reține și certificat de înmatriculare al vehiculului.
Prin urmare, dacă posesorii de autovehicule respectă legislatia în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de data calendaristică la care se face deplasarea, anvelope marcate cu literele M și S, nu riscă să fie sancționați contravențional”, au transmis reprezentanţii RAR.