Prin funcționărimea ce populează România la greu, există un personaj despre care nu prea știm exact ce face și la ce e bun el pe plaiul mioritic: prefectul.
Mai mult, au fost ani când acest prefect a fost atât de timid încât nici nu am știut că există, căci, nu știu de ce, se ferea de presă ca Nefârtatul de tămâie. Știm însă că funcţiile de prefect şi de subprefect intră în categoria înalţilor funcţionari publici.
Ce spune Constituția
Constituția României ne învață, în articolul 123 cine este prefectul:
– Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
– Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
– Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
– Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
– Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
Șeful prefectului
Deci, deși reprezintă guvernul, prefectul nu este șef peste consiliile locale și județene, președinți de consilii sau primari. Dar cine este șeful direct al prefectului? Ei bine, șeful lui este directorul Direcţiei Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului.
Aceasta este ”structura de specialitate a aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, are competenţă în domeniul monitorizării, îndrumării metodologice şi coordonării activității prefecților, subprefecților și a personalului din cadrul instituţiilor prefectului”.
Bref, șeful mare al prefectului este, în esență, ministrul de Interne…
Ce face el, prefectul
Conform legilor în vigoare, prefectul are o grămadă de atribuții, nu greu de înțeles, dar misterioase ca punere în practică. Spicuim câteva:
- atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și respectării ordinii publice;
- atribuții în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor (în București sunt 32 de asemenea deconcentrate – n.r.) ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale;
- atribuții privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale și atacarea actelor administrative ale acestor autorități pe care le consideră ilegale;
- atribuții de îndrumare, la cererea autorităților administrației publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competență;
- atribuții în domeniul situațiilor de urgență.
Șeful la urgențe
Acest punct 5. ne creează oarece nedumerire, în sensul că prefectul de București, să zicem, în cazul unei situații de urgență, face ce? Face când?
Legea spune așa:
(1) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 252 alin. (1) lit. e), prefectul:
- a) dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora;
- b) utilizează, în calitate de șef al protecției civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și baza logistică de intervenție în situații de criză, în scopul desfășurării în bune condiții a acestei activități;
- c) veghează la desfășurarea în bune condiții a intervențiilor și a altor activități necesare restabilirii situației normale în plan local.
(2) În cazuri care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru gestionarea situațiilor de criză sau de urgență, prefectul poate solicita primarului sau președintelui consiliului județean, respectiv Primarului General al Municipiului București convocarea, după caz, a unei ședințe extraordinare a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.
(3) În situația declarării stării de alertă, în condițiile legii, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităților administrativ- teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local, după caz.
(4) În situații de urgență sau de criză, autoritățile militare și componentele din structura Ministerului Afacerilor Interne au obligația să informeze și să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme care pune în pericol ori afectează siguranța populației, a bunurilor, a valorilor și a mediului înconjurător.
Lista e impresionantă, și, totuși, la catastrofele de care Capitala nu mai scapă, memoria colectivă nu a prea înregistrat acțiuni vârtoase ale prefectului…
Ce este de reținut
În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect, ajutat de doi subprefecţi, iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi, ca reprezentanţi ai Guvernului, având calitatea de înalţi funcţionari publici.
Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Condiţiile generale pentru numire sunt, de regulă, cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia romană şi domiciliul în ţară. Adică: existenţa discernământului, exerciţiul drepturilor electorale, pregătirea profesională, compatibilitate morală, lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă, în timp ce altele nu se cer (că, de exemplu, susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului).
Prefectul şi subprefectul trebuie să aibă:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
– absolvite programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici;
– promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici;
– nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.
